PLASAMENTE ALTERNATIVE Cozonacii după Stahi

De ceva timp văd pe pereţii unei galerii de antichităţi un cozonac tăiat acum mai bine de 100 de ani şi pictat tot atunci de Constantin D. Stahi iar galbenul său incredibil de pufos îmi sugerează cele mai proas-pete ouă, o făină excepţională, culori bune şi ele şi un meşter pe care l-aş numi "pictorul Paştelui nostru". Născut în 1844, lîngă Piatra Neamţ, şi mort în 1920, la Iaşi, C.D. Stahi a fost numit "pictorul imitaţiei", pe nedrept, că nu am mai văzut nicăieri cozonaci ca ai lui, şi era să intre în istoria democraţiei româneşti după metoda Zambaccian, pentru că pe strada care îi poarta numele, din mijlocul Bucureştiului, se află nu numai sediul reprezentanţei diplomatice a Vaticanului, ci şi o clădire din imperiul imobiliar Năstase, aka "nenumărate case". Imitaţia, în cazul lui Stahi, nu este o acuzaţie ci încadrarea într-un curent, e vorba de imitarea naturii şi noi i-am spune academism sau super-realism, ca să fim mai de cartier sau cool.

A pictat mult după natură, inclusiv după natura umană. În licitaţii apare foarte rar şi putem semnala un singur portret, vîndut la Alis, cel al lui Sigismund Barothy, pseudonim involuntar sub care îl recunoştem lejer pe Bathory.

A pictat şi naturi moarte în care a surprins mai zemos ca nimeni altul pepenii copţi. Şi fără îndoială, C.D. Stahi, ca fiu de preot ce se află, este cel mai tare pictor român de naturi cu obiecte bisericeşti, inclusiv cărţi, ouă roşii şi încondeiate şi, mai ales, cozonaci.

În ianuarie, la Alis s-a vîndut una dintre cele mai reprezentative picturi ale lui Constantin D. Stahi, "Natură statică cu cozonac şi ouă", care a urcat de la 30 la 60 de milioane de lei vechi. Sub numele complet de "Natură statică cu ouă încondeiate şi cozonac pe farfurie", regăsim pictura în monografia dedicată artistului în 1971, ca aparţinînd colecţiei inginerului Marcel Atanasiu. În aceeaşi monografie şi provenind din aceeaşi colecţie, găsim, sub sfiosul nume de "Cărţi bisericeşti, ouă încondeiate", pictura "Paştele Mari" vîndută, în decembrie trecut, la Alis, cu 110 milioane, în creştere de la 75. Din numitul volum aflăm că lucrarea a figurat în expoziţia mai puţin cunoscută din 1909 numită chiar "Paştele în România" iar pe spatele picturii, autorul a scris nici mai mult nici mai puţin decît "Paştele". În aceas-tă compoziţie dispare cozonacul acela înnebunitor de rumen şi galben pufos în tăietură şi apar cărţile religioase, amănunţit redate. Constante, deşi dispuse pe mai multe farfurii, rămîn ouăle încondeiate.

În materie de cozonaci, C.D. Stahi rămîne de departe cel mai tare, cu o natură statică, din 1914, alcătuită, în mod sadic, din felii proaspăt tăiate, sau o alta din 1916 care denotă clar progresele înregistrate pe această cale, cu doi cozonaci ca nişte jobene turtite - poate aşa erau formele de cozonaci acum nouă decenii - şi o apetisantă pască, exact ca în zilele noastre. Din 1916 avem mai multe naturi numite Proscomidia - Aghiaz-ma la oraşe, respectiv la sate, pregătite temeinic de "Obiec-te pentru proscomidie" din 1914, colecţia Atanasiu, unde apare şi semnătura triumfătoare a maestrului, mare şi vizibilă, clară şi completă: "C.D. Stahi Iassy 1914". Cei tentaţi să plaseze preocupările pascalo-culinare ale pictorului în anii de neutralitate ce au precedat primul război mondial vor fi interesaţi să afle de "Cozonac, pască şi ouă roşii" din 1905, pictură donată chiar de artist în 1907, o lucrare de maturitate a abordării subiectului, în care apar cele trei elemente definitorii ale subiectului: ouăle încondeiate cu meşteşug, pas-că şi cozonacul, fie tăiat în felie, fie răscopt, revărsat ca un creier dezgolit de craniu.

Din cînd în cînd, ateismul pre-decembrist aruncă cîte o scenă din subiectul nostru de astăzi la naturi moarte unde, printre toate fructele suculente fidel redate, găsim ascunse o "Natură statică, cozonac, ouă roşii", din 1902, unde dibuim nedeclarată şi o pască, sau o "Natură statică, carte des-chisă" din 1916 care nu reprezintă decît o carte evident bisericească, sau nişte amintite dar nereprezentate fotografic naturi cu obiecte bisericeşti din 1919.

Dacă obiectele de cult încep, prin 1880, să ia locul celor civile şi profane care aglomerau naturile lui Stahi, elementul culinar religios se iţeşte odată cu noul secol, cel de acum o sută de ani. În 1901 pictează prescuri, în faţa unei cărţi, bisericeşti, desigur, deschise aşa cum vom găsi mereu în picturile sale. Alături, ca un turn, o glajă cu vin, care în Moldova este de fapt o sticlă.

Pictura "Pască, cozonaci, ouă roşii" din 1916 este expusă şi în personala din 1920 sub titlul mult mai detaliat şi explicativ, ca un inventar, "Două paşti, doi cozonaci şi o bucată, o portocală, patru ouă roşii şi două albastre pe o masă", care reprezintă exact ceea ce se spune în titlul şi ates-tă faptul că de la începutul secolului anterior se umbla cu ouăle vopsite şi în alte culori decît în roşu regulamentar.

S-o luăm mai uşor cu veselia şi glumiţele, în această zi de tristeţe şi reculegere, cînd necredinţa pare a fi ieşit învingătoare şi Mîntuitorul este chinuit pe cruce, şi să ne lăsăm bucuria pentru duminică, prima zi de Paşte, cînd Iisus a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcînd. Aşa că vom pomeni de icoanele inspirate din epopeea pascală apărute şi vîndute la licitaţiile ultimului timp.

Cînd am purces la documentare ne aşteptam să descoperim mult mai multe piese cu acest subiect dar cu mirare am descoperit că nu este aşa. În 2006 nu s-a vîndut, la Alis, cel puţin, nicio icoană cu subiect pascal astfel că mergem în decembrie trecut, în preajma Crăciunului, ca să descoperim o icoană în tempera pe lemn de la sfîrşitul secolului al XlX-lea în care cele patru scene, de fapt patru icoane de sine stătătoare, sînt despărţite de imaginea lui Hristos răstignit. S-a vîndut cu preţul de ofertă, 7 milioane, sau 700 de RON, pe stil nou. În noiembrie, o amplă icoană "Înălţarea şi 12 scene", tot tempera pe lemn, a pornit de la 9 milioane şi s-a vîndut cu 24. Dacă Înălţarea se sărbătoreşte la 40 de zile de la Înviere, Floriile au fost cu o săptămînă înaintea Paştilor. La 30 octombrie, Alis a vîndut un prăznicar datat clar şi explicit în 1839, numit "Duminica Floriilor- Bunavestire", cu 9 milioane de lei, unul mai mult decît se cerea.

Mai avem, în septembrie, o reprezentare pe sticlă a cutremurătoarei imagini a Maicii Domnului cu Iisus răstignit, vîndută cu cît s-a cerut, 5 milioane vechi, dar şi un crucifix de masă, din argint cu urme de aurire, adjudecat şi el în staţionare, cu 8,8 milioane de lei încă în circulaţie. Este o piesă de fină execuţie, ce nu ar putea fi lipită cu bandă adezivă pe pereţi, cînd vreun inchizitor de operetă autoproclamat în ortodoxia noastră cade în păcatul laudei de sine.

Anul trecut se termină, din punctul de vedere al subiectului nostru, în iunie, cînd s-a vîndut o icoană în tempera pe lemn cu 7 milioane, cam cu o sută de dolari mai mult decît cele 4,6 milioane cerute în deschidere. Numele său de catalog este "Luarea de pe cruce", deşi mai artistic şi frumos ar fi "Coborîrea de pe cruce", tot aşa cum "Punerea în mormînt" ar fi mai potrivită decît "Înmormîntarea lui Iisus".

Şi la încheiere, să ne curăţim, astăzi, gîndurile pentru a ne bucura duminică, cu pască, cozonac şi ouă roşii, cu cei dragi alături şi lucruri frumoase, de artă, în jur şi pe pereţi. Iisus învie în fiecare an pentru că izbînda este a credinţei pure şi adevărate ca primăvara.