PLASAMENTE ALTERNATIVE Imagini răcoroase la vreme de caniculă

E un desen în cărbune, în dulcele stil clasic, iar cel care l-a propus la vînzare nu spera să obţină pe el mai mult de o mie de eurodolari. Adică 30 de milioane vechi, eurodolarul fiind, după mine, un fel de valoare medie între dolarul ce a scăzut în ultimii ani sub 30 de mii şi euro care a trecut de această valoare. Nu căutaţi în dicţionare, eurodolarul nu există decît în aceste rînduri, scrise în căldura toridă a verii, pentru a spune alfel 30 de mii dar cu expresivă referinţă la dolar, ca pe vremuri, sau la euro, ca în prezent. Dar desenul despre care am început să vorbim înainte de divagaţia monetaristă anterioară este din vremurile în care moneda europeană nu exista iar viitorii emitenţi uniţi, ţările europene, se gîn-deau, mai degrabă, cum să-şi dea foc unul altuia, iar dolarul era moneda unei ţări conglomerat de dincolo de ocean care nu prea era băgată în seamă în ecuaţia de putere eurocentristă. Este realizat de Ştefan Luchian, acest desen corect, care nu te trînteşte în scaun, mut de uimire şi admiraţie, dar a reuşit să urce de la 3 mii la 17 mii de lei noi. Hai, că ştiu că nu se jonglea-ză cu RONii nici măcar în vorbe şi calcule, e vorba, deci, de 30 şi respectiv 170 de milioane de lei vechi. Saltul e remarcabil ca şi nivelul la care s-a ajuns. Împărţim la 3, cît face un eurodolar în RONi şi obţinem mai bine de 5,6 mii de unităţi ale virtualei monede inventate pe căldură, adică 4,7 mii de euro sau 6 mii de dolari. Este cel mai mare preţ obţinut de un desen în cărbune, cel puţin în ultimii ani, la o licitaţie de obiecte de artă şi colecţie, cel puţin la cele organizate de Alis.

Dar Ştefan Luchia este un artist de excepţie astfel că este greu să-i stabileşti un preţ fix. Mai mult, cataloagele de cote, măcar cele româneşti, dacă ar exista, ar trebui să pună alături de presupusa cotă şi un lung şir de exemple individuale, de care nu se poate face excepţie. Aşa că mergem mai departe, cu poziţia următoare a clasamentului, "Femeie în fotoliu" de Panteli Stanciu. O altă femeie, însă, revendică această poziţie secundă. Este "Bunavestire", o alegorie în bronz de Ion Irimescu, realizată în 1934 şi înaltă de aproape un metru. A fost propusă cu 100 de milioane şi s-a vîndut cu 150, mult peste cele 55 reuşite de doamna pictată. Ba pînă la ea mai avem de vorbit de o altă creaţie a lui Ion Irimescu, tot o femeie dar numai cu capul, tot din bronz patinat dar pe soclu de marmură. Această sculptură a fost scoasă la vînzare cu un timid 40 de milioane şi s-a vîndut cu puţin sub dublu, cu 75 mai exact. De aici sculptura nu mai are rezultate notabile, s-a mai dat un nud modelat de Constantin Baraschi în ipsos, cu 16 milioane, peste cele 9 cerute, şi au rămas nevîndute micromodele cum licitaţia a mai văzut sau chiar un înarmat dubios, cam hazardat plasat istoric şi geografic în jumătatea de antichitate din care ne-am născut ca popor, piesă cît se poate de contemporană şi kitsch, care a trecut strada de la vreun magazin de amenajări interioare de tranziţie.

Acum ne putem întoarce la pictură şi să remarcăm faptul că a fost vîndută, cu 55 de milioane, o pictură de Ioan Panteli Stanciu reprezentînd ceea ce în zilele noastre ar fi trebuit să fie un fotomodel feminin, cu sau fără obişnuita facultate privată de drept. Pentru această imagine plină de nuri se cereau doar 17 milioane de lei vechi dar s-a scos din buzunar de trei ori mai mult. Rămînem sub dominaţia femeilor, a nu se confunda cu matriarhatul, şi cu următoarele piese. Portretul unei doamne de etnie romă, de o mare urîţenie dar şi de o tristeţe ce-ţi îngheaţă orice chef de glumiţe, fie ele şi rasiste, pictat de Nicolae Vermont, a fost propus cu 40 de milioane şi s-a vîndut cu 50. Şi mai avem de pomenit şi de un "Cap de fetiţă" de Rudolf Schweitzer-Cumpăna care tot în creş-tere a fost vîndut, duminică, la licitaţia Alis. De la 30 de milioane de lei vechi, preţ de pornire, s-a ajuns la 43, ceea ce înseamnă o creştere cu aproape 50%.

După atîtea femei să mai vedem şi peisajul. Cel olandez este semnat ceva gen G. v. d. Marel, şi asta nu este ciudat pentru că numele van der Marel este sau a fost purtat de mulţi artişti, ba chiar şi de un anticar, unii chiar G. Imaginea, musai cu vas, canal şi mai ales moară de vînt, a fost oferită cu 15 milioane şi s-a vîndut cu 40, ceea ce este acceptabil. Peisajul lui Ghiaţă este mai ecologic, iarbă, cam arsă, copaci, cam subţiri, şi case doar cît să dea bine în peisaj, mai mult sugerate. Inutil să mai scriem că s-a vîndut cu un preţ în creştere, 30 faţă de 20 de milioane de lei, cît era deschiderea, ceea ce nu înseamnă prea mult pentru acest artist.

După femei şi peisaje, să dăm ochii şi cu realitatea socială. Ludovic Bassarab propune un bătrîn, probabil bunicul fetei tris-te de mai sus, asta ca sugestie de apartenenţă etnică nicidecum pe post de glumă nepotrivită. Nu este ulei ci o sangvină în ramă ovală, o imagine de asemenea tristă deşi nu mă pot abţine să remarc senzaţia că bătrînul vorbeşte le celular. Saltul de preţ este de-a dreptul remarcabil, ce altceva am putea spune despre o piesă care urcă de la 8 la 30 de milioane de lei, fie ei şi vechi. Rudolf Schweitzer-Cumpăna revine în discuţie, după episodul anterior, de la segmentul feminin, cu un desen în cărbune o stradă din Fălti-ceni, aşa scrie pe lucrarea cît o coală de cerere. Sînt cîteva tuşe, nu multe, şi ceva pete de cărbune în care am putea regăsi amprentele artistului - atenţie, deci, la autentificare - dar desenul are o mare forţă de suges-tie şi explică fără echivoc de ce uneori grafica are mai mult succes decît sofisticatele uleiuri sau acrilice. Cu siguranţă nu sînt singurul admirator al aces-tui petec de hîrtie de vreme ce preţul lui, aşa cum era el, murdar de cărbune, a crescut de la 7 la 19 milioane de lei.

Mult mai solară, ba chiar inevitabil mai luminoasă, este imaginea de pe plajă surprinsă în ulei de Pan Ioanid, lucrare care se dorea de 10 milioane şi a ajuns de 19. Pînă la urmă nici nu ştii ce să crezi, ori a fost ceva în atmosferă, caldă, e drept, de s-au vîndut toate piesele la preţuri în creştere serioasă ori evaluatorii nu prea au contact cu piaţa sau cu expertiza. Să trecem, atunci, la muncă, măcar la scene de acest gen ţinînd cont că, şi pe căldura asta teribilă, cînd visul unei zile este plaja lui Pan Ioanid, unii prăşesc, cam ca în tabloul lui Ion Marinescu. Pictura necunoscutului artist este una dintre puţinele oferte vîndute cu preţul de deschidere. Sau or fi băgat ceva în scenele acestea de muncă în agricultură, total neindicate la vreme de caniculă, că şi piesa următoare, "La seceriş", de Constion, şi el necunoscut deşi foarte prezent în licitaţii, a fost vîndută în staţionare tot cu 18 milioane de lei. Deşi ar cam fi timpul să ne oprim, să nu ajungem la sume derizorii cu care nici un mic sejur de caniculă nu cumperi, să mai amintim, pe post de aer condiţionat la spray, de două "La cîrciumă", una de Harvath G., dat în staţionare cu 16 milioa-ne, şi alta de Ignat Bednarik, acuarelă în binecunoscutul său stil, care a mai scos 3 milioane, ajungînd la 15. Gr. Urumoff propune de-a dreptul "Vedere la mare", 12 milioane în staţionare, Mişu Teişanu plusează cu o "Casă la ţară" de numai 13 milioane şi fără creşteri de preţ neprevăzute la predare. În rest numai nuduri, răcoroase pentru ele dar nu pentru privitorul luat oricum cu căldură.