PLASAMENTE ALTERNATIVE Cota tricourilor transpirate şi gesturile lui Gică

Gică Popescu s-a retras din activitate. În mod oficial, că altfel de mult dăduse ghetele cu crampoane pe mapă şi telefoane. Fiindcă Gică Popescu este un fotbalist şi nu vreun creator sau colecţionar de artă. Culmea este că nu apare prima dată în această rubrică, am mai scris despre el de vreo două ori şi mereu de bine, mai mult, îi luam chiar apărarea. Se întîmplase că, la o licitaţie TV cu scopuri caritabile, bocancii cu care jucase o finală de cupă europeană, cîştigată chiar de echipa sa, Galatasaray, se vînduseră cu un preţ destul de mare, vreo 6.000 de dolari. Drama naţională, însă, era că obiectele donate de persoane ce ar trebui să fie mai celebre, şi asta pentru fapte mai cerebrale decît jocul de fotbal, au fost fie neglijate, fie au primit oferte mici în comparaţie cu ce au reuşit încălţările pe care picioarele lui Gică le-a făcut cei mai scumpi pantofi din România. Altfel spus, o statuie a lui Ovidiu Maitec a primit numai 34 de milioane, deşi într-o licitaţie normală, de zi cu zi, s-ar fi vîndut cu mult mai puţin sau nu s-ar fi vîndut deloc, 3 CD-uri şi o icoană dăruite cu uriaşă dărnicie de Mariana Nicolesco au fost cumpărate cu 20 de milioane, probabil de rude apropiate sau foarte apropiate, poate chiar de soţul Radu Varia, care conduce mult mai profitabil o serie de fundaţii internaţionale botezate cu numele lui Constantin Brîncuşi.

Atunci, la licitaţia televizată din decembrie 2002, celor 6.000 de dolari li s-au adăugat nu comisioane sau speze, ci valuri de critici şi indignare pentru soarta culturii române ridiculizate de ghetele lui Gică. Atunci ne-am permis să considerăm că, în timp ce Gică a donat pentru vînzarea la licitaţie obiecte dragi lui, amintiri preţioase din cariera sa, intelectualii s-au descotorosit doar de lucruri inutile, fără mare preţ sau înlocuibile, şi că oriunde în lume, nişte ghete care au jucat cîştigător într-o finală de cupă europeană ar fi fost cumpărate la licitaţie cu preţuri mult mai mari, ba turcii le-ar fi pus şi în muzeu.

Licitaţia la care s-a produs vînzarea ghetelor lui Gică Popescu a avut un scop caritabil, şi asta ar fi trebuit să mobilizeze mai mult pe fraţii noştri intelectuali dornici de reclamă gratuită. Atunci pomeneam de senzaţia că ei şi-au făcut curăţenie în debara, în timp ce Gică a sărit din tot sufletul şi cu braţul plin să sprijine nişte copii fără vină şi apărare. Tot atunci atrăgeam atenţia că fotbalistul Gheorghe Popescu mai comisese un gest de acest tip, tot de 6.000 de dolari şi mult mai direct, mai rapid, cît să salveze viaţa unui copil care avea nevoie de o operaţie în străinătate. Acest gest face ca orice gheată încălţată de Gică Popescu vreodată să valoreze 6.000 de dolari, că banii aceştia au toate şansele să ajungă la vreun copil în nevoie.

Fotbalistul a mai dat o lecţie şi cu ocazia retragerii sale din activitatea competiţională. Şi-a adunat prietenii care sînt nume mari prin fotbalul din întrega lume şi i-a pus să joace într-un meci-spectacol. A fost un eveniment sută la sută Gică Popescu. Şi-a reglementat relaţiile şi cu suporterii olteni, supăraţi că din străinătate a venit la Dinamo, fără să întrebe Craiova de sănătate. Decizia de a organiza meciul de retragere acolo unde şi-a început drumul în fotbal a mulţumit orgoliul suporterilor Craiovei, iar locuitorii Băniei vor fi şi beneficiarii reţetei financiare a numitului meci. Pentru că Gică Popescu nu se dezminte în gesturile sale pentru copii, iar banii cîştigaţi cu organizarea meciului de retragere vor merge la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean din Craiova, secţie care va purta numele lui Zoli Crişan, marele fotbalist al Ştiinţei, cu care viaţa a fost atît de nedreaptă.

Tot acolo se vor duce şi banii, peste 100 de mii de euro, adunaţi prin vînzarea, cu anticipaţie, a tricourilor ce urmau să fie folosite la meci. Deşi formula nu este nouă - George Copos a dat 30.000 de dolari pe echipamentul de retragere al lui Hagi - ea arată că Gică Popescu a stors tot ce a putut din acest eveniment, totul în beneficiul copiilor în suferinţă. Un gînd semi-criminal mă face să cred că sume uriaşe s-ar putea obţine la festivităţile de retragere din activitate a unor politicieni, ca să nu mai vorbim de economiile directe, la buget, care s-ar realiza. Nu dăm nume, că sîntem în campanie electorală, dar vă lăsăm satisfacţia să visaţi. Culmea este că Gică însuşi uită de celelalte gesturi ale sale şi spune că acesta din săptămîna asta este primul pas pe care îl face pentru a ajuta copiii. Stai liniştit, domnule Popescu, sînt oameni care îţi mulţumesc deja pentru ce ai făcut pentru copiii lor!

Care mai este, deci, cota echipamentelor purtate cu diverse ocazii de sportivi celebri, conform licitaţiei de la Marriott? Cel mai tare a fost, desigur, Gică Popescu, care, cu 22.000 de euro, se apropie de cei 30.000 de dolari de acum cîţiva ani, cota cumnatul său, Gică Hagi, stabilită la meciul acestuia de retragere. Dar la licitaţia Hagi era vorba de întreg echipamentul, tricou, şort şi chiar ghete. Dacă mai punem şi diferenţa euro-dolar, e posibil ca Gică Popescu să fi ieşit mai scump ca Gică Hagi. De fapt, cel care a stabilit cota hainelor lui Popescu şi a altor patru fotbalişti participanţi la meci a fost chiar Hagi, care a dat diferenţa pînă la 33.050 de euro, cît a "spart" la numita licitaţie, pe echipamentul finului său, Adrian Mutu (7.000 de euro), pe cel al prietenului său, Gustavu Poyet (1.700 de euro), al lui Gardiola (1.500 de euro) şi cel al lui Bogdan Lobonţ (850 de euro). La rîndul său, tricoul lui Hagi a fost cumpărat cu 10.500 de euro, puţin faţă de posibilităţile cîştigătorului licitaţiei, de Gigi Neţoiu, care a trebuit să onoreze petrecerea la Bucureşti, că la Craiova nu prea are curajul să apară, mai ales pe stadionul de unde, ultima dată, a plecat cu o întreagă echipă de fotbal pe post de tacîmuri de argint. A fost singura cumpărătură a lui Neţoiu care, dacă o să poarte tricoul, va voi să-şi schimbe numele din Gigi în Gică.

Un alt om îmbogăţit de fotbal, Ion Becali, a dat mai mult, 15.000 de euro, pentru tricoul lui Hristo Stoicikov, învingîndu-l pe Ionel Ganea, şi 5.000 pe cel al lui Djalminha, de la Deportivo La Coruna. Nu ştim dacă tranzacţia cu bulgarul cuprinde şi interviul pe care Giovanni i l-a luat, în spaniolă, pentru televiziunea care nu avea la faţa locului un vorbitor de naruşenie şi jul carton. Tot cu două achiziţii apare în clasament însuşi Gică Popescu, sărbătoritul, care a făcut tot posibilul ca evenimentul să iasă cît mai bine. De asemenea, în dublă ipostază, de cumpărător dar şi proprietar de tricou scos la licitaţie, a apărut şi Cristi Chivu. El a cumpărat tricourile colegilor săi, Ionel Sabău, cu nu mai puţin de 2.800 de euro, şi Adrian Ilie, cu o cotă mică, 850 de euro, dar şi pe al lui Johann Vogel, cu 400. În schimb, tricoul lui Cristi Chivu a fost cumpărat de Ion Porumboiu cu 7.500 de euro, cam cît toată garderoba anterioară. Au mai obţinut preţuri bune Dan Petrescu (2.000 de euro), Tomassi (1.500 de euro), Ionel Ganea (1.200), ba chiar şi Stelea care, cu un patriotic 950 de euro, îl depăşeşte pe Taffarel, care a scos doar 700 de euro.

Tricoul de fotbal cel mai bine vîndut vreodată a fost unul cu numărul 10 purtat de Pele la Cupa Mondială din 1970, cînd Brazilia a bătut Italia cu 4 la 1. La finalul meciului, tricoul a fost dat de Pele italianului Roberto Rosato, dar n-aş putea spune dacă el este şi cel care l-a scos la vînzare, într-o licitaţie a casei londoneze Christie's. În deschidere s-au cerut 40.000 de lire sterline, dar s-au obţinut 157.750. Înainte de vînzare, organizatorii au expus tricoul în colţul unei camere înalte, cu tablouri pe trei-patru rînduri, pînă sus de tot, şi zău dacă îi stătea rău.

Pele, veţi zice, el merită preţurile astea, că doar e zeul fotbalului, dar şi tricoul purtat de Geoff Hurst, un englez mai puţin cunoscut, la Cupa Mondială din 1966, e drept că în finala cu Germania, s-a vîndut cu 91.750 de lire sterline, în septembrie 2000. Asta se petrece în insula unde s-a inventat fotbalul şi unde reclamele firmelor care acordă credite arată un om cu faţă de funcţionar de carieră, transfigurat de fericire că, în sfîrşit, şi-a putut cumpăra o pereche de mănuşi de box ce au aparţinut lui Cassius Clay şi la care a visat mult, pînă a putut să împrumute banii. Tot pe acolo, un fan al lui Manchester United a strîns o colecţie de suveniruri legate de această echipă care ar valora nu mai puţin de 1 milion de lire. Omul ştia ce face pentru că această investiţie de trei decenii s-a vrut o alternativă la sistemul de pensii, considerat a fi nesigur şi nesatisfăcător. Asta ca să nu mai vorbim de magazinele de antichităţi specializate pe obiecte din istoria sportului, mari şi bogate, acolo, pe malul Tamisei sau al Senei.