PLASAMENTE ALTERNATIVE Destinul oamenilor şi al colecţiilor lor

O revelaţie ne bântuie presa de artă, şi mai subdezvoltată ca piaţa de profil: ieşiră colecţiile din muzee, prin retrocedare, şi se vând la licitaţie. De artă şi ele. Helău, bună dimineaţa, e mult de când se întâmplă asta! Dar eu ieri am aflat, ca în bancul cu ungurii care l-au omorât pe Mihai Viteazul şi, deşi a fost acum patru secole, Ion de abia a descoperit asta şi se pregăteşte să-l execute pe Janos, prietenul lui de o viaţă. Staţi aşa, opriţi filmul, valonii mercenari l-au omorât, mişeleşte, pe marele voievod, iar lucrările de artă retrocedate de muzee se vând de mult în licitaţii sau pe alte căi. Cum or fi fost procesele acelea, nu am semnale şi nici capacitate de rejudecare, aşa că, până la urmă, e bine că mai apar în licitaţii, se vând la vedere, mai vine o instituţie de stat şi le preemp-ţionează, adică le cumpără de pe piaţă la preţul de adjudecare şi le bagă înapoi în patrimoniul public. Nu s-a întâmplat asta până acum, dar aşa ar fi frumos. Să nu auzim peste patru secole că avea voie statul să le răscumpere dar nu a ştiut, de abia a aflat. Dar preempţiune din aceea adevărată, reprezentantul statului stă în public, iar când cade ciocănelul, bătând în cuie preţul de adjudecare, se ridică şi spune, hotărât, "Preempţiune!", scoate banii şi se substituie noului proprietar, cel care a câştigat licitaţia. Altfel spus, statul nu interferează în piaţa liberă, nu intervine în licitaţie şi nu stabileşte preţul, care vine liber, în cursul licitării, ci, la sfârşit, anunţă că preempţionează, adică plăteşte preţul stabilit în timpul licitaţiei, dar obiectul nu se duce la cel care a câştigat licitaţia, ci la stat, în patrimoniul său.

Recent, casa de licitaţii de artă Artmark a organizat o licitaţie de piese excepţionale, un adevărat muzeu occidental, multe dintre ele aparţinând, în trecut, diplomatului Vasile Stoica. Deşi un nume puţin cunoscut, Vasile Stoica este unul dintre acei mari români care au făcut Unirea de acum un secol. Ardelean din Avrig, lider al studenţilor români din Budapes-ta, trece în România când KundK îl ia în armată. A redactat "Proclamaţiile către Ţară şi Armată" lansate de regele Ferdinand I la intrarea în război, dar a şi luptat cu arma în mână, ca voluntar, fiind rănit de două ori. Încă în timpul războiului, în 1917, mai precis, tânărul locotenent Vasile Stoica este trimis în America, împreună cu legendarul Vasile Lucaciu, "Leul din Şişeşti", şi un alt preot, Ioan Moţa, pentru a aduna o brigadă românească menită să lupte pe frontul francez. Este o pagină de istorie extrem de emoţionantă această misiune românească în America. Nu se grăbeşte nici Parisul şi nici Washingtonul să susţină entuziasmul românilor, unul evident, de vreme ce câteva mii de români americani au trecut în Canada şi au ajuns pe frontul francez sub drapel britanic. Şi-a continuat activitatea în SUA, în favoarea României, şi, după păcile din 1919, de la Paris şi alte castele apropiate, a intrat în activitatea diplomatică interbelică. În 1946, Groza îl trimite la negocierile de pace de la Paris dar era evident că Vasile Stoica nu va merge cu noul regim, astfel că în 1948 este deja arestat, pentru şase ani. Execută aproape trei ani şi este arestat din nou, în 1957, de această dată moartea venind să pecetluiască un destin uriaş dar dureros de tipic pentru făuritorii Marii Uniri care au prins comunismul.

Diplomatul Vasile Stoica a reuşit să-şi alcătuiască o impresionantă colecţie de artă, în frumoşii ani interbelici. În 1977, tipic şi asta, colecţia sa a fost luată de regimul comunist, după seism şi după cutremurul provocat de Legea nr. 63 din 1974, cea cu ocrotirea patrimoniului, inclusiv cel al colecţionarilor. În 2009, familia recuperează colecţia şi acum o vedem la licitaţie. După 2003, mai multe lucrări din această colecţie au fost clasate în categoria Tezaur a Patrimoniului Naţional Cultural Mobil.

Deşi am susţinut mereu că este important şi trebuie să conteze faptul că o ofertă a făcut parte dintr-o colecţie adevărată, care mai are şi istoric, acum vom prezenta vânzările fără o căutare exclusivă a celor ce au numele Vasile Stoica, sau Basil Stoica, în fişa lor tehnică. Acum este la modă să prezinţi concluziile la început. Sau doar concluziile. Vom vedea, aşadar, că deşi sunt picturi impresionante, cu nume străine şi scene renascentiste mai ales, preţurile nu se duc spre nivelurile pe care le visăm, exagerat, când dăm de astfel de caracteristici. Asta îmi aminteşte de o licitaţie în care Adrian Năstase a oferit astfel de lucrări impresionante iar preţurile erau cele corecte, poate chiar un pic mai mari, dar nu de categoria celor la care mulţi neracordaţi la piaţa internaţională se gândeau. Faptul că erau la dispoziţie, de vânzare, a risipit perdeaua de fum a celor care se exprimă asupra pieţei obiectelor de artă sau de colecţie fără să aibă în minte vreo cifră din lumea reală.

Preţul cel mai mare a fost de 20 de mii de euro şi a fost atins pentru o pictură de numai o jumătate de metru lungime, reprezentând Sfânta Familie, "Naşterea lui Iisus", de Gianbattista Pittoni, veneţian de secol XVIII, contemporan cu Tiepolo. Lucrarea a fost în colecţia despre care vorbim şi se află şi pe lista patrimoniului. A apărut în Catalogul galeriei de artă universală a Muzeului de Artă al Republicii Socialiste România, din 1974-1975. "Peisaj de pădure cu râu" a fost pictată de Philipp Otto van Runge, cunoscut pictor şi desenator german de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Toate acestea au făcut ca lucrarea sa, de patrimoniu şi din colecţia Vasile Stoica, să plece pentru 16 mii de euro.

Mai mult în secolul al XVII-lea a trăit Carlo Maratta al cărui "Olimp" a figurat în colecţia din subiect şi în licitaţia despre care vorbim. A fost adjudecată cu 9 mii de euro. Un alt "Olimp", dar de Gregorio Gugliemi, pictor italian din secolul al XVIII-lea, mort în Rusia unde îl chemase Ecaterina cea Mare, după unii chiar foarte mare. Pictura sa din colecţia Vasile Stoica şi în patrimoniu din 2010, s-a vândut cu 8 mii de euro.

Tot pe înalt, ca primul "Olimp", dar pe la jumătate faţă de acela, doar 80 de cm, este un "Peisaj cu ruine romane" de nimeni altul decât Giovanni Paolo Panini, cunoscut pentru imaginaţia sa plină de astfel de ruine care nu existau în realitate. A fost vândut cu 6 mii de euro, estimarea fiind de 3-4,5 mii. Inutil să mai spunem din ce colecţie a făcut parte şi că este pe lista patrimoniului.

Fără a respecta ierarhia preţurilor, să privim acum "Vedere din Antwerpen" de Ludwig Hermann. Dacă era valon, ca asasinii lui Mihai Viteazul, scriam Anvers, dar aşa, îl lăsăm în pace pe pictorul din secolul al XIX, indiferent când am aflat de el. Mai ales că lucrarea sa, vândută cu 8 mii de euro, nu a fost nici în colecţia retrocedată şi nici blocată în patrimoniu nu este. Poate că tocmai acest aspect a dus-o la numitul preţ, deşi lucrarea, cam de un metru pe dimensiunea cea mai mare, face banii. Probabil că o vom vedea pe afară.

Cu 7,5 mii de euro s-a vândut o "Serbare câmpenească" de Alexander van Bredael, pictor flamand din Antwerpen. Este, fără îndoială, o piesă dintre cele pe care le vedem în multele muzee ale spaţiului flamando-neerlandez sau în diferite galerii sau târguri semnificative. Este o scenă cu multe personaje şi ceva dinamism. "Atac la drumul mare", însă, de Aelbert Cuyp, este de-a dreptul dramatică, precum îi spune şi numele. A fost vândută cu 5,5 mii de euro, fiind din colecţie şi din patrimoniu.