PLASAMENTE ALTERNATIVE Anastasis

În 2016, cu vreo două luni înainte de simulacrul de tentativă de lovitură de stat din Turcia, căutam mozaicuri bizantine la Istanbul, într-un grup de prestigioşi specialişti. Eu vorbeam despre o idee ce se conturase din admiraţia pentru ruine, mai ales cele aflate în profesionistă conservare, sau pentru schiţe, ceea ce m-a făcut să mă gândesc la o estetică a stadiului intermediar. Iar Istanbulul, magnificul Constantinopol, este o ofertă fără limite, de mărturii istorice fascinante.

Chora este o excepţională biserică bizantină din Istanbul, transformată în moschee acum patru secole, apoi în muzeu, în 1948. Prima biserică de aici a fost ridicată în secolul al IV-lea, şi se afla în afara zidurilor oraşului, de unde vine şi numele Chora. La scurt timp, Theodosie al II-lea ridică zidurile care au apărat Constantinopolul atâta timp şi încorporează Chora în această structură defensivă. A cunoscut mai multe extinderi şi îmbogăţiri, mai ales după anul 1000. Cea mai importantă intervenţie, care ne dă şi actualul aspect şi strălucirea de astăzi, a fost susţinută de Teodor Menohitis, un filosof ajuns puternic personaj politic, mare logofăt, care l-a apreciat şi promovat pe înţeleptul Sfânt Grigore Palama. El a început lucrările de amploare de la Chora în 1314, înainte de a devenit puternicul personaj, şi acestea au continuat şi după ce Metohitis şi-a pierdut puterile şi chiar viaţa. A murit chiar la Chora, călugărit, iar un mozaic din nartex îi este dedicat şi ni-l arată ca om puternic şi bogat.

La Chora avem, în acelaşi timp, şi mozaic şi frescă. Este era bizantină târzie, stilul aşa-numitei Renaşteri paleologe. Ceea ce vedem acum la Chora, la Sfânta Sofia sau la Pammakaristos ne dă o idee despre amploarea şi strălucirea mozaicului bizantin din epoca târzie, de fapt de după anul 1000. Toate acestea au fost transformate în moschei, în urmă cu sute de ani, iar pereţii au fost tencuiţi, ceea ce a dus şi la o oarecare conservare a frescei şi a mozaicului. În 1948, specialişti de la două prestigioase institute americane care studiază fenomenul bizantin - ei ştiu să aprecieze această fantastică pagină de istorie din care facem şi noi parte - au susţinut în totalitate conservarea tezaurului artistic de la Chora şi transformarea fostei biserici, care nu mai funcţiona ca moschee, într-un muzeu. În decembrie trecut, cam când se cocea noul coronavirus, o înaltă curte a justiţiei turce a conchis că nu a fost legal ce s-a făcut în anii '40 ai secolului trecut, că o moschee trebuie să rămână moschee, chiar dacă este, de fapt, o prea creştină biserică. Renunţarea la statutul de compromis, de muzeu, este văzut ca un pas spre acelaşi final pentru Sfânta Sofia.

Mă întorc, însă, la Chora. Acum patru ani m-am oprit din scanarea fiecărui colţişor de perete pentru că am auzit cântându-se "Hristos a înviat din morţi" şi am realizat că, pentru prima dată de la căderea Constantinopolului, în 1453, în Chora se aud cântări creştine. Nu pentru mult timp, un paznic vijelios le-a oprit pe cele două măicuţe din grupul nostru care ne transpuseseră în vremurile de mult apuse, dar care învie în fiecare an.

După ce am străbătut paraclisul, un hol lung şi plin de mozaicuri parţiale, în partea dreaptă a naosului, în capăt, în spate de tot, pe stânga, ca un colţ al naosului dar cu intrarea în paraclis, am dibuit o capelă destul de mică şi acoperită cu frescă destul de bine păstrată. Prima tentaţie ar fi fost să arunc doar o privire şi să mă întorc la cuceritoarele mozaicuri. Descopeream, însă, o frescă uluitoare, iar proiectoarele îndreptate spre ea arătau că am intuit bine. Era Anastasis, o impresionantă reprezentare a Învierii lui Iisus. Ea ne arată nu ceea ce ştim, detaliat, din Biblie, că a făcut Mântuitorul în ziua a treia de la Răstignire, apariţiile sale, ci scena coborârii în Iad, în Infern, mai puţin cunoscută.

În Biblie, în Prima epistolă a lui Petru, aflăm mărturia sa apostolică: "Omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât si a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare". Altfel spus, apostolul Petru afirmă că, în răstimpul dintre moartea pe cruce şi Înviere, când trupul său se afla în mormântul pus la dispoziţie de Iosif din Arimateea, Iisus a coborât cu sufletul printre cei adormiţi şi le-a propovăduit cuvântul Evangheliei. Şi Ioan spune: "Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta vor învia". Iar Matei anunţă: "Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat".

Sfântul Ioan Damaschin subliniază această idee, că, deşi trupul său era depus în mormânt, unirea ipostatică, faptul că Iisus era, în acelaşi timp, şi om şi Dumnezeu, face ca sufletul să-i coboare în lăcaşul morţii. Coborârea la Iad a presupus chenoza, smerenia până la umilire pe care Fiul lui Dumnezeu a acceptat-o prin condiţia de fiinţă umană. El coboară într-o zonă spirituală întunecată, de unde Dumnezeu era absent.

Este evident, nu avem prea multe texte care să se refere la acest glorios episod. Pentru că, iconografic, standardul bizantin pentru reprezentarea Învierii Domnului Iisus Hristos, cunoscuta reprezentare Anastasis, este Evanghelia lui Nicodim, un text apocrif, dar care s-a bucurat de multă popularitate la un moment dat. Scrie Nicodim: Atunci Domnul şi-a întins mâna şi a făcut semnul crucii, asupra lui Adam şi asupra tuturor sfinţilor. Şi luându-l pe Adam cu mâna sa dreaptă, s-au înălţat din Iad şi toţi sfinţii lui Dumnezeu, urmându-l. Fresca de la Chora este o ilustrare a acestei relatări: Iisus iese triumfător din Iad, călcând în picioare un hău negru, sinistru, plin de lanţuri şi cătuşe rupte, ţinându-i de mână pe Adam şi Eva, care ies din sarcofagele lor. Este o construcţie simetrică, Adam în partea stângă a imaginii, apucat de Iisus cu mâna dreaptă, şi Eva în partea dreaptă. Este o imagine plină de dinamism, Iisus fiind înclinat spre dreapta sa. La fel, două zone se conturează în cele două părţi, având la rândul lor două registre, unul în prim-plan şi altul, mai aglomerat, în plan secund. În partea lui Adam îl vedem, mai întâi, pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel Înainte mergător, care conduce un grup format prioritar din David şi Solomon, dar şi împăraţi din Vechiul Testament, înghesuiţi, oarecum, în spatele celor doi. Totuşi, aceşti, abia vizibili, au aureole strălucitoare. Mai mulţi drept credincioşi, personaje din Vechiul Testament, se află în partea dreaptă, în spatele Evei, într-un grup condus de Abel şi de Isaia. Eva trece în partea opusă lui Adam, întărind forţa imaginii prin simetrie, în secolul al XII-lea. Tot atunci dispare şi crucea pe care Iisus o ţinea în mâna stângă. În unele imagini îi zărim şi pe Enoh şi pe Ilie, singurii care se aflau în Rai. În reprezentări mai vechi, din spaţiul grec sau cel rus, Iisus îl ţine doar pe Adam de mână, Eva înclinându-se alături de alte femei sfinte. Formele mai vechi o arată pe Eva în spatele lui Adam, în acelaşi sarcofag, aşteptând să fie înviată, de fapt, aşteaptă Judecata de Apoi.

În fresca Anastasis de la Chora, Iisus este triumfător, autoritar şi puternic, el zdrobeşte pur şi simplu porţile Iadului. Istoria vine cu o explicaţie. În secolul al XIV-lea, când a fost ridicat paraclisul respectiv, creştinismul era o religie de stat, astfel că smerenia era înlocuită de autoritate. Iisus arată ca un împărat bizantin, are barbă, şi este înconjurat de mandorla specifică iconografiei acelor timpuri, aureola în formă de sâmbure de migdală, în trei straturi de albastru, conform sfintei sale Trinităţi. Nu se poate să nu remarcăm pe primul cerc al aureolei mandorla o serie de stele în opt colţuri simple, din linii ce pornesc dintr-un punct central. Una dintre semnificaţiile ce pot fi atribuite este faptul că cifra 8 este mereu asociată cu Învierea şi cu Parusia, a doua venire a lui Hristos. Tot în secolul al XIV-lea, mozaicul începe să regreseze şi fresca, pictura murală, să se impună, aducând în atenţie valorile sale estetice. Astfel, avem o pictură cu soluţii care şi în zilele noastre ar putea fi considerate o apariţie modernă.

Fiind o scenă complexă, găsim Anastasis destul de rar pe icoane, pe cele ce apar în licitaţii, şi atunci fiind vorba mai ales de prăznicare, cu mai multe scene care au în centru această ieşire victorioasă din Iad a lui Iisus Dumnezeul. Sunt mai degrabă icoane ruseşti şi, mereu, deasupra scenei Anstasis îl avem pe Iisus în ceruri sau ridicându-se la cer.