PLASAMENTE ALTERNATIVE Cu istoria la gunoi

Mircea Stoian este un artist care se exprimă în fotografie şi o face la nivel de simeze internaţionale. Are şansa să trăiască în Constanţa şi acolo a descoperit fantasticul patrimoniu arheologic al acestor pământuri. A intrat sub pământ, acolo unde se află trecutul, ca să îl fotografieze. Apoi s-a ridicat în aer, ca să îl vadă mai bine. Este unul dintre pionierii fotografiei aeriene de la noi şi, de acolo, din aer, ne arată cetăţi care dorm de mii de ani sub pielea pământului, drumuri antice pe care apucăm de mii de ani, linia în care bătrânul pământ se întâlneşte cu mereu tânăra mare. Acum o săptămână, însă, Mircea Stoian ne-a trimis, de la Constanţa, fotografii cu oameni ţinându-se de mâini într-un lanţ protector. În spatele lor, maşini de fier scormonitoare se iţesc ameninţător. Sub pământ este istoria, din aer se vede mai bine, iar pe pământ este realitatea: oamenii cu iniţiativă civică încearcă să împiedice escavatoarele să distrugă un sit arheologic, un loc unde se află urmele suprapuse în straturi ale anticelor trăiri.

S-ar putea să fiu exagerat, consider că nimic din ce înseamnă dovadă a trecutului şi care a supravieţuit trecerii timpului şi a omului să nu fie distrus. Specialiştii spun şi ei cam acelaşi lucru, că de aia îi vezi cum scutură pământul cu mare atenţie pentru a scoate aceste dovezi la lumină, toată încărcătura lor de explicaţii şi poveşti. A veni cu escavatorul într-un astfel de spaţiu este mai mult decât o barbarie, este de neînchipuit. Şi, totuşi, se petrece la Constanţa. În locul numit "La lupoaică", şi nu pentru că ar fi fost vreun lupanar pe acolo, ci pentru că există chiar o sculptură a Lupei capitoline, certificatul de naştere a oraşului Roma, de la care, nu-i aşa?, ne tragem! Cam acolo începe Peninsula, fascinantul fenomen de arheologie antică cu care se confundă Tomis Constanţa. Acest promotoriu de piatră, locuit din vremuri imemoriale, este un tezaur în întregime. Nu poţi săpa mai mult decât să plantezi o floare că dai de urme ale trecutului. Orice idee de beton nou plantat în acest spaţiu ar trebui văzută ca un atentat la patrimoniul naţional. Deasupra, avem un hotel BTT, construcţie relativ nouă, nişte viluţe, bloculeţe sau hoteluri cât se poate de contemporane, făcute cu respectarea unor restricţii arheologice, şi ele discutabile, avem şi o "Casă cu lei", emblematic palat de secol XlX, aflat într-o stare de plâns, dacă nu te apucă deja plânsul. Mai este şi hotel Intim, fost Angleterre, unde a stat Eminescu, în iniţiaticul său sejur la Constanţa, Muzeul Jalea, sculptorul cu o singură mână, pe cealaltă pierzând-o luptând pentru ţară, în Primul Război Mondial. Un brâu de blocuri comuniste îi slujeşte de decor iar alături se află Catedrala ortodoxă. De fapt, este un spaţiu arheologic, un colţ din anticul oraş, descoperit şi expus în aer liber, năpădit de plasticuri aruncate de "urmaşii Romei". Mai sus, spre piaţa Ovidiu, se află moscheea Carol l, numită aşa după domnitorul rege al Româiniei care a ridicat-o ca prima clădire de la noi cu fier beton. O altă moschee, mai veche, se află şi mai sus. În faţa ei s-a băgat, cu tupeu, aproape să îi blocheze intrarea, o clădire enervant de contemporană, dovadă că afacerile nu ţin cont de nimic. Nu putem uita, desigur, impunătorul muzeu de arheologie, înconjurat de sarcofage şi sculpturi antice pe care curge tencuiala muzeală. În râpă, la doi paşi, comuniştii au ridicat o clădire specială şi încă modernă pentru a proteja şi prezenta vizitatorilor, la nivelul atins atunci în lumea democratică şi deşteaptă, mozaicul ce fusese descoperit în această parte a Peninsulei constănţene.

În 1959, a fost descoperit, întâmplător, marele mozaic pe care îl vedem acum în muzeul special. Vedem sala cu arcade care are mozaicul pe podea, vedem şi arcadele magaziilor, dar nu vedem încă un nivel care se află sub pământ, sub nivelul mării. Vor fi descoperite când îşi va pune vreunul viloiul în mijlocul acestui fantastic spaţiu arheologic. Pes-te trei ani, în 1962, tot dintr-o fractură a pământului, în Peninsulă, este descoperit un adevărat depozit de sculpturi în marmură: zeiţa Fortuna, protectoarea oraşului, cu coroană din ziduri pe cap şi Pontos la picioarelei ei, fantasticul şarpe Glycon cu cap de om, Dionysos, Asclepios, Hermes, Diana, Hecate, Isis, Cybela şi alte zeităţi greco-romane, un întreg panteon.

Tezaurul de Sculpturi de la Tomis a fost descoperit la 1 aprilie, fără glumă, 1962, cam pe la Colonade, unde se ridicau blocuri pe vremea aceea. De acolo, mai faci doi paşi, pe strada Traian, şi ajungi la "Lupoaică", locul în care cetăţenii, un grup destul de mic, totuşi, faţă de gravitatea situaţiei, s-au prins de mâini într-un lanţ care să protejeze spaţiul arheologic în care se săpa, noaptea, cu escavatorul. Zeiţa Fortuna a avut noroc că a nimerit la Colonade şi a ieşit la suprafaţă în 1962 că dacă era mai pe la "Lupoaică", câteva numere mai jos pe strada Traian, acum era un sac de pietre mărunţite pentru pavaj decorativ de grădină, cu toată gaşca ei de sculpturi antice. Tezaur, tezaur strigau oamenii, dar ei, nu! bloc cu 4 etaje. Vine şi poliţia dar scena ne lasă un gust sinistru, ceva gen "cazul Caracal", oamenii dau alarma iar autorităţile stau cu spatele, răsfoind în cap posibilităţile de a-i sancţiona pe cei care se sesizează şi sesizează. Acum, poliţia are dreptul să te pună în lanţuri dacă nu te legitimezi, numai că pe oamenii cu escavatoare nu are curajul să îi întrebe de acte şi autorizaţii. Mă gândeam că dacă puţin le pasă de valori istorice de patrimoniu, măcar de iarba aceea care rezista verde în mijlocul acestei ierni cumplite sau de pavajul din pavele bine plătite să se jeneze. Dar nimic nu pare a sta în calea camioanelor mai eficiente ca hoarde întregi de barbari. Dimineaţa, la revărsarea zorilor, cei care îşi petrecuseră seara cu buletinul de identitate în mâna autorităţilor stupefiate, au găsit groapa de gunoi unde camioanele nopţii aruncaseră straturi întregi de istorie. Arheologii îşi aruncă doar un ochi peste munţii de pământ răscolit şi pe o pânză ad hoc se adună cioburi milenare cât pentru câteva vitrine de muzeu. Un arheolog începe să citească în ele, la o primă vedere, şi vezi cum civilizaţii antice ţi se perindă prin faţă, nu trezite din somn ci, aruncate, cu pat cu tot, direct la groapa de gunoi. Sunt nenumărate situaţiile în care demonstraţii istoriografice revoluţionare au plecat de la un ciob de vas sau de la o cărămidă din zid. Dacă veţi spune cuiva, din lumea civilizată, această poveste dureros de adevărată nu vă va crede, va fi convins că citiţi din creaţia literară personală, singura scuză pentru o aşa închipuire. Să ne uităm cu atenţie la fotografiile lui Mircea Stoian, artistul fotograf care vedea frumuseţea din avion dar a trebuit să revină pe pământ pentru teribila realitate.

În tot acest timp, sursele specializate în patrimoniu antic din întreaga lume continuau să îmi trimită poveşti de succes, normale pentru ei, cu descoperiri uimitoare, cu oameni dedicaţi, sprijiniţi să descopere şi să ne aducă istorii adevărate în atenţie, cu autorităţi care au scos imediat bani pentru protejarea şi punerea în valoare a descoperirilor arheologice, cu oamenii legii care nu legitimează cetăţenii ce apără patrimoniul ci, îl recuperează de la cei care l-au furat. Până la urmă, se pare că şantierul barbar de la Constanţa a fost oprit, se dau asigurări şi se evocă acţiuni legale. Exact ca la Caracal, a fost nevoie de insistenţa înnebunită a oamenilor, care au asistat la grozăvie, ca autorităţile să se pună în mişcare. Este un sentiment groaznic de neputinţă, să ştii că ai dreptate dar autoritatea este setată pe pedepsirea celor care o deranjează din rutina ineficientă. Degeaba ţi se va spune că ai dreptate, iremediabilul a fost produs, fetele au murit, patrimoniul a fost distrus şi resturile lor au ajuns la groapa de gunoi. Peninsula Tomisului ar trebui să fie un uriaş mall arheologic, cu puncte de atracţie care zac şi acum sub pământ, poate că e mai bine aşa, cu străzi antice, cu ziduri şi arcade de pe vremea împăraţilor romani, cu subsoluri scobite de greci, cu mai bine de două milenii în urmă, cu expuneri şi muzee la faţa locului, cupole peste spaţii dezgropate ştiinţific, sub supravegherea arheologilor, şi revelate vizitatorilor, cu magazine de suveniruri dar şi centre de informare, cu atractive cărţi de istorie, cu materiale informative care să vorbească despre fabuloasa istorie a pământurilor unde poeţii romanilor s-au întâlnit cu zeii grecilor şi cu războinicii geţilor, cu actori îmbrăcaţi de epocă, fotografiindu-se cu publicul, cu băuturi şi gustări după reţete antice, sau măcar aşa să se susţină. Am pus deja de un proiect dar nu de idei ducem noi lipsă. Am şti ce să facem cu patrimoniul dar, deocamdată, asistăm la o infernală operă de distrugere a patrimoniului şi memoriei, casele recuperate la mişto sunt lăsate sau susţinute să cadă, pentru a da frâu liber foamei bulimice a imobiliarului, cimitirele sunt jupuite de bronzuri ce au supravieţuit comunismului ca să apuce calea REMAT-ului, donaţii ce înfloreau în muzee sunt îndesate în proprietatea unor relaţii stranii, pentru a ajunge la preţ de nimic pe piaţă, tumulii antici sunt făcuţi una cu pământul din care s-au ridicat, res-taurările antice se fac cu fier beton. Imi doresc să fi avut o piaţă a obiectelor antice de colecţie, legală şi verificată, dar, în acest context, ideea începe să mă sperie.