Pisica neagră a trecut şi USL s-a rupt

A.Z.
Ziarul BURSA #Politică / 20 februarie 2014

Liderul PNL Crin Antonescu a strigat, ieri, în gura mare că "PSD face pe dracu-n patru să nu ajungă Klaus Johannis în Guvern, în funcţia de ministru al Internelor şi de vicepremier pe probleme economice". Cei care cred în scenariul că Antonescu a făcut tot posibilul ca PNL să fie dat afară din USL pentru a câştiga capital electoral la prezidenţiale în "barca" lui Traian Băsescu au ajuns, ieri, la concluzia că liderul liberalilor chiar are umor.

Alţii, care cred că PSD a azvârlit PNL-ul în afara USL, susţin că la numirea lui Johannis s-ar fi opus, de fapt, Gabriel Oprea, liderul UNPR, care-şi doreşte portofoliul de la interne, vital pentru alegerile din toamnă.

Crin Antonescu acuză că PSD ar avea un interes asupra Ministerului de Interne, fie printr-un control direct al unui ministru PSD, fie printr-un reprezentant din PNL prin care social-democraţii să controleze ministerul: "USD (n.r. alianţa PSD-UNPR-PC pentru europarlamentare), PSD, domnul Ponta au inventat tot felul de formule, tot felul de pretexte, de fapt pentru a nu-l accepta pe domnul Klaus Johannis ca vicepremier. Ceea ce constatăm în fond, dincolo de aceste detalii, este că, aşa cum a creat un USD care să substituie treptat USL, domnul Ponta astăzi construieşte un Guvern USD, care să înlocuiască Guvernul USL. Domnul Ponta ne pune în faţa alternativei de a accepta să devenim, PNL, membru fondator al USL, un fel de membru ascuns sau de anexă a USD. Noi nu avem niciun fel de motiv să acceptăm transformarea forţată, agresivă, a USL, alianţă cu care am câştigat votul cetăţenilor, într-o construcţie pesedistă, cu partide artificiale, care nu mai păstrează din USL decât două litere, pentru înşelarea alegătorilor".

El a precizat că au existat ameninţări care au început cu el, respectiv cu pierderea poziţiei de preşedinte al Senatului şi au continuat cu primari şi directori din administraţie.

Preşedintele PNL susţine că liberalii îi stau la dispoziţie până luni premierului Victor Ponta cu propunerile pe care le-au făcut pentru Guvern, precizând că luni seara sau marţi, va exista fie Guvern USL, fie un guvern USD, "lipsit de orice legitimitate" şi căruia liberalii îi vor cere "demisia imediată".

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat că prim-vicepreşedintele PNL Klaus Johannis nu poate fi numit acum pe o funcţie guvernamentală care nu există, respectiv cea de ministru de Interne şi de viceprim-ministru, ci doar pe funcţiile aparţinând PNL în actualul guvern. El a precizat că dacă va fi anunţată ruperea USL, atunci acest anunţ nu va fi făcut de el.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretele prin care ia act de demisiile lui Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi i-a numit interimari pe premierul Victor Ponta ca ministru al Finanţelor şi vicepremier şi pe Constantin Niţă la Ministerul Economiei.

Ponta susţine că a discutat la telefon cu preşedintele Traian Băsescu şi că acesta i-a transmis că aşteaptă "stabilitate", fapt cu care şi el este de acord, şi a precizat că nu va demisiona din postul de prim-ministru dacă liberalii se retrag de la guvernare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pai si ce-o vrea dl.Antonescu? Ca PSD sa renunte la protectia celor care au acum dosare grele de coruptie si furturi banale? Adica nu ei conduc acum PSD-ul? Nu a dorit dl. Antonescu sa conduca PNL alaturi de acesti oameni? Nu a sacrificat el principiile istorice de dragul fostilor sai sustinatori, acum incercand sa-si protejeze imperiile lor mizerabile si impotente de oameni de afaceri? Nu est evident ca deja a compromis PNL-ul prin asocierea cu PSD-ul si PC-ul oamenilor criminali, corupti si hoti? Acum ce nu le convine? Pai daca si aceasta aripa a facut asta, cum or vrea sa-i mai credem pe ceilalti, care provin de prin FSN si au fost toti o mama si-un pamant? Pai au facut toti acelasi lucru pana acum 5-6 ani, iar acum continua cu obladuirea votantilor? Pai USD nu este de fapt Nastase, Voiculescu si restul celor din FSN? Indirect si cei de prin aripa PNL care s-au imbogatit pe vremea conducerilor Iliesco-Nastasiste? Care ulterior au lucrat tare bine cu guvernele Ciorbea si Vasile? Nu se regasesc printre ei toti ofiterii miliardari? Ba da, sigur ca se regasesc, cum sa nu se regaseasca, se regasesc,,,

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb