PLASAMENTE ALTERNATIVE Mugurlei, muguraşi şi Monavissa

Mai sînt vreo 100 de zile pînă apar mugurleii, e timp destul să ne obişnuim cu ideea, dar pînă atunci ar fi fost vremea muguraşilor. Măcar în copaci, acolo unde ne aflăm sau ne vom afla în multe alte domenii, cu sau fără monedă nouă. Dacă aveţi cumva senzaţia că propunem denumirea de mugurleu, cu pluralul mugurlei, pentru leul de vară care este, deocamdată, şi nou şi greu, atunci aţi înţeles foarte bine. Măcar aşa supermagazinele nu vor mai face greşeala să scrie preţ nou la un preţ cît se poate de vechi, adică nici mai mare nici mai mic, doar că e exprimat cu mai puţine zerouri. Aşa că, nu uitaţi, din vară folosim mugurlei.

Dacă în pomul nostru nu au apărut, încă, nici mugurii şi nici mugurleii, la Monavissa primăvara a venit. Sau cel puţin putem anunţa că s-a ţinut prima licitaţie din acest anotimp al lui 2005. Cea mai scumpă pictură din licitaţie a fost o gravură, o "Capră" realizată de Marcel Iancu, a 80-a din cele 300 ale acestei turme de clone. Oricum, simţeam că e ceva în neregulă cu această apariţie cu ochii roşi şi oasele ieşind prin pătură, adică prin blană. Evaluată la vreo 300 de euro, lucrarea a fost vîndută cu 1.100 de euro, moneda europeană fiind cea în care se strigă preţurile la Monavissa. Nici pe locul doi nu este un ulei, ci un tuş, liniile acelea negre şi simple din care Piliuţă făcea atmosferă de petrecere şi prietenie. Impropriu numit "În livadă", desenul a fost dat cu 700 de euro, preţ de pornire a licitaţiei. Aceeaşi lucrare, numită "La masă în livadă", titlu ceva mai potrivit, dar departe de a fi perfect, a mai fost propusă în septembrie, dar nu s-a vîndut. Oricum, este recordul pentru un Piliuţă din acesta, scenă de "băută" în ne-ulei, cel mai mult obţinîndu-se în 2004, la Alis, 12 milioane de lei pentru "La birt".

Locul trei al tradiţionalului cla-sament al licitaţiei de tablo-uri este deţinut, în sfîrşit, de o pictură în ulei, una bună, dar destul de afectată de bănuiala că nu ar fi a celui căruia îi poartă numele, că este un fel de bastard de atribuire. "Fetiţa cu basma albă" este atribuită lui Ipolit Strîmbu şi se cereau pe ea vreo 450 de euro. A fost adjudecată cu 650, fiind o lucrare valoroasă în sine, cumpărătorul avînd de cîştigat şi dacă este a celui pomenit, şi dacă este a altuia, şi dacă nu se va afla niciodată cine a pictat-o.

După cele trei poziţii de top, licitaţia este salutată de grupul picturilor de 550 de euro. Prima intrată în scenă şi ieşită de acolo la acest preţ este o "Strada orientală" semnată Th Wouterse şi propusă cu vreo două sute de euro mai puţin. A doua este una dintre lucrările semnate Constion vîndute în această şedinţă, "În golf", ofertă evaluată la un preţ de 5 ori mai mic. Celălalt Constion, de fapt, se vînduse deja, cu 10 poziţii mai devreme, şi cu 120 de euro, preţ de pornire. Este incredibilă constanţa cotei acestui artist extrem de puţin cunoscut, în ciuda insistentei sale prezenţe la licitaţii. Preţurile pentru lucrările sale cu teme apropiate s-au învîrtit, la Alis, pe la 20-24 de milioane de lei, în timp ce pentru scene de mici dimensiuni, cu boi şi fîntîni, recordul a urcat pe la vreo 18 milioane de lei.

Al treilea membru al grupului 550 este "În ogradă" de Nicolae Enea, o scenă în care se evită feţele, nu se vede chipul nici unuia dintre personaje, nici a copilului, nici a femeii-mamă care dă mîncare la animal, nici cea a viţelului, animalul care beneficiază de acest serviciu.

În apropierea anteriorului grup s-a plasat o "Grădină sus-pendată" de Ion Alin Gheorghiu, vîndută cu preţul de pornire - 500 de euro. Seria este una reprezentativă pentru artist, şi mai multe lucrări cu acest nume, dar diferite, au mai apărut în licitaţii. Exact acum un an, o "Grădină suspendată" de formă ovală a fost vîndută la Alis cu 20 de milioane, cam tot atît cît s-a obţinut duminică la Monavissa. Pomenim de o doamnă cu pălărie roşie, lipită cam ca nimbul la sfinţi, doar pentru a semnala preţul de 400 de euro realizat dar, de fapt, stăm cu ochii pe un "Portret de ţărancă", uşor cam prea creolă. Realizată de Apostol Mănciules-cu, pictor pe care nici memoria personală, nici cea electronică nu prea-l dibuieşte prin licitaţii, lucrarea a obţinut o sută de euro în plus şi s-a vîndut cu 350 de euro. Un alt artist puţin cunoscut, nici anii existenţei nu i se ştiu, este Eugenia Filloti Atanasiu. Ulcica sa cu flori violete, cu o semnătură pe care aş considera-o chiar frumoasă, a fost adjudecată cu 350 de euro, cam de două ori aprecierea iniţială. Mai notăm o pictură anonimă, "Peisaj cu lac", vîndută în creştere, cu 325 de euro, şi des-coperim un alt pictor scump cunoaşterii noastre şi vînzărilor la licitaţie. "Pomi în grădină" de Nicolae Brana a plecat de la 120 de euro şi s-a oprit la 300. În noiembrie, această pictură nu avusese căutare şi rămăsese nevîndută la Monavissa, acolo unde au apărut şi celelalte picturi cu această semnătură.

Mai luăm un anonim, "Natură statică cu pipă", 180 de euro, un alt anonim, pardon, că e semnat Karsten Topclmann, după cum spune catalogul, deşi acest nume olandezo-turcesc pare puţin credibil, vîndut cu 160 de euro, şi un anonim complet cu un peisaj montan de 150 de euro.

Un alt grup de acelaşi preţ, mai modest, dar mai numeros, este cel al adjudecărilor la 120 de euro. Începe destul de repede, la poziţia cronologică numărul 3, cu "Întoarcere de la cîmp" de Dobosariu, şi continuă cu un tablou cu acelaşi titlu, dar altă semnătură, Constionul de care am scris mai sus. O altă pictură în ulei vîndută cu acest preţ este un "Peisaj de iarnă", deşi am fi preferat unul de primăvară, măcar la început, realizat de Iosif Steurer. Grafica categoriei este semnată Tia Peltz şi reprezintă de fapt un set de 5 desene ale artistei totuşi atît de contemporane nouă, deşi cele două case de licitaţie din Bucureşti îşi împart cunoştintele asupra ei: Alis garantează că s-a născut în 1923, iar Monavissa este sigură că a murit, nedrept de uitată, în 1997. Vînzarea de duminică de la GalAteCa a avut o ofertă generoasă semnată Tia Peltz. O "Dansatoa-re" a fost vîndută cu 130 de euro, dar o pomenim acum, să nu strice seria, şi au rămas nevîndute un "Portret cu fundă roşie", numitul accesoriu nefiind o fundă, ci o bentiţă gen Marian Nistor, şi o halucinantă "Femeia şi oraşul". Parafrazînd zicerea cu Nicu Ceauşescu care ne arunca în obraz că nu vom putea nici măcar zugrăvi ce a construit taică-său, deşi nimeni nu-l văzuse pe dr. Ceauşescu, adică dictatorul, nu doctorul, cu mistria în mînă, aş zice că nici să rebotezăm ce au pictat strămoşii noştri nu prea ne pricepem.

Deşi ar fi meritat din plin să tragem obloanele cu povestea nu din Hanul cu tei, ci din parterul BCU, nu vrem să lăsăm pe afară, pe vremea asta anti-primăvăratecă, să îngheţe, tocmai două aquaforţe, un peisaj din Berna, capitala Elveţiei, şi altul din Praga, capitala Cehiei. Ca şi în Bucureştiul zilelor noas-tre, nici o umbră de atmosferă electorală în aceste imagini: nici marmură de la Adriean, nici caiete de la Mariean, nici Anca Petrescu cu buldozerul, nici Ralu cu lupa pentru antene, nici Piedone cu chintalele sale şi nici Răducu, fost Radet, etern proprietar asociat, şi alţi ciudaţi pînă la 18 locuri pe un singur buletin, dar de Bucureşti. Şi nici Mugur I. cu mugurleii săi.