PLASAMENTE ALTERNATIVE Cât costă timbrele şi de ce

Nu sunt pictate şi nici desenate obligatoriu pe hârtie, nu au ramă şi sunt foarte mici, aproape insignifiante, nu sunt unicat, ci în mii, sute de mii, ba chiar milioane de exemplare, şi cu toate acestea pot aduna valori exorbitante. Desigur, este vorba despre timbre, sau mărci poştale, ca să fim mai exacţi. Sunt obiecte de colecţie dar şi subiect de investiţii. De fapt, aşa au fost mereu, de când se ştiu ele, deşi nu au o viaţă prea lungă, ci fix 177 de ani. Luaţi cu intensa piaţă a lucrărilor de artă, am uitat de timbre şi de comportamentul lor pe piaţa specială a investiţiilor preţioase dar şi frumoase. Asta până zilele recent trecute, acum o săptămână, când Artmark a încercat şi această "afacere". Este prima licitaţie de timbre de la noi, cel puţin de o astfel de amploare.

Cel mai scump lot al licitaţiei filatelice nu a cuprins celebrul "cap de bour" dar primul timbru românesc rămâne cel mai scump al primei licitaţii filatelice. Preţul cel mare, 12 mii de euro, a fost obţinut de un "studiu", 33 de planşe cu timbre, multe timbre, chiar în blocuri mari, cu imagini şi texte explicative. Este, practic, un exponat de expoziţie filatelică internaţională, unul foarte serios, având ca temă emisiunea "Carol cu favoriţi" din 1866. După cele două emisiuni "Cap de bour", din 1858, şi "Principatele Unite", din 1859, românii au mai tipărit timbre cu Cuza dar nu le-au pus în circulaţie. În 1866, când este adus Carol l pe tron, se tipăreşte şi se pune imediat în circulaţie o emisiune poştală dedicată suveranului ţării, aşa cum arăta el atunci, cu favoriţi, şi nu cu barbă. Barba lui Carol apare, pe timbrele româneşti, în 1871, dându-le şi numele, "Carol cu barbă".

Astfel, cu 8,5 mii de euro, un exemplar de 108 parale din prima emisiune românească de timbre, cea din 1858, devine cel mai scump timbru al recentei licitaţii Artmark de profil. Înaintea sa mai fusese vândut un timbru identic, dar ştampilat cam neîngrijit, astfel că preţul s-a dus doar până la 6,5 mii de euro. Să reţinem, aşadar, preţul şi să învăţăm că nu orice timbru aduce milioane. Nici dacă este "cap de bour". Primele timbre româneşti au fost emise în 1858, în două etape. Primele costau 27, 54, 81 şi 108 parale şi erau rotunde. A doua serie avea trei valori, de 5, 40 şi 80 de parale, într-un chenar pătrăţos, cu colţurile rotunjite. Preţul pentru un "cap de bour" din a doua emisiune nu a trecut de 400 de euro.

Ca şi în cazul operelor de artă, oferta străină este slab sau deloc căutată. Avem pictori care se vând numai la noi şi nu au nicio şansă peste hotare, tot aşa cum timbrele străine nu primesc decât dezinteres de la piaţa românească. Din vreo 70 de loturi de timbre şi plicuri străine, s-au vândut doar 10. Este drept, un bloc de 4 timbre chinezeşti din seria "Recolta" din 1959 a fost adjudecat cu 1.400 de euro, pornind de la 180 de euro, şi nu ştiu de ce. Mai ales că văzusem pe un site de vânzări ceva identic rău de tot, aceleaşi timbre din 1958, puse în circulaţie la 25 aprilie 1959, cu dantelura ezitantă şi în condiţii foarte bune, la un preţ incredibil, 0,99 dolari americani, din care 5 dolari costa shippingul. Aceste timbre sunt mici gravuri, pentru că gravarea în metal este tehnica "tipăririi" lor, de către numiţii Kong Shaohui, Sun Yongjing, Song Hongnian şi Tang Linshen. În procesul tipăririi pot apărea tot felul de defecţiuni care transformă timbrele în unicate şi le aruncă preţul în aer, până la cote nebănuite. De obicei, aceste lucruri sunt cunoscute şi enunţate, tocmai pentru a justifica un preţ mare. În lipsa acestor detalii, chiar şi preţul de pornire, de 180 de euro, apare ca un preţ foarte mare.

Următorul preţ la timbre străine este de 500 de euro, obţinut pentru un timbru american din 1866, cu efigia lui Benjamin Franklin. Nu aş vrea să vorbesc despre asta pentru că este un exemplu urât, de fragment de scrisoare cu timbrul pe ea. Am militat mereu împotriva practicii stupide a decupării timbrelor de pe plicuri sau cărţi poştale. Mă doare fizic să văd vederi vechi umblate prin lume, în cine ştie ce condiţii, purtând acum o gaură în imagine, provocată de un semidoct care ştie că doar timbrul contează. Nimic mai fals, odată decupat nu mai valorează mare lucru nici timbrul şi nici scrisoarea sau vederea schilodite în acest fel. O fi scump şi rar timbrul de mai sus, dar el este decupat de pe un plic şi nici măcar frumoasa ştampilă nu mai este completă, o parte din ea rămânând pe plicul ajuns probabil la gunoi. Sunt convins că, destul de scump şi aşa, Franklin ar fi fost mai preţios dacă se afla lipit pe plicul care l-a circulat şi i-a adus ştampila.

De altfel, în licitaţii apar şi plicuri cu timbre, ştampile şi istorii interesante. Două teancuri de plicuri circulate cu timbre româneşti, unul cu 10 plicuri din 1872-1891 a primit 500 de euro, iar altul, cu 17 plicuri din aceeaşi perioadă, a primit mai puţin, 400 de euro. La categoria "single" a câştigat un plic francat cu toate cele 5 valori ale emisiunii "25 de ani de domnie ai lui Carol l", din 1891, desigur, care s-a dus la Nisa venind de la ... Bârlad. O altă categorie inexistentă dar interesantă este cea a timbrelor lipite pe ziarul pe care îl duceau la abonat. Cu 400 de euro s-a vândut jumătatea de sus din prima pagină a "Gazetei de Iaşi", care are 5 timbre, două de 15 bani şi trei de un ban şi jumătate, din seria "Carol, în patru colţuri" din 1890. Să ne amintim că recordul internaţional la această categorie a ziarelor cu timbre este deţinut de "Zimbrulu şi vulturulu" din 1858, care a plecat de la Iaşi la abonatul din Galaţi ornat cu nu mai puţin de 8 timbre de 5 parale din a doua emisiune "cap de bour". Se pare că operatorul poştal a pus toate timbrele pe primul ziar din teancul de 8 exemplare. În decembrie 2006, casa David Feldman din Geneva a vândut celebrul ziar cu 700 de mii de euro omului de afaceri Joseph Hackmey, colecţionar israelian de filatelie românească, stabilit la Londra. Cu toate taxele, preţul de atunci se ducea spre un milion de dolari, ceea ce este şi cel mai mare preţ pentru un produs filatelic românesc.

Cine ne dă nouă valoarea unui timbru? Factorii determinanţi sunt mult mai puţini ca în cazul unei lucrări de artă. Dacă la acestea mai există determinanţi materiali, legaţi strict de materialul din care marfa este făcută, la timbre nici nu poate fi vorba de aşa ceva, petecul de hârtie fiind mai ieftin decât nimic. La început funcţionează valoarea de întrebuinţare, timbrul putând fi utilizat la plata unor servicii poştale. De aceea, timbrele sunt puse în circulaţie având preţul unor servicii poştale, de bază fiind taxa pentru o scrisoare simplă internă. Dacă preţurile evoluează şi tarifele nu mai corespund, se poate tipări un nou preţ peste cel iniţial, şi astfel intrăm în unul dintre cele mai frumoase domenii ale filateliei. Desigur, un tarif mai mare poate fi format din mai multe timbre aflate în circulaţie poştală în acel moment şi obţinem astfel plicurile mozaicate, cu tot felul de timbre care nu au altă menire decât să cumuleze preţul în discuţie. După un anumit timp, valoarea nominală iniţială nu mai contează decât pentru identificare. Nimic nu împiedică un timbru cu valoare mai mică să ajungă la o valoare mai mare decât alţi "colegi" de serie filatelică pentru că nimic nu împiedică emiţătorul timbrelor să tipărească mai puţine timbre din cele ieftine şi un număr uriaş din cele scumpe. Nu este logic, dar nu ar fi singura manipulare a eternităţii filatelice comisă de autorităţi. Pentru că valoarea unui timbru este dată şi de raritatea acestuia.

Cel mai celebru şi scump timbru din lume costă 9,480 de milioane de dolari (6,9 milioane de euro). A fost vândut marţi, 17 iunie 2014, la licitaţia cu un singur lot organizată de casa londoneză Sotheby's la New York. Este celebrul "British Guiana One-Cent Black on Magenta", 29 pe 26 mm, emis în 1856 la Georgetown, capitala coloniei britanice Guyana, din America de Sud. Timbrul a fost lipit pe ziarul local, ediţia din 4 aprilie 1856. Este valoros pentru că este unic, având o eroare de culoare. Pe locul al doilea, cu doar 2,3 milioane de dolari, se află "1855 Sweden 3 skilling", numit şi "The Treskilling Yellow". Unul dintre proprietarii timbrului galben a fost şi regele Carol al II-lea al României, cunoscut filatelist. Pe de altă parte, el a trimis un agent şi la vânzarea timbrului "1856 British Guiana", de la Paris, în 1922.