PLASAMENTE ALTERNATIVE Costuri şi contracosturi

Deşi îşi zice expoziţie, Art Safari este cel mai important eveniment de comerţ de artă de la noi. Se petrece chiar acum, pentru a treia oară, ţine mai mult ca niciodată, într-o găzduire mai bună ca precedentele. Prima dată a fost într-un cort de arhitect, chiar în parcarea de la Ateneu, şi ineditul întâmplării ne-a făcut să ne treacă toate căldurile. A doua oară, anul trecut, am vizitat Ciclopul de la Universitate, clădire istorică şi mare, care nu a renunţat la iz şi aspect nici măcar pentru un safari de artă. Acum, expo- târgul se ţine într-un spaţiu prestigios şi arătos, mai mult înalt decât lat, cu scări mai mari decât spaţiul de expunere, cu probleme de orientare în spaţiu. Nici nu ştiam că se numeşte palatul Dacia, dar este faţă în faţă cu Banca Naţională, ce ar fi putut participa la eveniment cu colecţia sa de artă plastică.

Principiul organizării celei de-a treia ediţii a Art Safari nu aduce schimbări notabile, cu excepţia celei de mai sus, de cazare, şi a celei care afectează muzeele. Care nu mai vin cu un stand propriu, într-o expunere de anvergură, ce merită o iniţiativă naţională gen "marea expoziţie a muzeelor din România", ci contribuie la o expoziţie tematică în cadrul evenimentului, tema fiind cea a momentului, orice pornind de la Centenarul Dada.

Sunt multe observaţii de făcut, sunt şi multe premiere şi exclusivităţi. Ne aflăm în plin an de manifestări dedicate împlinirii unui secol de când un grup de tineri a pornit pe calea revoluţionării omenirii prin metoda Dada. De ce ne-ar interesa asta pe noi? Pentru că cei mai mulţi dintre ei erau români care, până vârsta de 20 de ani, aveau un impresionant CV avangardist, clădit în istorice iniţiative şi reviste din România de dinaintea Primului Război Mondial. Expoziţia de avangardişti români de la Art Safari, cu Brauner, Marcel Iancu, Jules Perahim, Maxy, Corneliu Michăilescu, Medi Dinu, ba chiar şi Jacques Herold, şi alţi români esenţiali pentru avangarda artistică, este cea mai importantă manifestare cu această temă din România, cel puţin până în prezent. Curator al secţiunii istorice Dada al expoziţiei Art Safari este Raya Zommer-Tal, director şi curator şef al Janco-Dada Museum din Ein Hod, celebrul sat al artiştilor din Israel, expert internaţional în studiul mişcării Dada şi al operei lui Marcel Iancu. În expoziţie am văzut şi câteva rânduri de desene explicit-erotice ale lui Marcel Iancu, precum cele expuse la marea expoziţie "Marcel Janco. Un visionaire de l'art moderne", o iniţiativă privată şi ea, a Galeriei Colors Art şi a curatorului Lucian Georgescu, întors, între timp, la Paris, acolo unde avangardiştii români îşi duc somnul etern şi îşi trăiesc veşnicia. Şi sunt şi apreciaţi pe piaţă.

Art Safari a devenit reuniunea marilor galerii de artă de la noi, de fapt a celor care decid să-şi plătească un stand corespunzător. Pentru că sunt galerii redutabile din Iaşi sau Timişoara, acolo unde mai mişcă ceva în materie de comerţ de artă, care nu vin la expo-târgul bucureştean. Participă o serie de nouă apăruţi în acest peisaj, apăruţi cu impetuozitate, având nevoie doar de niţel timp pentru a confirma sau a se stinge de plictiseală.

Cu bucurie revedem prieteni dragi, care au fost prezenţi la toate ediţiile anterioare ale Art Safari şi care ne propun, fiecare, câte un artist pe care îl reprezintă, al căror urmaşi sunt sau este vorba chiar despre ei. Galeria 9 din Cluj a venit, ca de fiecare dată, cu pictură de Georges Mazilu, un român stabilit de ceva timp în Franţa, cu tendinţe de deplasare spre culorile sudului European, dar care expune cu succes constant peste Ocean, la americani, ca şi în aceste zile. La Art Safari, găsim Mazilu doar la Galeria 9, faţă în faţă cu standul în care îl descoperim sau îl revedem pe Spiru Chintilă. Uitarea stă la masa cu memoria marilor noştri artişti, iar Matei Chintilă, fiul pictorului, îşi asumă crucea reafirmării acestui mare artist şi a operei sale. A fost odată o familie de pictori, am putea spune, iar Matei a rămas singurul mărturisitor al acestei frumoase poveşti de familie din istoria plasticii româneşti, în care îi aflăm pe Spiru, pictorul născut în Cadrilaterul românilor, autor al unei opere profund originale, pictoriţa Simona Vasiliu-Chintilă, îndurerata mama a fiului celor doi artişti, Andrei, pictor şi el, grăbit să treacă la cele sfinte. Matei Chintilă ni-i readuce în atenţie, din când în când, iar la Art Safari îl întâlnim mereu, în standul cu numele şi arta tatălui său, pictorul Spiru Chintilă.

Maurice Mircea Novac a fost studentul Simonei Vasiliu-Chintilă şi cu bucurie îl întâlnim la manifestările Art Safari. După Oltenia natală a stat un timp într-o "regiune" ceva mai mare, tot cu O, Olanda. Pânzele sale sunt ample şi neaşteptate, subiectul, de obicei nud feminin, apare în context tumultuos, tenebros şi spectaculos, cu referinţe mitologice nefinalizate, într-o lectură complicată, la care renunţi cu bucurie în favoarea receptării directe.

Art Safari a devenit o manifestare din ce în ce mai complexă, cu participare tot mai diversificată, cu destule prezenţe care nu intră neapărat în cadrul înţeles sau doar sugerat. De bază rămân, desigur, cei care plătesc, galeriile. Aşteptările lor sunt diverse. În primul rând, galeriile în plină activitate tratează Art Safari ca pe un târg, un loc unde întâlnesc clienţi noi, care să le sporească vânzările, imediat sau într-un viitor apropiat. Şi contactele sunt bune, mai ia lumea un pliant, mai stabileşte o întâlnire, mai o invitaţie acolo unde se află sediul materiei, în galerie. Alte galerii caută doar vizibilitatea acolo unde este, la cea mai mare întâlnire a celor care se ocupă cu arta, mai ales cu vânzarea şi cumpărarea ei.

Sunt destule iniţiative care alimentează ambiţia unor artişti de a fi şi ei în expoziţia expoziţiilor. Cu toţii au, însă, nevoie de public şi venirea acestuia este grevată de mai multe aspecte. În anii anteriori, manifestarea ţinea doar câteva zile, cam de miercuri până duminică, şi se suprapunea cu Noaptea albă a muzeelor, ambele cu vreme frumoasă şi cozi uriaşe la simeze care altfel suferă de singurătate. Acum ţine mai mult şi nu există vreun eveniment catalizator de tipul nopţilor albe, poate doar Festivalul Luminilor din primele zile ale safari-ului de artă. Desigur, este mai bine, manifestarea este destul de puternică să se menţină singură pe picioare. Nici faptul că se plăteşte intrarea nu este un lucru rău, în ediţiile anterioare era singurul loc din Noaptea vizitelor gratuite unde se scotea bilet.

O problemă ar putea fi nivelul preţului intrării, de 50 de lei. Nu trebuie să mire pe nimeni că este un preţ prohibitiv pentru o expoziţie, iar cei pentru care 11 euro nu este un preţ prea mare preferă fronda, raportat la o intrare care depăşeşte majoritatea muzeelor semnificative şi celebre. Undeva, acolo, în liniştea standurilor, galeriştii aşteaptă vizitatorii, oricare ar fi ei, pentru că au să le arate artă de excepţie, de care poate se vor îndrăgosti şi o vor face parte din viaţa lor. Desigur, contra cost.