PLASAMENTE ALTERNATIVE La mulţi ani şi la mulţi bani!

Un an se încheie, altul începe. Multe speranţe se pun în acest nou început, desi anii sunt o unitate de măsură a timpului create de om, aşa cum este şi luna, şi săptămâna, şi minutul, şi secunda. Practic, fiecare clipă este un nou început, nu trebuie să aşteptăm sfârşitul unuia şi începutul altuia ca să fin optimişti. Să ne amintim ce relaxaţi am început teribilul douăzecidouăzeci, niciun nor nu era pe cer.

Vacanţele au trecut repede, în acest sezon. Eram oricum sătui de vacanţe, de stat acasă, de ţinut departe de locurile de întâlnire şi socializare. Ca de obicei, ne-am făcut planuri deşi termenul era de "când s-o termina cu asta". Adevărul este că un strop de vaccin pus la timp la rădăcina optimismului a făcut ca acesta să crească şi să înflorească. Ca un măr, ca un păr, ca trandafirii şi alte flori. Tot la sfârşitul anului trecut a venit şi un mic bacşiş pentru plasticieni, un fond de achiziţii de artă contemporană de vreo 400 de mii de euro, repartizaţi după vechile principii, că doar ministrul culturii nu s-a schimbat. Şi, după primele reacţii ale celor noi, parcă persistenţa sa ne dă o undă de linişte.

Ce se va întâmpla în acest an pe piaţa de artă? Astfel ne începeam, de obicei, anul, şi dau din casă spunându-vă că estimările erau pline de optimism. Era, pur şi simplu, spiritul de până acum un an, când nu exista limită şi, zi de zi, treburile mergeau din ce în ce mai fabulos. Şi în acest an începem cu optimism, unul reţinut dar solid. În primul rând, speranţa este legată de sfârşitul pandemiei, desigur prin vaccinarea masivă şi insistentă. Cum a fost o uriaşă nenorocire apariţia acestui virus, aşa este o adevărată minune apariţia vaccinurilor.

Anul acesta chinuit ne-a învăţat, totuşi, un lucru, online-ul. Am depăşit orice teamă faţă de calculatoare şi am făcut paşi din ce în ce mai hotărâţi. Am văzut că nu este greu, este altfel, mai sec, mai insipid, dar nu este greu. Desigur, ar fi fost bună, aici, o mai mare milă a firmelor de profil faţă de semenii lor dar nu este rău nici aşa. Am descoperit viaţa online şi o trăim cu revelaţii zilnice. Am descoperit că se pot vizita muzee şi galerii pe calculator şi se poate cumpăra şi artă. Am descoperit ceea ce, în Occident, se făcea de mult timp.

În lunile de vară, marile case de licitaţii şi unele galerii se mutau pe internet, să nu deranjeze scurgerea browniană a turiştilor spre locuri de vacanţă. Ştim bine nişte galerii care nu aşteaptă să treacă omul pe stradă, să intre şi să plece cu capodopere sub braţ. Nu, ele au un sediu discret, ce se vizita numai cu programare. Oferta circula pe internet, contactul se consuma, şi înainte de pandemie, doar la final, când se cumpăra, dar nici atunci nu era obligatoriu. Nu dau nume, dar ştiu eu o mare galerie pariziană care numai aşa lucra, de la distanţă, mulţi cumpărători nici nu îi trecuseră pragul, deşi îi băgaseră bani serioşi în conturi. Şi aşa sunt multe, unele având, însă, şi forma clasică, aceea cu vitrină.

Nu am îndoială că vom reveni rapid şi cu nesaţ la vechile obiceiuri şi practici. Nici nu ne-am dus prea departe de ele. Sunt în ADN-ul nostru şi este normal aşa. Maşinile nu au ADN, ele sunt programate cu eficienţă. Fiinţele vii au capacitatea să se refacă. Locuirile abandonate de oameni sunt invadate de floră şi faună. În sanctuarul urşilor, de la Zărneşti, printre primii locatari s-au numărat şi animale care fuseseră ţinuţi în cuşti meschine, spre distracţia stupidă a omului, zi de zi, fără hibernare. Când, la bătrâneţe, au fost eliberaţi în sanctuar, şi-au descoperit imediat obiceiul de a hiberna, pe care nu îl practicaseră deloc până atunci. Aveau program zilnic de tortură pe post de distracţie pentru oameni, nu era timp de hibernare. Natura, însă, i-a invadat cu practicile ei imediat ce au scăpat de oamenii răi. Aşa şi noi, după ce am stat cuminţi, anexaţi la calculator, ne vom regăsi imediat vechile şi bunele obiceiuri. Le vom regăsi şi pe cele proaste, dar astea au fost practicate şi în lockdown, şi ne place să credem că nu sunt în ADN-ul nostru. În plus, calculatorul nu va mai fi un duşman, ci un instrument din ce în ce mai util şi mai accesibil.

Piaţa de artă va avea de câştigat din toate acestea, deşi esenţa ei materială este evidentă. Foarte bine au mers, în această perioadă, serviciile de curierat, de la cei mici, cu oala de mâncare în spate, până la cei legendarizaţi peste oceane. Şi, totuşi, la un click distanţă. Ori, omul este total vulnerabil la aşa ceva. Nu se poate abţine şi, să nu uităm, că psihologii ziceau vorbe grele despre mania cumpărăturilor. Acum e practică prietenoasă cu societatea. Problema este că astfel de cumpărături au o vizibilitate totală, statul ştie de unde să îşi ceară drepturile, taxe şi impozite. La noi pare incredibil, la alţii, ceva normal.

Nu este nici secret şi nici mirare, ca să nu mai vorbesc de întristare, că sunt români care cumpărau artă online, de la marile şi mai micile licitaţii internaţionale. Nu era greu, acum e şi mai uşor. Licitaţii online? Dar avem şi la noi, în România. Şi de abia aşteaptă să înceapă, deşi s-au terminat târziu, anul trecut. Era vechea obişnuinţă a "lunii cadourilor", acum şi artiştii au intrat în această raţiune, mai mult o speranţă decât o confirmare. Şi, totuşi, anul trecut nu a fost lipsit de bani, de cash, de vărsaţi, mai ales. Încă am mai avut şi, pe lângă case cu o bucăţică de teren, să ai unde să îţi faci rondul dacă ne închide iar, s-au cumpărat şi ceva lucrări de artă. Dacă vacanţele scumpe nu au mai fost disponibile, măcar o operă de artă să cadorisim. Mai ales, că licitaţiile anului trecut au adus în atenţie şi hârtia de ambalaj, cea imprimată cu opere de artă celebre.

Alis intră repede în scenă, nu respectă vacanţa parlamentară, de un ianuarie. Pe 17 are loc prima vânzare, cu secţiunile doldora de ofertă. La pictură, parametrii sunt aceeaşi, nimic peste 4 mii de lei, cu excepţia ofertei finale, "Portret de fetiţă", Tonitza, estimare de 34 - 40 de mii de euro, preţ de pornire de 165 de mii de lei.

Artmark se păstrează, totuşi, până la ziua lui Ceauşescu, când nu ne surprinde, iar, cu "Epoca de aur", ci cu o şedinţă "Hanul cu tei", adică ofertă generoasă, cu preţ unic de pornire, mic de tot, 100 de euro, cât să stârnească vise de accesibilitate şi pasiuni de colecţionari sau investitori în artă. 195 de loturi extrem de atractive, din moment ce le-ai extirpat bariera preţului de pornire, deşi lucrurile nu vor rămâne aşa. Vă spun eu că nu vor rămâne aşa! Aşa ceva!

Vikart a încheiat primul an de existenţă, care s-a suprapus cu existenţa noului coronavirus, şi a "beneficiat" de efectele sale sociale. Iar online-ul îi este a doua natură. A organizat opt licitaţii, cu temă, cu loturi bune, preţuri accesibile şi justificate şi cu transmisie online foarte bună. A mizat mult pe contemporanii care, în altă parte, se numesc "Artişti în viaţă". S-ar putea ca acest an să fie momentul lor, şi să strigăm: Hai cu contemporanii în viaţă! La mulţi ani, Bogdana Daradici, din clanul pictorilor Daradici!