English
În decembrie 2003 apărea o nouă casă de licitaţii de artă, pe o piaţă amorţită, cu un singur actor de acest tip, de mai bine de un deceniu. Am fost cuprins de entuziasm, doi actori înseamnă o piesă, nu monolog plictisitor, înseamnă un dialog, înseamnă concurenţă şi viaţă, înseamnă bogăţie. Am asistat discret, dar atent, gata să extrag fapte şi cifre din noua experienţă de piaţă de artă. "Am citit articolul cu creionul în mână", îmi spunea, nu după mult timp, Alexandru Ghilduş, remarcabilul om de artă şi manager cultural, cel care a iniţiat Monavissa visurilor unui pasionat al pieţei de artă. Am fost încântat, cele scrise de mine în "BURSA" erau utile unui întreprinzător dispus să-mi construiască viitoarele subiecte.
Piaţa de artă a însemnat mult timp o casă de licitaţii, una singură din tot atâtea în funcţiune pe la noi. În 1993, la Londra, mă extaziam într-un birou Sotheby's în legătură cu simpla existenţă a acestei case de licitaţii din România, iar răspunsul a fost o demonstraţie de delicateţe englezească, un simplu zâmbet din care am înţeles că vorbesc de funie în casa spânzuratului, că ei ştiu la ce mă refer, poate chiar mai bine ca mine, dar nu apreciază fenomenul cu acelaşi entuziasm, sau dimpotrivă. Am revenit pe meleagurile natale cu capacităţi supranaturale de a înţelege, analiza şi a mă bucura de evoluţiile din lumea artei şi a comerţului cu artă. Le-am aplicat şi cultivat, săptămână de săptămână, în paginile ziarului "BURSA", care mi-a găzduit gândurile şi monologurile începând cu anul 1996, acum cam două decenii, 20 de ani din cei 25 pe care ziarul tocmai i-a împlinit.
S-a adunat, astfel, o cronică amplă, la zi şi rapidă a pieţei de artă de la noi, a vânzărilor celebre din lume, a pieţei internaţionale şi a marilor noştri creatori. Privesc şi nu îmi vine să cred că este propria mea istorie această filă de hârtie cu textul rubricii de faţă bătut la maşină, una cu litere mari, ea însăşi fiind o maşină mare de scris, cumpărată de la lichidarea inventarului unei întreprinderi fost comuniste. Se scria greu, se transporta la fel, drumurile erau proaste, informaţia venea doar din două în două săptămâni, de la un spectacol cu aceleaşi personaje din scenariul casei Alis şi cu mult decor, cam instabil, care se plimba mereu, scos din scenă la bătaia de ciocănel a domnului cu faţa imobilă. Trimiterea prin fax a fost un progres remarcabil, dar repede a venit miracolul e-mail. Pe care continuăm să-l savurăm, cu adâncimi de nebănuit. S-au schimbat multe şi destul de repede, inclusiv sediul, odată cu debarcarea în palatul "Bursa" de acum.
La început, simpla relatare reportericească a derulării unei licitaţii atrăgea lumea în jurul cronicii, dar şi în sălile vânzărilor. De câte ori a fost ocazia, am vorbit despre galeriile serioase dar, dacă nu au abundat, a fost pentru că nu îndeplinesc acest criteriu. Am fost la fiecare dintre târgurile de artă, mari sau mici, indiferent de emfaza cu care îşi declarau intenţiile sau abnegaţiile. Orice ar fi spus ei, trebuia să vedem şi să povestim. Am accentuat diferenţele dintre vânzarea operelor contemporane şi cea a clasicilor şi a antichităţilor. Am făcut clasamente şi am amintit de vânzări similare, ca un simulacru de cotă, un joc ad-hoc care spune multe şi acum. La un moment dat am şi explicat de ce nu putem avea, încă, la 10, 15 sau chiar 20 de ani de vânzări publice, un catalog de cote, pornind de la marile experienţe în domeniu. Ne trebuie cel puţin 20 de ani de vânzări transparente, la mai multe case de licitaţii, cu un volum semnificativ şi nicio suspiciune, absolut niciuna, cu privire la corectitudinea procesului de licitaţie. Adică să nu se autoliciteze, să nu se influenţeze licitarea în vreun fel, să se lase libertate maximă confruntării dintre cerere şi ofertă. La un moment dat, o altă casă de licitaţii, că din fericire au apărut şi altele până la urmă, a propus un index de productivităţi, un fel de studiu al evoluţiei pe piaţa existentă al unor artişti, şi nicidecum un catalog de cote pentru români. În 1990, pictorul proprietar al unei galerii de artă de sub "pălăria lui Caragiale" care este Teatrul Naţional din Bucureşti, adică din adaosul arhitectonic care o îngrădea până de curând, îşi începea drumul prin economia de piaţă, multipartitism şi democraţie direct cu un catalog de cote în care era egal, aproape mai egal, cu profesorul său, Corneliu Baba, atunci în viaţă.
Din erori, disimulări şi tentative am încercat să facem o piaţă mai riguroasă. Am semnalat falsuri şi tentative de fals, direct, voalat, cu vorbe alese sau criptat. Am râs de greşelile comise de cei care ar trebui să ne fie reper, dar am tremurat când forţele ostile ale pieţei sau cele de ordine şi siguranţă s-au abătut asupra actorilor pieţei de artă. Vrem îndreptarea păcătosului, şi nu lichidarea sa, că altfel nu am mai avea de cine vorbi şi povesti.
Urmărindu-l pe Brâncuşi, dar şi pe Victor Brauner, Jacques Herold sau Adrian Ghenie prin marile vânzări din marile oraşe ale comerţului cu artă am ajuns să vorbim de piaţa internaţională, de clasamentele mondiale, unde se luptă, paşnic, artistic dar pe mulţi bani, de Statele Unite şi China, de marile turnee new-yorkeze din mai şi noiembrie, unde se stabilesc clasamentele şi se doboară recorduri de tot felul, de piaţă internaţională, de pictură sau sculptură, de autor, de acuarelă, de perioadă. Nu este vreo vânzare Brâncuşi, ca să nu mai vorbim de cele finalizate în recorduri, care să nu fi fost semnalizată şi comentată aici, şi de atâtea ori ne-am ridicat pentru apărarea genialei sale posterităţi de care unii îşi bat joc, alţii încearcă să profite de ea, unii o falsifică, iar alţii o demontează ca să o recompună la loc, vopsită ca haina de cătană şi tocmai bună să te semnezi cu cuiul pe ea.
Deşi suntem departe de vreo umbră de formulă ideală, stăm mult mai bine, în aceste zile. Sunt multe motive de care să ne agăţăm ironia, dar şi un sol ferm pe care să ne construim acribia. Sunt mai multe case de licitaţie care fac lucruri minunate, deşi era suficient să organizeze, constant şi programatic, licitaţii publice de lucrări de artă sau de colecţie. Mecanismele se perfecţionează, înţelegem mai mult, ne place enorm şi ne apropiem mai bine. Cunoaştem şi ştim creatori de excepţie, vedem istoria artei în istoria neamului, suntem capabili de mai multă analiză critică în lumea minunată a artei. Am înţeles inclusiv că nu trebuie cumpărată arta doar pentru că am aflat noi că este ultimul domeniu care te face bogat, frumos şi potent, ci pentru că este înălţătoare. Investiţia în artă este una câştigătoare pentru că sigur aduce satisfacţii, mai ales când nu eşti disperat să îţi măsori plăcerile în bani. Suntem în acele vremuri în care înţelegem arta şi trebuie să o cumpărăm pornind de la acest imbold spiritual. Banii vin şi trec, pictura rămâne pe perete. Că în perete nu rămâne, după cum am văzut noi la televizor. Şi aici a fost de lucru, să spălăm colecţionatul şi cumpăratul de artă de etichetele murdare ce i-au fost lipite în ultimul timp de tot felul de oameni şi practici murdare. Nu cuţitul este vinovat de crimă, ci mâna dementă. Cuţitul poate fi unul de colecţie, o piesă deosebită care, dusă la vânzare, câştigă în cotă din cauza notorietăţii. Dar le ştiţi pe toate acestea, am discutat de atâtea ori despre ele, la cald şi cu cărţile pe masă. Cărţile grele, deştepte, esenţiale, frumoase, de colecţie, de renume, cu autograf, aşa cum am scris în ediţia acestei rubrici dedicată bibliofiliei.
Există o permanenţă aici, măsurabilă, deocamdată, doar în sferturi de secol. De fapt, în primul sfert de secol de existenţă al ziarului Bursa, acolo unde am scris, ca pe o mărturisire, despre toate acestea. Şi, întotdeauna, învăluit în fumuri de tabac şi gânduri, însuşi Make, un Zeus al acestui Olimp familial, unde te simţi bine să scrii, dar sigur vă simţiţi bine şi să citiţi.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. Fara o politica vadit mincinoasa.
(mesaj trimis de vasile în data de 20.11.2015, 11:14)
Make,atunci cand constati dinadins cu subiect si predicat ca se strecoara idei ale politicienilor vadit mincinoase,ipocrite si jignitoare nu mai este cazul sa publici acele "relatari".Un ziar de astfel de tinuta nu se cade a fi "umplute" articolele cu astfel de idei...Dar totusi daca le relatezi in ziar...voi ca si specialisti luati o pozitie...asteptam dela un astfel de ziar...in caz contrar suntem nevoiti sa citim acele relatari pe "jumatate" si vazand continutul si forma de exprimare...trecem urgent pe alte file ale unui alt ziar.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de MAKE în data de 20.11.2015, 15:15)
Daca spui "Cutarica a spus" si spui corect ce a spus, inseamna ca ai spus adevarul, indiferent de cit de sfruntate sint minciunile lui cutarica.
Sa comentezi sau sa nu comentezi, este dupa puteri - daca esti documentat, daca ai o viziune proprie, daca ti-ai cristalizat o opinie si daca ai curajul sa ti-o afirmi, asumindu-ti consecinte care merg pina la un topor in cap.
Unii ziaristi au puterea asta, altii si-o formeaza si in final reusesc sau nu reusesc; pina la ziaristii mincinosi si eventual manipulatorii cumparati/vinduti, mai exista categoria care nu-si pune nici o problema, la fel cu calfele de cizmarie ratacite intr-o redactie de ziar.
Sa faci un ziar bun nu-i asa simplu, Vasile.
BURSA are vocatie de ziar bun si si reuseste; multe altele....Dumnezeu cu mila...in cel mai bun caz, nu-si pun problema, ratacite in piata presei.
1.2. Mea Culpa ! (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Marcu în data de 20.11.2015, 16:35)
V-am jignit Gratuit, domnule Make si imi cer iertare !
Cronicile dumneavoastra despre starea bisericii actuale, cea ortodoxa in particular sunt exceptionale si unice in presa romana !
Din perspectiva asa zis "iluminista", nu ateista, va recomand sa continuati interviurile de presa si cu personalitati din domeniul Stiintelor ,nu doar al umanioarelor ; un exemplu este domnul Nicolae ZAMFIR managerul viitorului Laser ELI-NP de la Magurele, cu domnul Alexandru Mironov sau cu domnul Marc ULIERIU de la revista "Stiinta si Tehnica" ; prea multi ani domeniul Stiintelor au stat -nedept- in umbra "umanioarelor" prea mult timp "ayatolahii" filozofiei , ca domnii Liiceanu , Plesu sau Patapievici au fost in "pole-position"-ul vietii publice din Romania, iar "Stiintele" au fost pe nedrept lasate deoparte... De ce nu ati avea ca obiectiv, domnule Make, un interviu cu germanul de orgine romana Steffan HELL, laureat Nobel la chimie , in 2014, de orgine svabeasca din Banat ! Este doar o propunere ; cu respect !
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de MAKE în data de 20.11.2015, 16:57)
Nu va faceti griji, sa fiu atacat face parte din fisa mea de post - in definitiv, cine ma pune sa ma expun?
Multumesc pentru sugestii, incercam.
Sanatate!
1.4. the courage to acknowledge (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Penelope în data de 20.11.2015, 20:11)
we have to have the courage to acknowledge that there is a direct link between the decades-long lowering of taxes on the wealthy and corporations and deficits rising on the national and state level. Economist Richard Wolff explains on Democracy Now: "We’re running a deficit because the people who run this society would like us to deal with our economic problems, not by taxing those who have it, the way we used to, but instead by endlessly borrowing from them. And now the ultimate irony, we’ve borrowed so much as a nation from the rich and the corporations, they now are not so sure they want to continue to lend to us, because we’re so deeply in debt. And they want us instead to go stick it to poor people and sick people instead. It’s an extraordinary moment in our history as a nation." (July 29th, 2011).
So instead of directly taxing the very rich and corporations, we are borrowing money from them with interest. Much of the money we are borrowing from them was given to them via the bank bailouts; they were given free taxpayer money and lent the money back to the taxpayers, while demanding that programs that benefit working people be slashed! This extraordinary moment requires extraordinary action from working class organizations, including mass demonstrations as part of a sustained, independent campaign.
The deficit reduction plan worked out by the cooperation between Republicans and Democrats is not set in stone. Massive, on-going protests have a tendency to make politicians re-think their policies. The truth is that most of America’s debt is fictitious debt. It is odious debt. The traitors who control the Democratic and Republican parties, the Federal Reserve, and the Department of the Treasury will never tell the American people the truth because the truth is the greatest threat to their existence.
The long transformation of America from a relatively free society into a full-fledged, technocratic police state is now complete. President Barack Obama and political leaders from both major parties are getting ready to completely turn over America’s sovereignty to the traitorous private banking cartel and multinational corporations.
The gang of liars and crooks behind the private Federal Reserve Bank seized America’s sovereignty on December 23, 1913, when the illegal and unconstitutional Federal Reserve Act was signed into law by President Woodrow Wilson.
The Act ensured the protection of a criminal monopoly of America’s credit in the hands of a few powerful banking families who have no loyalty to any nation, people, or system of law: they only have loyalty to their own power and their own bottom line.
With America in their pockets, the private banksters went ahead with phase two of their deceitful plan to dominate the world’s credit, natural resources, and peoples – the creation of a global authoritarian state that is beholden to their interests.
The plan to destroy the American economy and establish a dictatorial global government was accepted by the political and technocratic elite in Washington a while ago. President Barack Obama and House Speaker John Boehner are simply going through the motions in the historic farce that is being presented to the American public and the world as a political debate about a debt crisis. If the American people knew the truth about the Federal Reserve they would hang their political leaders, from George H. W. Bush to Bill Clinton, to George W. Bush and Barack Obama. As Henry Ford said, “It is well that the people of the nation do not understand our banking and monetary system, for if they did, I believe there would be a revolution before tomorrow morning.”
The last real American president was John F. Kennedy. The Presidents who came after him made peace with the fact that America is owned and operated by an international financial oligarchy that views the American people as slaves. Most politicians who climb the ladder of blood and lies in Washington believe the elitist arguments that the American people are not fit for self-government and deserve to be ruled by a small power elite.
But the exact opposite is true. Society has more to fear from an arrogant and psychopathic elite than an undisciplined mob. The dangers of a dictatorial, collectivized and privately controlled world government to humanity are beyond words. And the fact that so many people refuse to see the writing on the wall and point out the construction of this monster from hell is a big sign that we’re heading for disaster. Millions of innocent people die, get beaten, and tortured whenever political and economic power is centralized, and controlled by a ruthless, unaccountable elite.
If we do not resist the treasonous private banks and criminal corporations with our words and our lives, generations of men and women will live through a global catastrophe caused by these savage tyrants. It is a tragedy that the Russian people know well because of their experience of living under a godless, and centralized system.
America must rediscovers its destiny as a revolutionary nation that put the freedom of the individual and the rule of law above the whim of tyrants.
In conclusion organising conceptions of political life are being reshaped during this era of transition from a state-centric world of geopolitics to a more centrally guided world of geo-governance. Geo-governance will have adverse consequences for the human condition unless can be mainly constructed by transnational democratic forces animated by a vision of humane governance. Actual economic governance has to be democratized for the realization of human rights becoming in this way humane governance.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de MAKE în data de 20.11.2015, 21:26)
Da, cam despre asta este cartea mea.
2. Bravo Make!
(mesaj trimis de Ardeleanul în data de 20.11.2015, 13:33)
Fain, fain de tot! Mosule, ce tanar esti.....
3. Nu e gluma
(mesaj trimis de Ucenicul sarguincios în data de 20.11.2015, 17:41)
Make, nu ma infiezi?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de MAKE în data de 20.11.2015, 21:24)
Cred ca deja voi fi facut-o, dar nici eu, nici tu nu stim.
3.2. ucenicul a vizat deja ciubarul cu noblete (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de The Brute în data de 20.11.2015, 22:52)
si vrea sa fie sigur ca-l mosteneste :-) Cum spune insa o mica povata : Nu poti sa copiezi o legenda. Trebuie sa ti-o creezi singur.