PLASAMENTE ALTERNATIVE Ce este istoria?

Regele Mihai soseşte la Parlamentul României pentru a susţine un discurs, după o pauză lungă. Îi văd pe prim-ministru, cam ofticat, pe ministrul justiţiei, intelectual rasat dar în gaşcă cu maidanezii, o ministră foarte vizibilă şi orală, om al zilei, aplaudă şi îl priveşte chiorîş pe rege, două feţe bisericeşti ortodoxe se lasă filmate cum privesc cu evlavie la suveran. Regele spune: Sunt fericit să mă găsesc în mijlocul reprezentanţilor ţării, întrunţi astăzi, pentru întâia oară, după o îndelungată întrerupere a vieţii parlamentare. Nu prea înţeleg. Regele este în uniformă, probabil pregătit să dea lovitura de stat de care se vorbeşte şi se teme lumea într-atît încît a uitat şi de pensii, şi de gigacalorie. La 90 de ani arată ca la 25 de ani. Dar de ce sînt imaginile alb-negru?

Simplu, pentru că nu era filmul discursului din 2011 ci al celui din 1946, precedenta ocazie în care regele s-a adresat Parlamentului României, deci acum aproape exact 65 de ani. Premierul era Petre Groza, cît trei boci, unul peste altul, plus doi la umeri şi unul pe burtă. Nici ministrul justiţiei pe care l-am zărit nu este eternul şi ireproşabilul Cătălin Predoiu, ci Lucreţiu Pătrăşcanu, cel care a fost certat cu ranga în cap de colegii de guvernare. Ministra zilelor din 1946 era blondă naturală şi tunsă scurt, aproape "emo" , nimeni alta decît celebra Ana Pauker. Reprezentanţii BOR de atunci nu au corespondent în ce s-a întîmplat săptămîna asta pentru că nici o faţă de biserică nu a venit să-şi revadă unsul după atîta amar de vreme. Cînd a domnit prima dată, după moartea bunicului Ferdinand, copilul-rege Mihai a izbucnit în rîs cînd patriarhul Miron Cristea a depus jurămîntul de membru al regenţei. Poate l-a ţinut minte Prea Întreprinzătorul Daniel sau era ocupat cu vreo delegaţie de oameni de afaceri din bisericile surori, pentru un schimb avantajos de moaşte şi evenimente? Dintre toţi credincioşii din România istorică sau prezentă, Mihai este singurul uns cu cel mai înalt mir. Cu o astfel de ocazie, cu mii de ani în urmă, Samuel i-a spus lui Saul: Iată, Domnul te unge pe tine cârmuitor al moştenirii Sale; vei domni peste poporul Domnului şi-l vei izbăvi din mâna vrăjmaşilor celor dimprejurul lor. Iată care-ţi va fi semnul că Domnul te-a uns rege peste moştenirea Sa. Nu e din Istoria de a III-a ci chiar Biblia, la Cartea întîia a regilor, mai exact.

O altă instituţie ai cărei lideri au absentat ostentativ de la manifestările aniversării semnificativei vîrste a regelui Mihai a fost armata. Dacă biserica ortodoxă s-a ascuns după Sinod, armata a fost ocupată să se sărbătorească. Istoria ne suflă la ureche că ziua armatei române nu pică deloc întîmplător pe 25 octombrie. Se pare că atunci, în 1944 şi nu 1945, cum s-a mai spus recent, armata a decis elibereze ultimul oraş al Românie Mari exact de ziua regelui Mihai, singurul mareşal în viaţă al Armatei Române. Ziua Armatei a fost decretată de comunişti. La început, în 1951, au stabilit că 2 octombrie este Ziua Armatei, anticipînd că peste un deceniu şi ceva avea să devină ziua de naştere a autorului acestor rînduri. În 1959, după ce plecaseră sovieticii cu armata de la noi, ziua de naştere a regelui Mihai şi cînd românii au eliberat oraşul Carei, restabilind graniţa de vest dinainte de Diktatul vienez, ziua de 25 octombrie a devenit, prin decret, Ziua Armatei Române. Nu este Biblia ci Istoria. Dar, ce este istoria sau ce ţi-e şi cu istoria asta?!

Aseară, ca de obicei, cînd rîndurile de faţă aleargă spre tipar, s-a ţinut o licitaţie Goldart în care s-au propus o seamă de loturi de licitaţie ce ar fi dat bine într-o vînzare dedicată, cum a fost România regală de la Artmark. În general, joia este o zi plină de evenimente, mai ales culturale, un moment predilect pentru vernisaje, conferinţe, simpozioane, recepţii sau întîlniri de tot felul. Ieri de exemplu, fix la ora 18 a fost un vernisaj la Veroniki, la Cotroceni s-a deschis Salonul de Artă decorativă, Lucian Georges-cu, care promovează românii care au pictat celebru la Paris, a "acroşat" Jules Perahim, achiziţii recente şi opere din colecţii particulare. Înainte, pe la 16, se lansaseră timbre identice scoase de România şi Republica Moldova, care ne atrag atenţia asupra genialului frontispiciului de pe Arcul de triumf din Bucureşti: După secole de suferinţe creştineşte îndurate şi lupte grele pentru păstrarea fiinţei naţionale, după apărarea plină de sacrificii a civilizaţiei umane, se îndeplini dreptatea şi pentru poporul român, prin sabia regelui Ferdinand cu ajutorul întregei naţiuni şi gândul reginei Maria. Pe la aceeaşi oră a zilei de ieri, la Muzeul Literaturii Române se lansa un original volum, cu aşchii de gînd şi trăire de Octavian Barbosa şi ilustraţia sculptoriţei din Germania, Liana Axinte. La Tîrgu-Jiu, pe la 17, s-a deschis expoziţia cu fotografii istorice despre Coloana fără sfîrşit a lui Brâncuşi, dezvelită în această zi, în 1938, din arhiva doamnei Sorana Georgescu-Gorjan. Brâncuşi nu este regele sau împăratul, nici măcar preşedintele, sculpturii mondiale ci chiar Dumnezeul ei, iar doamna Georgescu-Gorjan este fiica inginerului care, nu întîmplător, a fost chemat de sculptor să îi monteze opera, pentru veşnicie.

Să revenim la istoria licitaţiei Goldart de aseară şi la ofertele ei. În 1937, Teofil G. Sidorovici , generalul şef al străjerilor lui Carol al ll-lea, scotea la Cartea Românească volumul "Din viaţa unui fiu de rege". Este uşor de dedus despre cine este vorba, aveţi dreptul al o singură încercare, fără întrebări ajutătoare. Din cărţile scrise de regina Maria avem două exemple: "Patru anotimpuri din viaţa unui om", în 1915 deja, cu ilustraţii de Nicolae Grant, pictor mai puţin cunoscut dar repus în atenţie de cei care se îngrijesc de complexul Goleştilor de lîngă Piteşti, şi "Glasul de la munte", cum ni se comunică, de fapt "Glasul de pe munte", traducerea unui volum scris de regină în engleza-i natală. A mai fost oferită o fotografie din 1931, reprezentînd-o pe principesa Elisabeta, fiica cea mai mare a reginei Maria, sora regelui Carol al ll-lea, care tocmai se urcase pe tron, revenind dintr-un exil de probă, mătuşă a regelui Mihai, ea însăşi regină a Greciei. În 1921, în interval de două săptămâni, doi fraţi se căsătoresc cu doi fraţi, cu toţii fiind moştenitori de tron şi viitori regi: Carol al României şi sora sa, Elisabeta, cu Elena şi fratele ei, George al Greciei. Nunţile au loc acasă la prinţese, întîi cea a prinţului grec de la Bucureşti şi apoi Carol merge la Atena. Mai tîrziu, Carol îi va construi capricioasei sale sore un palat, atît de actualul Palat Elisabeta de pe la Herăstrău, unde stă Mihai acum şi unde a fost obligat să semneze abdicarea, în 1947. Goldart a scos la vînzare şi un permis de liberă trecere, funcţional acum un secol, pe vremea primului Carol al României. Are de toate, girul regelui, mare de tot, în vîrf, trăsături, delicat descrise, şi ştampile multe, aşezate cu grijă, ca tablourile într-o expoziţie cu un singur şi foarte mare perete. Este o adevărată lecţie de geopolitică a vremii. S-a mai pus în vînzare şi volumul de "Articole politice şi cronici dramatice" de Caragiale, al V-lea din seria scoasă de Fundaţia pentru literatură şi artă Carol ll. Regele playboy, cum a fost numit, bonviveur incorigibil, Carol al ll-lea şi-a meritat totuşi, titlul linguşitor pus de contemporani, acela de voievod al culturii.

Aceste obiecte nu au aparţinut vreunui rege sau prinţ din România dar sînt strict legate de lumea lor care, pînă la un moment dat, a fost şi lumea noastră. Am regăsit acestă atmosferă de elevaţie intelectuală, de atenţiei şi profunzime a adresării, în mesajul citit de regele Mihai în ziua în care a împlinit venerabila vîrstă. În acel text, nimic nu scapă iar istoria este o clipă în care ne mişcăm dintr-un colţ în altul şi vorbim de generaţii întregi de oameni, mai ales de oameni de excepţie, de parcă i-am văzut ieri. Totul este să scormoneşti şi să înţelegi istoria, fie că este de ieri sau de secole.