Cotaţiile metalelor au crescut ieri, la Londra şi New York, pe fondul deprecierii dolarului, respectiv al temerilor legate de criza datoriilor. Dolarul avea un curs de 1,4557 unităţi/euro la ora 09.56, pe piaţa din SUA. Anterior, cursul monedei SUA a fost de 1,4649 unităţi/euro, cel mai scăzut nivel înregistrat după decembrie 2009.
În contextul dat, preţul aurului a consemnat un nou nivel record istoric. Cotaţia aurului cu livrare în iunie a urcat cu 10,70 dolari (0,7%) ieri dimineaţă, la Comex New York, ajungând la 1.509,60 dolari uncia - record maxim al tuturor timpurilor. Ulterior, la ora 09.46, preţul a fost de 1.505,40 dolari uncia, mai mare cu 0,4% faţă de ziua precedentă.
La Bursa Metalelor din Londra, preţul aurului cu livrare imediată a atins, de asemenea, recordul maxim istoric: 1.509 dolari uncia. Mai târziu, cotaţia era de 1.506,85 dolari, mai mare cu 0,3% faţă de miercuri.
Preţul argintului cu livrare în luna mai a urcat cu 3,3% la New York, la ora 09.47, până la 45,91 dolari/uncie. Mai devreme, cotaţia a fost de 46,27 dolari/uncie - cea mai ridicată din luna ianuarie 1980 până în prezent. În 1980, cotaţia argintului a înregistrat nivelul maxim istoric: 50,35 dolari uncia.
Pe piaţa metalelor de bază, preţul cuprului a urcat cu 0,5% la ora 09.46, la New York, ajungând la 438,25 dolari livra (o livră = aproximativ 500 de grame).