În aceste zile, misiunea divină a credinciosului pare a se referi la a cumpăra carne în cantităţi cât mai mari şi în forme cât mai apropiate de cele în viaţă, adică în carcase cât mai complete. În special de miel, dar şi de ied, porc, pui, curcan. Curcan? Cum o arăta, de fapt, curcanul? Pe străzi, coclauri şi în portbagaje deschise a tarabă zac hoituri dezgolite de blăniţă, cu capul atârnând în două fire de piele, cu ochii holbaţi şi dinţii rânjiţi a prospeţime. Drobul este la loc de cinstire. Faptul că se vorbeşte tot mai rar despre el aproape că îi dă o aură mistică. Modernitatea vine tare din urmă şi, pentru că şi ea se inspiră dintr-o altă sfântă tradiţie recentă a românilor, îi dă putere de penetrare a maselor şi a meselor. Drobul mitic lasă locul micului şi toată gama din tradiţionalul grătar. În acest an, meteoul a dat lovitura cea mai dură acestei insurecţii moderniste a grătarului, deşi o reclamă ne arată că un habotnic adevărat al acestei tradiţii stă cu umbrela deasupra grătarului, fără frică de ploaie, cât o fi ea de torenţială, mai ales pe păşunile montane sângeros eliberate de miei şi iezi.
Ouăle au rămas esenţiale în povestea de Paşti, dar sunt colorate cât mai divers, cu modele din autocolante, cu mici icoane din abţibild ce se lipesc, cu smerenie, după post şi rugăciune, pe oul deja roşu. Ideea ca japonezii să creeze ouă Born red a fost demon(et)izată deja pentru că ar limita oferta cromatică a momentului şi ei oricum lucrau la ouă pătrate ouate de găini paralelipipedice. Tot un eşec de piaţă au fost şi ouăle cu două gălbenuşuri, dar având acelaşi gust cu cele cu un singur gălbenuş. Psihologii spun că oamenii nici nu au observat, semn că doar ciocnesc, dar nu şi consumă. Deşi am crede că un ou roşu este atât de simplu încât asta l-ar obliga să supravieţuiască, el este tare rău pe cale de dispariţie, ronţăit de Iepuraşul recent. Oul de ciocolată, deşi risipit pe pajiştea băltindă, s-a impus cu un tupeu de soldat rus, el venind, totuşi, de peste Ocean, alternativ cu Crăciunul Cola. În scurt timp iepuraşul, decretat ca tradiţional, va da buzna în icoane, în sunet de cântece şi urări de Paşti care îl invocă şi-l evocă.
Ar mai fi vinul, din tradiţia sfintei formule MOV, de pe vremea lui Irod Scorniceneanul. O smerită şi tradiţională indigestie de Paşti nu este canonică dacă nu este stropită cu vin. Până la urmă şi şampania şi unele tării acceptă că întâi a fost bobul de strugure. Dar tradiţia, cea foarte recentă, spune că berea este tot un fel de şampanie, mai ales că micul şi grătarul, răsfăţaţii teribili ai petrecerilor pascale, sunt legaţi sine qua non de berea ce predispune la împărtăşanie, conform conclavului de la Mall. Unii teologi consideră că berea spală păcatele mai bine ca postul, oricât de înalt şi bine plătit ar fi el, şi rugăciunea, oricui i-ar fi adresată.
Celor care au întârziat cu cumpărăturile, gata-gata să nu se conformeze tradiţiei, le-a sărit în ajutor casa de licitaţii de obiecte de artă şi de colecţie Artmark. A avut de toate în vânzarea sa inspirată de valori tradiţionale, şi vin şi ouă, ba chiar şi iepuraşi şi puişori, galbeni şi pufoşi. Mielul nu a fost decât cel mistic. Deşi elevii sunt în vacanţă, am fost obligaţi la ceva aritmetică, analizând date ce se exprimă în preţ de pornire pe sticlă şi preţ de adjudecare pe tot lotul de mai multe sticle. La început a fost simplu, 6 sticle de Ornellaia din 2003 au plecat de la 155 euro pe sticlă şi s-au dat cu 930 de euro pe tot lotul. E clar că este acelaşi lucru, dar după 12 sticle de Château Blason D'Issan din 1997, oferite la 25 de lei bucata şi vândute cu 900 toată cutia de lemn, ceea ce nu mai e acelaşi lucru, ci de 3 ori mai mult, situaţia se confuzează. Nu înainte de a remarca un Château Petrus Pomerol din 1986 propus la 900 şi dat cu o mie de euro. Şi menţiunea grăbită că preţul de adjudecare de o mie de euro este pentru toate sticlele, deşi lotul este format dintr-una singură. De o mie de euro, că de aia este Château Petrus! În materie de preţuri de adjudecare la vinuri, mai că îţi vine să rosteşti precum un celebru fariseu, Petrus, eşti cel mai bun!
Ouăle nu au mers deloc, fiind prea târziu să mai convingi lumea că la cele din licitaţie vechimea nu este de evitat, ci dimpotrivă, fac valoarea mai mare. Dar nu atât de mare încât să atragă 80 de euro, chit că sunt câte două, ca la moldoveni, sau chiar trei, ca la olteni. Deşi nu se menţionează clar, ca la vin, preţul de pornire de 80 de euro este pentru tot lotul de trei, recte două ouă încondeiate din Oboga sau Brodina, la vreo 30-40 de anişori.
Vesela este şi ea pregătită şi chiar este tradiţională. O carafă pentru vin, creată în atelierul săsesc Drăuşeni, în 1860, care a figurat în colecţia Dona, a urcat de la 80 la o mie de euro, ca în pilda cu carafa bună lăsată la urmă. De fapt, mai multe piese din licitaţie provin din retrocedata colecţie Dona, deşi nu sunt picturi ce le admiram în muzeu. Toate au urcat în preţ, precum carafa bavareză pentru bere, care a surfat pe tradiţionalitatea berii despre care am discutat mai sus şi a ajuns la 450 de euro, de la doar 100, preţ de cadou la un bax de cutii de bere. La farfurii a fost bătaie ca la deschiderea de supermarket pe tigăi, desigur, la alte preţuri. Trei farfurii populare româneşti, dar din Transilvania, din ultimul "pătrar" al secolului al XIX-lea, fireşte, din retrocedările Dona, au plecat de la 130 şi s-au dat cu 600 de euro. Şi nici măcar nu erau din acelaşi servici. Diferite sunt şi cele trei platouri săseşti, din 1802, 1860 şi 1930, plecate de la 250 euro şi ajunse la 1.200.
Pentru că este vacanţă, ocolim cărţile, deşi au scos şi 2,4 mii de euro, şi ne uităm la icoane. Câte 1,8 mii au primit o icoană prăznicar rusească, veche, cu doar 3 registre, şi o sculptură gotică cu Iisus, din lemn de păr, probabil detaliu dintr-o piesă mai amplă, vreun altar. Câte 1,2 mii de euro au primit două icoane de secol XX cu ferecătură de argint. Din colecţia Dona provin două icoane cu scene pascale, una pe sticlă, "Maica Domnului Îndurerată", din Scheii Braşovului, sfârşitul secolului al XVIII-lea, vândută cu 500 de euro, şi "Cina cea de taină", tot tempera pe sticlă, atelier din Valea Sebeşului din secolul al XIX-lea, cu 450 de euro.
Subiecte religioase se găsesc şi în picturile vândute în aceeaşi licitaţie Artmark de "valori tradiţionale". Preţul cel mare al secţiunii este de 2,4 mii de euro, obţinut de "La slujba de Înviere", scenă în care Leon Biju s-a vrut un Vermeer de Paşti românesc. Un portret de măicuţă bucovineană, în maniera lui George Löwendal, s-a dat cu 1,2 mii de euro. Câte o mie de euro au primit "Fariseu cerând iertare", scenă translucidă precum ceara peste flacără, de Vladimir Zamfirescu, şi un "Studiu bizantin", o sfântă maternitate, de Magdalena Rădulescu, şi scena rugăciunii de seară, în care o mama rurală îşi învaţă micuţul să se închine la icoana care îl veghează.
Cu rugăciune de iertare că am pomenit de bani în templul zilei de azi, să nu uităm că deseară Iisus moare pentru noi, păcătoşii.