PLASAMENTE ALTERNATIVE Duelul clasamentelor

A fost minunat, o zi deosebită iar vînzarea picturii lui Tonitza a fost un adevărat eveniment al pieţei, aşa îmi spune o participantă la licitaţia Monavissa de duminica asta, a doua pe luna mai, care a spart în două ritmul lunar al întîlnirilor acestei case. Într-adevăr, cele 38,5 mii de euro obţinute pentru "Portret de femeie", de marele maestru român, constituie cel mai mare preţ obţinut în întreaga existenţă a Monavissei. Şi nu a apărut din senin, ci pornind de la vreo 400 de milioane, adică vreo treime din cele 1.350 de milioane la care s-a ajuns în final. Lucrarea vine din colecţia Apostol Apostolide şi ar fi putut fi cea mai scumpă operă de Tonitza dacă în 2004, la Alis, nu s-ar fi scos 2 miliarde şi o sută de milioane pentru "Nud văzut din spate", din colecţia profesorului M. Neculcea, pentru care se cereau, atunci, 505 milioane. Cu totul întîmplător constatăm că leul este mai tare acum ca atunci, şi nu neapărat pentru că este unul nou, ci pentru că se apreciază constant în raport cu euro, ca să nu mai vorbim de dolar, care a ajuns la periferia interesului monetar.

Poziţia a doua, în Top 10 şi din toate timpurile la Monavissa, fostă prima pînă de curînd, a fost ocupată în septembrie trecut de un Aivazovski, cunoscut publicului larg de la noi prin albumul-monografie sovietic, cu condiţii de tipar finlandez, care cam zăcea prin librăriile noas-tre dinainte de 1989, unde nu aveau Shogunul, pentru că salam nu aveau alături, la alimentara. "Clar de lună", a marinerului rus, s-a dat cu 25,6 mii de euro. Frînturile cunoscute sau deduse din istoria acestui tablou sînt interesante: pe spatele pînzei este scrisă o dedicaţie olografă a artistului către nepoata sa. Pentru că este din 1885, cînd artistul apropia 70 de ani, putea fi chiar nepoată de fiu sau fiică, nu neapărat de frate, ca să credem că înainte de mătuşa Tamara, cu terenurile, a fost unchiul Ivan, cu tablourile.

Pe 3 şi 4, la egalitate perfectă de puncte euro, departajabilă doar prin cotaţia în lei, vin două picturi de Iser, puse parcă să bată în cuie o cotă. De fiecare dată sînt un grup, doar două în ianuarie 2005, mai clare, într-o aşezare ingenioasă, şi vreo şase în decembrie 2004, cu o lună înainte, mai difuze, cu un anumit imobilism.

Rămînem în islamul româ-nesc cu o moschee de Petraşcu, un peisaj despre care am mai vorbit, dar care acum ne întăreşte observaţia că seamănă teribil cu o bază anacronică de rachete cosmice, unde respectivul vehicul este pur şi simplu minaretul, contrastant prin albul său cu mediul colorat din jur, dar pus exact în centrul picturii, ca o axă. Cu doar 750 de euro s-a obţinut mai puţin pentru acest tablou inanimat decît pentru compoziţiile cu tătăroaice. Cu 15.000 de euro, dar tot cu Petraşcu, ajungem la treapta următoare a podiumului Monavissa, scena mu-tîndu-se, de această dată, la Tîrgovişte, dar tot cu nişte case, arhitectură urbană, adică.

Nu plecăm prea departe, preţ de doar 2.250 de euro, dar rămî-nem cu Petraşcu, acest Grigorescu al casei Monavissa. În această formulare ce poate părea aberantă, parcă luată de la televizor, ne-am folosit de constatarea că aşa cum Grigorescu se vinde cu preţuri mari şi foarte mari, dominîndu-le Toptanul, adică Top Ten-ul celor de la Alis, tot aşa se vinde Petraşcu la Monavissa, desigur, gardînd toate proporţiile, cum ne învaţă valonul. Asta nu înseamnă că nu se vinde Petraşcu la Alis, dar mai fără entuziasm, sau Grigorescu la Monavissa, dar mai cu suspiciune. Adică fără suspiciune, că dacă există aşa ceva, Monavissa nu scoate pe piaţă. Terminăm, deci, acest trio, cu o "Natură statică cu ulcior negru", piesă de 10.500 de euro, şi revenim ca să completăm un trio de autor, dar şi tematic: iar tătăroaice de Iser, o lucrare deosebită, vîndută în aceeaşi şedinţă în care pleca şi moscheea lui Petraşcu.

Acum, dacă am să pomenesc de Cheller după Petraşcu, nu este ca să lansez apropouri subtile, pe care nu le-aş putea argumenta serios, ci pentru că aşa urmează ordinea descrescătoare a preţurilor, după 10,5 mii de euro urmează 8.500. "La Costeşti" este ceea ce stereotip am putea numi peisaj urban, cu case ce amintesc de lucrările certe ale maestrului. Şi ultimul, cu voia dumneavoastră, în holul de onoare al celor 10 premianţi Monavissa, este tot un Cheller, un sat înzăpezit de 7 mii de euro.

La Alis, 8 dintre cele 10 poziţii ale topului cu tot atîtea locuri sînt ocupate de picturile lui Grigorescu, mai fiind loc doar de un Andreescu şi un Tonitza care plutesc stînjenite printre suratele lor în dulcele stil grigorescian. De asemenea, opt dintre ele sînt peste preţul maxim obţinut de Monavissa, de 38,5 mii de euro. Deşi nu s-ar spune, aici sînt multe comentarii de făcut, în urma cărora să se delimiteze un mod de apreciere şi de conduită. În primul rînd, cele două case au destul loc pe aceas-tă piaţă în formare de ani buni şi orice faptă bună a lor este o reclamă pentru achiziţionarea de obiecte de artă, de la investiţii directe, la micile plăceri ale uriaşilor colecţionari care se deghizează în oameni de rînd. De asemenea, casele au gusturi şi temeri personale, dacă ar fi să dăm doar exemplul anterior, cel cu Petraşcu care umblă cu Monavissa şi Grigorescu cu Alis. Nu sînt chiar "celebre cupluri de taină", dar se susţine ca observaţie şi constatare. În plus, Top Alis-ul vine, pe post de cea mai veche înregistrare, cu una din 1999, Monavissa nu era atunci poate nici măcar un gînd năstruşnic în mintea proprietarului său.

Acum, clasamentele se pot face şi altfel, pe altfel de criterii, păstrînd, desigur, interesul pentru partea pecuniară a problemei. Altfel, ar trebui făcut un clasament şi pe categorii de obiecte vîndute, şi personal contribui la această idee şi viziune, cu grafică, unde un loc de vîrf ar putea ocupa chiar nudul de regretatul Horia Bernea, lucrare în creion şi sanguină vîndută cu 13,5 milioane, un preţ bun pentru o grafică.

Uleiul, însă, rămîne ulei şi preţurile o iau pe el în mod constant, adică razna. Şi cînd se mai risipeşte praful vedem un "Pesiaj pe înserare" de 7.000 de RON, nu de euro, de Kimon Loghi, sau de "Interior" de Alexandru Istrati, parizianul prieten şi moştenitor al lui Brâncuşi care a fost el la rîndul său moştenit şi are un urmaş destul de veros, care guvernează mai bine ca poliţia, încercînd să împiedice oamenii şi autorităţile locale să mai folosească imagini ale lucrărilor lui Brâncuşi aflate în ţară. Odihnească-se în pace, chit că sub lespedea unde se băgase sculptorul să-şi petreacă eternitatea este mare înghesuială, pentru că acum îi are mult prea alături din nou pe cei doi prieteni, Alexandru Istrati şi soţia sa, Natalia Dumitrescu, dar şi pe una dintre soacrele cuplului.

Şi uite că facem ce facem şi ne întoarcem la Brâncuşi, poate pentru că este un spărgător de topuri şi unul dintre cei instalaţi serios în fruntea clasamentelor, mai ales a unuia foarte specializat, cel al sculpturilor cel mai bine vîndute în întreaga lume. Preţul este şi el tot în milioane, dar de lei.