Pictură şi bani la centimetru

Joia trecută, nu cea de ieri, Artmark a ţinut două licitaţii de artă, mai scurte dar intense. Prima era dedicată unor nume mitice ale belleartelor româneşti iar a doua promitea artă decorativă adevărată, că microfoanele de Iaşi nu fuseseră încă des-coperite. Licitaţia "Vechi maeştri ai picturii româneşti" a adus numele mari, dar şi unele mai puţin impresionante dar pe nedrept, creaţiile cu care sînt semnate fiind demne de toată admiraţia şi cea mai merituoasă amintire. Desigur, preţurile ar trebui să fie şi ele pe măsură. Nivelul de adjudecare a fost de aproape 90% iar banul adunat învecina 400 de mii de euro.

Cel mai mare preţ a fost atins de "Ulcică cu flori de câmp", o jucărie estimată la 125-175 mii de euro şi vîndută unui telefon cu preţul de ciocan de 135 de mii. Deşi s-a putea să nu intereseze deloc istoria mondială a artei, piesa vine din perioada buzoiană a artistului dispărut la tinereţe şi care este, sau ar trebui să fie, foarte rar pe piaţă. Vînzarea aduce un record de preţ pentru Ion Andreescu şi intră în Top Ten Ever al pieţei româneşti. Ni se mai atrage atenţia şi asupra faptului că "Ulcica" lui Andreescu, vîndută pe 12 la Artmark, stabileşte, cu 270 de euro, recordul pe centimetru pătrat de pictură pe aceeaşi piaţă românească. Se pare că, dacă pînă acum am vorbit de toate, de preţuri de ofertă, adjudecare, postlicitaţie sau de estimare, am făcut comparaţii şi am emis observaţii, la aşa ceva nu ne-am gîndit.

Enunţarea unui preţ pe centimetru pătrat de suprafaţă pictată pare ceva nou dar nu este. Chiar Artmark a folosit această statistică în Index 2, a doua ediţie a indexului care studiază productivitatea financiară a unei opere de artă pe piaţa românească. De fapt, preţul pe centimetru pătrat, într-o formulă standardizată specifică unei pieţe sau chiar unor autori, stă la baza cataloagelor de artă, instrumente esenţiale pentru pieţele serioase. Deşi, cel puţin la prima ediţie a Indexului, Artmark chiar menţiona că acest studiu serios nu este un catalog de cote, este clar că spre asta se tinde şi poate se va ajunge, destul de repede. Dacă de necesitatea unei astfel de întreprinderi nu mai discutăm, este loc mult de analizat cum se poate face un astfel de catalog la noi, ce principii şi reguli se pot folosi, cînd ar trebui să facem un astfel de catalog, ţinînd cont că nu există masa critică de vînzări ca să ofere datele de edificare ale cotaţiilor, iar diferenţele de la un actor de pe piaţă la altul sînt foarte mari.

În acest context, putem considera că nu Grigorescu, cu recordurile sale de piaţă, este cel mai scump pictor român, ci Andreescu, cel cu cel mai scump centimetru pătrat, record adeverit de piaţă. Este drept, recordul a fost stabilit cu o pictură de 25 pe 20 cm, o piesă de dimensiuni mici care a preluat greutatea unei semnături uriaşe. Dar nu ne miră şi nu este deloc o nedreptate să aflăm că Andreescu este cel mai bine cotat la noi. Dacă ar fi să discutăm despre Grigorescu, care domină net piaţa românească, tot trebuie să avem în vedere faptul că preţul pe centimetru ar trebui discutat diferit la o lucrare de mari dimensiuni, cu car cu boi ce trece vadul, şi la unele mai mici, tot care cu boi, dar pe lemn şi mai mult lungi decît late. Desigur, cataloagele de cote fac o medie şi au în vedere realizări care se repetă, de obicei peisaje, iar dimensiunile sînt luate din lucrări de dimensiuni medii sau mai obişnuite la respectivul artist. Altfel, trebuie să calculăm preţul doar pe centimetru de semnătură, poate chiar pe pixelul albastru de semnătură. Încă mai aşteptăm tatuaje cu semnături de pictori, atunci am fi într-adevăr o societate modernă şi deşteaptă, care îşi merită artiştii. Cum ar fi un pectoral cu caligrafia roşie şi îngrijită a lui Grigorescu, exersată intens în cei 104 ani scurţi de la moartea sa, un umăr intens pe care scrie Petraşcu, un picior fin şi nesfîrşit imprimat cu numele întreg, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, o gleznă cu Iser, că e mai scurt, un pubis cu Gorzo, că e de profil. Şi iată că, părăsind moda şi tendinţele, discuţia despre preţul pe centimetru pătrat arată încă o dată că arta nu este o marfă fungibilă, că posibilităţile de standardizare a ei sînt reduse iar subiectivitatea este mare chiar şi atunci când discutăm de bani şi centimetri. Desigur, am amintit acest principiu, al calculului bazat pe standardul centimetrului pătrat de pictură, cînd am povestit cum func-ţionează Akoun, urmînd relatările în exclusivitate ale acestuia. Am stabilit şi preţul unui centimetru sau metru, dar nu de pictură, ci de autostradă, şi nu în lei sau euro, ci în picturi şi preţuri record la pictura românească. În timp ce arta se chinuieşte cu sute, cel mult mii de euro pentru o pînză de istoria artei, autostrada înghite milioanele ca pe seminţe prăjite.

S-a vîndut şi un Grigorescu la licitaţia Artmark de vechi maeştri români. "Vatră la Rucăr" este o scenă cu ţărancă torcînd la gura unui şemineu ca de Bran sau de decor de film, cu mare deschidere. Estimarea ei era de 50-80 de mii de euro şi s-a vîndut cu 95 de mii. La acest preţ şi o suprafaţă de exact 988 cm pătraţi se ajunge la vreo 98 de euro pe centimetru pătrat, cam o treime din recordul reuşit de colegul Andreescu. Pictura lui Andreescu era cu 45 de mii mai ieftină, dar cu o suprafaţă dublă faţă de cei 500 de cm ai "Ulcicii", ceea ce a diluat şi mai mult reuşita financiară raportată la suprafaţa de impact a penelului.

Dacă a fost Grigorescu, ba chiar şi Andreescu, un Luchian era chiar firesc. Astfel, "Ţărăncuţă", un portret de gen, estimat la 20-40 de mii de euro, a plecat pentru 75 de mii, aproape de 4 ori estimarea minimă şi aproximativ dublul celei maxime. Dar şi ea a stabilit un record, unul semnalat spre deliciul nostru de casa organizatoare: cea mai îndelung licitată vînzare. O merită, cu cei 45 de paşi ai săi, depăşindu-i pe cei 39 care au schimbat proprietarul unui "Interior oriental" de Satmary Junior, la Orientala din iulie, anul trecut. La centimetru nu ne uităm, că este obraz subţire, nu se cade.

Ca de obicei au fost depăşite şi o serie de recorduri personale, în afară de performantul Ion Andreescu. Hans Eder, ardeleanul, a pus ştacheta la 35 de mii de euro cu o compoziţie cu două nuduri, în atelier. Este nivelul estimării minime şi dacă nu ar fi o sumă destul de ridicată am fi acuzat lipsa de interes pentru pictura de peste munţi, deşi Artmark a adus nume rare de acolo în licitaţia de vechi maeştri. Ar mai fi Dimitrie Serafim, intens licitat, ajuns de la 1-2 mii la un record de 9,5 mii de euro, Sava Henţia, cu mai multe oferte, dintre care una retrasă, cu un maxim de 9 mii de euro, un Gheorghe Schiler aparţinător total secolului al XIX-lea, cu o imagine a mănăstirii Neamţ, la 3,750 mii de euro, şi un Nicolae Gropeanu, uneori chiar Gropeano, vandabil cu cel mai mult 3 mii de euro. Cu toţii par mulţumiţi de nivelul atins şi aşteaptă cu încredere cataloagele de cote calculate la milimetru.