Plan de clivaj

Rocile au proprietatea de a se sparge în suprafeţe plane relativ simetrice, în funcţie de organizarea straturilor lor profunde. În astfel de situaţii apar aşa numitele suprafeţe plane de clivaj. Dar nu numai rocile, ci şi societăţile se clivează natural în funcţie de structura lor. Societăţile sunt clivate în funcţie de gen la mediul de rezidenţă, de nivelul de educaţie sau de vârstă, de nivelul veniturilor sau de practica religioasă, iar aceste diferenţe dau sens unei vieţi politice democratice. Doar cei ce cred că sunt investiţi cu o putere absolută încearcă să reducă diversitatea unei societăţi la o iluzorie unitate. Departe de a fi o problemă, diversitatea este soluţia pentru asigurarea unei vieţi sociale deschise. Dar condiţia obligatorie a deschiderii este căutarea consensului. Ori, într-o democraţie liberală consensul între părţi, cu întreaga complexitate instituţională pe care o presupune (consens politic - pluralism efectiv şi parlamentarism, dialog social şi civic) este cheia stabilităţii şi bunăstării. Când politicienii nu mai caută consensul, ci încearcă să câştige din promovarea conflictului, se instalează nu doar instabilitatea în diferitele sale forme (politică, economică, socială etc.) ci şi autoritarismul. Iar autoritarismul postmodern ia forma aşa zisei democraţii iliberale pe care Vladimir Putin şi Recep Erdogan au experimentat-o cu succes la începutul anilor 2000 în Rusia şi Turcia şi pe care Viktor Orban, Jaros³aw Kaczyñski sau Liviu Dragnea încearcă să o adapteze la condiţiile specifice ale Europei de Est şi la societăţile pe care speră să le conducă o perioadă nedeterminată.

Că în România modelul erdoganist de iliberalism este principalul reper al liderilor actualei majorităţi - chiar dacă sunt preluate şi elemente din Rusia (instrumentalizarea fundamentalismului ortodoxist şi ofensiva împotriva societăţii civile liberale), Ungaria (campaniile anti-Soros şi modelul economic), Polonia (modificarea legilor justiţiei şi politizarea acesteia) - o dovedeşte şi mitingul organizat de PSD sâmbătă, 9 iunie. De la mesaj, lupta până la capăt împotriva "statului paralel" şi a "şobolanilor" care l-au creat, până la formă, totul pare inspirat din panoplia demagogiei lui Erdogan şi nu din România lui Ceauşescu. Nu în totalitarismul ceauşist vom găsi prototipul iliberalismului românesc actual, chiar dacă pe tulpina ideologiei naţional-comunismului, deja instrumentalizat de Traian Băsescu, au fost altoite ideile şi practicile populiste astăzi la modă.

Ca şi în Turcia, unde forţa politică a lui Erdogan constă în reprezentarea unei Turcii rurale şi conservatoare care este opusă Turciei urbane şi progresiste, şi în România Liviu Dragnea întoarce lumea rurală împotriva României urbane. Cei ce au venit, de voie sau de nevoie, sâmbătă 9 iunie la Bucureşti erau reprezentanţii acestei Românii rurale care nu a profitat (sau, mai degrabă cred că nu au profitat) prea mult de tranziţie şi europenizare. Ori, ca şi în Turcia, structura populaţiei româneşti cuprinde o proporţie importantă de populaţie rurală (în jur de 40%, dacă nu luăm în calcul şi aşa numitele oraşe administrative care rămân preponderent rurale) care a fost exclusă de la principale beneficii ale integrării europene. Este vorba de o populaţie dependentă economic de potentaţii locali, ca şi în Turcia, din rândul căreia s-a recrutat cea mai mare parte a emigraţiei româneşti. Mai mult, în România, singura ţară din lume care a cunoscut o inversare a migraţiei de la sat la oraş în primul deceniu al tranziţiei, o bună parte a populaţiei rurale este de fapt populaţie urbană reruralizată, şi din această cauză, frustrată social şi economic. Ca şi în Turcia, unde manifestaţiile de protest împotriva corupţiei au fost specific urbane (manifestaţiile din piaţa Taksim de la Istanbul din 2013) şi în România protestul a mobilizat doar o parte a populaţiei urbane.

Există ceva care face ca manipularea să funcţioneze cu succes, în Turcia sau în România, în Rusia sau Ungaria, dar chiar şi în aşa zise democraţii stabile precum SUA, Regatul Unit sau Franţa. Cambridge Analytica a utilizat cu cinism fracturi care există în orice societate şi care definesc planul de clivaj.