PLASAMENTE ALTERNATIVE Mazilu şi Maniu

Ei sunt unul dintre câştigurile Art Safari de anul trecut, cel de la prima sa ediţie. Doi tineri, o familie, de un entuziasm molipsitor, intraţi pe piaţa de artă din pasiune, cu o galerie nouă. De fapt, chiar aşa se numeşte, Galeria 9. La cortul de acum un an au venit cu George Mazilu, numai cu picturile lui Georges Mazilu, artistul aproape necunoscut la noi, care s-a stabilit, lucrează şi trăieşte în Franţa. Standul lor, partea lor de safari de artă, era un colţ din lumea lui Mazilu, populată de personaje care ciudate, care haioase, care pline de mister şi graţie medievală, totul într-un clar-obscur ca de miere pe alocuri. Exclusiv Mazilu înseamnă un efort consistent de introducere a unui artist nou pe piaţa de artă, şi ea la început, din România. Nu ştiu cum a mers, dar în acest an, săptămâna ce vine, ei sunt din nou la Bucureşti, cu mult Mazilu, inclusiv desene, şi o pictură de dimensiuni mai mari, "Le cirque" pe numele ei, cu un preţ pe măsură, dar care la Bucureşti va fi amplu amputat, cu aprobarea galeriei de peste hotare care îl deţine. Va fi, fără îndoială, foarte interesant standul tinerilor entuziaşti de la Galeria 9, care aduc, din Paris via Cluj, în exclusivitate Georges Mazilu, făcând, pe lângă efortul cultural al unei propuneri artistice, şi o muncă serioasă de promovare de piaţă. În prezent, Georges Mazilu este pentru cunoscători şi pentru cei care ştiu să aprecieze, deţinătorii lucrărilor sale din România fiind şi ei, încă, puţini.

Galeria 9 este din Cluj, iar la ediţia Art Safari din acest an se va bea multă "cafia". Vin masiv clujenii, cu multe galerii, cu renume internaţional, cu actualitatea hipnotizantă a lui Ghenie, inclusiv cu arhitectul acestuia. Începi chiar să crezi că Art Safari este un fel de bienală veneţiană, şi nu din cauza apelor.

Galeria 9 vine la Art Safari Ciclop cu Mazilu şi Maniu. Sunt doi artişti români stabiliţi, de decenii, în străinătate, în Franţa, mai exact, stau amândoi. De fapt nu stau, pictează mult şi punctează bine pe piaţa internaţională de artă. Nicolae Maniu este mai cunoscut în România ca Georges Mazilu şi, născut la Turda, şcolit superior la Cluj, în sculptură, face parte din mitologia noului pol artistic al României. A fost purtătorul magic al aurei de pictor ce vinde tare bine, la preţuri de amplă extindere, iar acum un an a avut una dintre rarele sale expoziţii, chiar la Cluj. Se şi iscase pe atunci chiar un mic pelerinaj prin ţară, dar nu din cauză de vreun cripto-Caritas, din acela 8 la 1, ci pentru a vizita expoziţia lui Nicolae Maniu din oraşul natal şi al devenirii sale. Maniu este cunoscut şi apreciat, a expus acum cinci ani la European Art Gallery din Bucureşti, la invitaţia actualului şef al ICR, Radu Boroianu, cel care a creat şi Artmarkul, organizator al Art Safari. N-aş zice că se închide vreun cerc, dar sigur ne aflăm într-o lume cunoscută, restrânsă numeric, de oameni care fac să se mişte lucrurile în domeniul artei plastice şi chiar a pieţei de profil. Vom fi atenţi la prezenţa picturilor lui Nicolae Maniu, adus de Galeria 9 la Art Safari, pentru că ne aflăm într-o logică de piaţă de artă, iar artistul a fost numit, cu repetiţie şi admiraţie, "cel mai scump pictor român". Desigur, este vorba de epoca pre-Ghenie, dar trebuie sesizat că succesul lui Maniu este datorat pieţei de galerie. Asta înseamnă că fiecare unitate monetară este bine justificată, şi nu numai fiscal. Un preţ de galerie este mai mare decât cel de la licitaţie, în primul rând pentru că şi cheltuielile sunt mai mari. Expunerea timp mai lung într-o galerie este purtătoare de costuri, mai mari decât cele ale unei manifestări rapide, o seară de vis, dar scurtă, precedată de câteva zile doar de expunere a ofertei. Stai aşa, vor spune cei de la casele de licitaţii, şi noi avem o activitate permanentă, licitaţiile acestea sunt şi ele bine pregătite şi organizate. Aşa este, fără nicio îndoială, doar că statisticile şi contabilităţile ne arată clar că sunt diferenţe clare. Mai mult, casele de licitaţie sunt mai puţine pentru că au o activitate mai intensă, dar şi mai amplă. Iar vânzările sunt mai intense, banul se învârte mai repede şi unitatea de capital este mai productivă.

Aşadar, galeria nu îşi permite exuberanţe. Cumpărătorul se gândeşte şi se răzgândeşte în valuri născătoare de paroxism. Dacă într-o noapte de licitaţie pleacă zeci şi sute de loturi, la galerie, acesta este ritmul unui an întreg. Să nu uităm, însă, că regăsim activitatea galeriilor în tot ce înseamnă comerţ cu artă, inclusiv în istoricul loturilor adjudecate la marile licitaţii. Aproape că nu există vânzare-vedetă la licitaţie care să nu invoce şi numele uneia sau mai multor galerii celebre, unele intrate în istorie şi mitologie. Iar dacă vă mai amintiţi cele scrise la început de iulie trecut, când Ghenie devenea primul meşter român în viaţă care rupea milionul la licitaţie, şedinţele de oferte contemporane de la începutul clipelor când mintea ni se setează pe vacanţă, când preţurile o iau razna, deşi rup cronicarii pixurile chiar din titlu, sunt un fel de carnaval al galeriilor, o noapte în vila baştanilor, când aceştia au plecat de acasă. Casele sferto-milenare de la Londra dau spaţiul, numele şi renumele în care se desfăşoară aceste licitaţii, în care preţurile fie scapă logicii curente, fie încearcă să dea viitoarele orientări, cam ca la prezentările de modă.

Într-un context în care tot ce este actor al pieţei de artă va fi afectat, este posibil să asistăm la o reorientare a atenţiei spre galerie. Şi ce este piaţa de artă internaţională, dacă nu lumea întreagă, altceva decât o uriaşă piaţă de artă? Iar Art Safari-ul din acest an, la a doua sa ediţie, altceva decât un Ciclop plin de galerii de artă?