Planurile economice ale lui Putin, limitate

M.D.
Internaţional / 7 mai 2018

Planurile economice ale lui Putin, limitate

Preşedintele Vladimir Putin promite ruşilor o îmbunătăţire semnificativă a standardelor de viaţă pe parcursul noului său mandat de şase ani care începe, astăzi, şi chiar a spus că va numi un reputat reformator economic într-o funcţie importantă, care să ajute la îndeplinirea acestui deziderat. La Kremilin însă, puţine persoane îşi pun speranţe în acest obiectiv, din cauza celui mai grav blocaj în relaţiile cu Occidentul din ultimele decenii, relatează Bloomberg.

Putin speră să reducă parţial tensiunile, după ce cele mai recente sancţiuni introduse de Statele Unite au afectat rubla şi au dat o lovitură economiei prin excluderea uneia dintre cele mai mari companii din Rusia, gigantul producător de aluminiu United Rusal, din sistemul financiar internaţional.

Pentru a reface legăturile economice cu Statele Unite şi Europa, Putin se gândeşte să îl numească pe Alexei Kudrin, fost ministru de Finanţe apreciat de investitori pentru reformele adoptate în timpul primelor două mandate ale lui Putin, într-un nou post, pentru a coordona eforturile de revigorare a creşterii economice, potrivit unor oficiali apropiaţi planurilor.

Interesul pentru schimbări este însă limitat, au arătat persoanele, pentru că agravarea tensiunilor a întărit poziţia susţinătorilor unei independenţe economice şi financiare mai mari şi a unui rol mai important al companiilor de stat.

Cei care, la fel ca şi Kudrin, au susţinut reducerea conflictului pentru concentrarea pe dezvoltarea economică, sunt în defensivă, după patru ani în care sancţiunile americane şi europene s-au amplificat şi au izolat cele mai mari bănci şi companii ruseşti de finanţare şi tehnologie.

"Obiectivul acum este să depăşim decalajul tehnologic faţă de Occidnt în timp ce suntem înconjuraţi de forţe ostile în străinătate. Modernizarea va fi autoritară", a spus Evgheni Mincenko, consultant politic de la Moscova care colaborează cu Kremlinul.

Pentru a crea şi o contragreutate faţă de Kudrin, Putin analizează să îl promoveze pe consilierul său economic Andrei Beluzov, un susţinător al unui rol puternic al statului în economie, în postul de vicepremier, au spus patru oficiali guvernamentali.

Beluzov ar putea prelua postul de şef al economiei de la Igor Şuvalov, cunoscut pentru opinile sale favorabile pieţei libere şi legăturilor cu magnaţii din sectorul privat.

Premierul îşi va păstra probabil funcţia, fiind posibil să fie în confirmat cel mai devreme marţi. Majoritatea funcţiilor importante vor fi probabil completate până la sfârşitul acestei săptămâni potrivit surselor.

Putin a avertizat, în luna martie, în discursul său referitor la starea naţiunii, că Rusia riscă să îşi piardă suveranitatea dacă nu va reuşi să îşi revitalizeze economia şi să depăşească decalajul tehnologic faţă de restul lumii.

Putin continuă să beneficieze de un sprijin puternic din partea populaţiei, potrivit sondajelor, în pofida opoziţiei care a organizat sâmbătă proteste în mai multe oraşe din Rusia.

Liderul rus ar urma să îşi oficializeze obiectivele economice printr-un decret care va fi semnat la scurt timp după inaugurarea sa în funcţie de luni, între care creşterea investiţiilor în sectorul sănătăţii, educaţie şi infrastructură.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb