PLASAMENTE ALTERNATIVE Guten Morgen, Kultur!

Închişi în ateliere şi case, artiştii noştri, dar şi cei din întreaga lume suferă de lipsă de spaţiu, de culoare şi de perspectivă. E primăvară şi ce bine ar fi prins acum un plein air sau săli pline, vernisaje şi lansări festive, festivaluri, târguri, concursuri, tabere de creaţie. Internetul a fost foarte bun acum, dar şi-a arătat limitele şi ne-a adus la saturaţie. Eliberarea va veni cu un chef nebun de realitate concretă şi palpabilă, de miros de culori şi imperfecţiuni de scenă, de miros de hârtie proaspăt tipărită şi de stat în frig la concerte. Orice, dar numai ecran să nu mai fie. Cel mai mult, însă, ne întrebăm, acum, ce va fi, cum va fi, ce vom face, cum vor decurge lucrurile. Oamenii sunt şi vor fi oameni, dar societatea ce va face, ce va face cu artiştii?

Indiscutabil, cultural trebuie protejată şi ajutată, orice analiză socio-economică serioasă va recomanda un astfel de raţionament. Cultura este un apanaj al societăţilor evaluate şi, nu o dată am spus asta, poate fi un domeniu de mare eficienţă economică dar, ca în orice cultură, trebuie să ştii ce şi când să plantezi, cum să îngrijeşti şi unde să vinzi. Pe vremuri de secetă sau dăunători, vii cu ajutoare şi tratamente, pentru a reveni la starea normală. Cu artişti şi creatori ca ai noştri, cultura ar trebui să duduie.

Pandemia a adus suferinţă şi pierderi teribile. Cine să mai aibă timp şi de artişti în acest timp. La plasticieni, propria uniune de creaţie a anunţat, după Paşti, că îşi suspendă activitatea până la 15 mai, când, se spune, s-ar termina starea de urgenţă. Desigur, activitatea continua, sub diferite forme. Una dintre ele este organizarea unei licitaţii care îşi propune "să ofere suport Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a artiştilor profesionişti pe care aceasta îi reprezintă având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice internaţionale". Un pic cam frust, se recunoaşte imediat, că scopul concret este "colectarea valorii cotizaţiilor obligatorii restante şi a datoriilor atelierelor de creaţie prin lucrări şi evitarea excluderii din Uniune a celor care au cotizaţii restante". Nobil şi util, în acelaşi timp.

O veste bună vine şi de la socializarea Ministerului Culturii care "va implementa instrumente de achiziţie de Artă Contemporană, pentru patrimoniul cultural naţional prin care să stimuleze producţia şi tezaurizarea artei contemporane pentru muzee şi colecţiile statului". Concret, vor fi făcute demersuri susţinute "pentru deblocarea situaţiei potrivit căreia arta contemporană nu a mai fost inclusă prin achiziţie în patrimoniul statului din anul 2008". Lipsa de consecvenţă privind majusculele pentru arta contemporană, la distanţă de două rânduri, nu îmi aparţine, citatele fiind exacte. Dar şi mai concret, "Ministerul Culturii va susţine achiziţia de lucrări de artă plastică, prin Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) şi va aproba suplimentarea cu 2.000.000 lei a bugetului MNAC pentru anul 2020".

Pe scurt şi concret, acţiunea oficială românească constă în oferirea a două milioane de lei, pentru achiziţii, Muzeului Naţional de Artă Contemporană, cel deschis de Adrian Năstase în 2004, într-o aripă a Palatului Parlamentului care nici până la pandemie nu devenise uşor accesibilă. În funcţie de evoluţia pandemiei în România, se vor stabili elementele concrete - o metodologie, o comisie de selecţie, un calendar.

Într-adevăr, o acţiune similară a avut loc în decembre 2007, când MNAC a avut la dispoziţie 500 de mii de euro pentru achiziţii rapide de artă contemporană. Cele două milioane de lei din 2020 înseamnă vreo 400 de mii de euro, mai puţin decât suma din 2007. S-a scris mult, atunci, despre această acţiune, de achiziţii de artă de la contemporani, de o jumătate de milion de euro, iar vreo 60 de artişti au scris chiar ministrului de atunci, Adrian Iorgulescu, pentru a protesta faţă de modul cum s-au desfăşurat achiziţiile. Unul dintre puţinele argumente obiective invocate atunci a fost graba în care s-a organizat totul, banii venind cu întârziere, iar sfârşitul anului şi al perioadei de utilizare a fondurilor respective se apropia vertiginos. Acum, când s-a spus că din 2008 nu au mai intrat exponate achiziţionate cu bani publici la MNAC din 2008, mi-am amintit că se promitea, în timpul scandalului, că Muzeul respectiv va avea fonduri însemnate de achiziţii în fiecare an. N-a avut în niciun an. Poate de acum înainte. Şi, poate nu numai MNAC şi poate nu numai pentru artă contemporană.

Această simplă achiziţie de artă contemporană nu va rezolva marile probleme ale creaţiei plastice de la noi. Faţă de 2007, situaţia este mult mai complexă aşa că este necesară, şi aici, o strategie amplă, corect finanţată. Desigur, ne uităm şi la alte ţări, mai avansate, fără să ne luăm după fakenews-uri de doi bani. Germania, de exemplu, a promis 50 de miliarde de euro, încă din martie, pentru cultură. Am scris corect, am verificat din toate sursele, este vorba de 50 (cincizeci) de miliarde, sau 50 de mii de milioane de euro.

Deşi, în general, cultura pică în responsabilitatea landurilor, ca în orice sistem federal, cel care a reacţionat acum a fost ministrul de resort de la Berlin, cel mare şi central. Astfel, doamna Monika Grutters vorbeşte despre acest proiect grandios ca despre "o umbrelă de salvare" pentru cultură, sectorul creative, dar şi media. Iniţiativa federală a atras atenţia şi a generat interes şi la nivelul landurilor, unde responsabilii din economie, finanţe şi muncă se gândesc la eforturi similare dedicate culturii şi media.

Sprijinul german pentru propria cultură şi media merge pe trei direcţii: sprijinirea micilor întreprinderi, condiţiile de viaţă pentru cei din aceste domenii şi măsuri legale pentru uşurarea situaţiei provocate de pandemie. În domeniile respective, munca este individuală şi depinde foarte mult de starea şi bunăstarea creatorilor, deveniţi actori pe piaţa de muncă. Povestea cu artistul care prestează cel mai bine atunci când e mort de foame este o idee stupidă şi o legendă absurdă. În plus, criza afectează mai mult domeniile sensibile care depind de nivelul de dezvoltare a societăţii. Inevitabil, problemele economice afectează de o manieră crescută aceste domenii. De obicei, cultura este trecută la sfârşitul listei cu domenii care trebuie salvate, în care să se ducă intervenţia oficială. Dacă sunt bani puţini în economie, la cultură ajung şi mai puţin. Invers, dacă va merge bine cultura, vor veni bani în economie din cea mai curată şi deşteaptă activitate.

Guvernul federal german îşi propune să acorde un ajutor financial imediat sub formă de granturi, pentru diferite domenii din care au fost amintite închirierea de săli de cinematograf, de cluburi muzicale şi de ateliere ale artiştilor sau împrumuturi pentru diferite afaceri în domeniu sau închirierea de instalaţii necesare acestor activităţi. Detaliile vorbesc de ajutoare directe de 9 mii de euro, pe 3 luni, pentru artiştii individuali, pentru ceea ce noi numim persoană fizică autorizată sau pentru întreprinderi mici, cu până la 5 angajaţi. Pentru cele cu cel mult 10 angajaţi, suma creşte la 15 mii de euro. Se promite ca procedurile birocratice să fie minimale şi rapide, aproape exclusiv online.

Germania îşi propune să relaxeze restricţiile din vremea pandemiei de COVID 19 la începutul lunii mai, dar concertele şi marile spectacole sunt excluse cel puţin până la 31 august. Până atunci, însă, librăriile şi galeriile vor funcţiona la maxim. Nici sălile de concerte nu vor mai fi închise, precum şi cluburile şi alte forme de socializare. Acum, dacă Berlinul îşi va consolida locul de oraş căutat teribil de turişti pentru oferta sa culturală, depăşind tradiţionala concurenţă pariziană sau londoneză, nu ar trebui să ne mire, ci, dimpotrivă, să ne bucure.