PLASAMENTE ALTERNATIVE Odă talciocului

Se pare că un francez, văzând panoramic târgul parizian de la Clignancourt, l-ar fi comparat cu o piaţă de pureci, un peisaj cu punctuleţe care se tot mişcă. Acum acolo este un adevărat oraş, uşor miniatural, cu străzi şi case în care ţi se oferă toate minunile din lume. Enumerarea ofertelor ar lua prea mult, dar sigur vom găsi picturi şi sculpturi, mobilier, porţelan, sticlă şi ceramică, piatră şi feronerie, cărţi şi tot felul de lucruri interesante pe hârtie sau din hârtie, instrumente muzicale, instrumente de măsură şi alte obiecte lucitoare din bronz şi alamă, militaria, memorabilia, covoare.

Suprafaţa pe care se întind toate acestea este uriaşă, sunt, practic, 15 mari astfel de "marche aux puces". Pe alocuri, furnicarul ia forma unui adevărat mall de magazine care nu mai sunt chiar mici, cu străzi acoperite. Este o lume aparte, aceasta a târgurilor pline cu de toate care apar în acelaşi loc de peste un secol sau se organizează în locuri anunţate din timp. Într-adevăr, vine omul cu ce are prin casă, lucruri de care vrea să scape sau i-au rămas mici, dar cei mai mulţi sunt specialişti în domeniul lor. Într-un astfel de târg, "punctul lor de lucru" funcţionează ca un magnet pentru cei care nutresc aceeaşi pasiune. Ies din rând şi se duc direct la acest ofertant, emoţionaţi de ce văd şi ar putea vedea sau afla. De multe ori se iscă conversaţii într-un limbaj specializat, maşinuţele unei firme sunt mai importante, ba chiar şi mai scumpe decât ale alteia, dar maşinuţa aia de pompieri din nu ştiu ce an este cea mai tare, desigur, setul acela de ceşcuţe suferă iremediabil că una dintre ele a dispărut complet şi total dar tot l-ar cumpăra, aşa, de plăcere, nu de colecţie sau investiţie, iar bluzonul acela militar de care întrebi nu a mai apărut pe piaţă de luni bune, poate apare ceva, mai căutaţi-mă, imposibil, plec peste trei zile, sunt turist.

Aşa se întâmplă la Saint-Ouen-Porte de Clignancourt, dar şi în alte locuri din Paris, din Franţa, din Londra, din alte oraşe britanice, din alte oraşe germane, sau spaniole, sau elveţiene, ori austriece, ba chiar şi la Stockholm. Portobello din Londra şi Naschmarkt din Viena sunt branduri în sine. La noi ar fi nu vreun târg de profil din cele hărţuite prin marile noastre oraşe, ci târgul din Negreni, care se pare că tocmai a împlinit două secole. Se desfăşoară chiar în acest weekend şi este incredibil de adevărat. Nu are loc săptămânal, pe asfaltul extraordinar de scump al vreunei capitale europene, ci într-un cadru de-a dreptul idilic, între munţi micuţi dar împăduriţi încă şi pe malul unui râuleţ. Din anunţul primăriei aflăm că al doilea târg de la Negreni este programat peste exact 4 luni, în octombrie.

În general, Bucureştiul nu prea înţelege ce este un talcioc şi desconsideră masiv noţiunea şi fenomenul. Ne obişnuisem cu unul pe la "Granitul", la intrarea în Dobroeşti. Cum târgul este o formă nedefinită, el ţine cu omul, este acolo unde vrea acesta şi este greu să îl vâri între garduri. La Dobroeşti o lua pe lângă blocurile confort II, ieşea din terenul asfaltat şi se urca pe podul ce duce la vilele din ce în ce mai înghesuite din Dobroeşti dinspre care, paradoxal, venea un miros cumplit de balegă. S-a redus treptat, până la dispariţie, iar valurile de vizitatori s-au îndreptat instantaneu spre Valea Cascadelor. Mai este unul şi în Vitan, la umbra grandelui RIN şi printre maşini vechi dar obişnuite cu şosele adevărate. Duminica este ziua sa de glorie şi de vrei să parchezi prin preajmă vei înţelege de ce s-a decis să fie amendaţi cei ce îşi lasă maşina în zona ... Deltei din Văcăreşti!

Dincolo, la Valea Cascadelor, intrarea este cu un leu mai ieftină, se plătesc doar doi, dar nu au nici turnicheţi care să te numere. Firma administratoare plăteşte un prim rând de încasatori de bani şi eliberatori de bilete, urmaţi la doi paşi, poate doar unul, de un zid de paznici fioroşi, blindaţi şi înbulănaţi, care, cu braţe ca oţelul, îşi rup micul bilet. Dacă ai nevoie să ieşi din târg şi vrei să revii ţi se va pune o ştampilă pe braţ, ca la discotecă, ni se spune, dar eu mă gândesc că e ca la carnea de porc în carcasă din supermarketul de peste drum. Oricum, când ai trecut de acest complicat acces, se deschide explozia de culoare a târgului. În principiu sunt din ce în ce mai multe mese din beton, dar ele alternează mereu cu marfa expusă direct pe sol. Aşa este peste tot, şi la Viena, şi la Paris, mai puţin la Londra. Odată intrat în viermuiala de acolo nu trebuie decât să te laşi purtat de instinct, de val, de trend, de direcţia de mers, de dorinţa de a descoperi la fiecare fracţiune de pas. Târguri de antichităţi, mici şi scumpe se organizează în tot felul de locuri din Bucureşti, de multe ori la umbra muzeelor, dar cel de la Valea Cascadelor este originalul, acolo se manifestă fenomenele care îi dau certificatul de autenticitate.

Cum intri, odată cu anterior evocata explozie de culoare, te învăluie sau chiar izbeşte fondul sonor, dominat de slogane publicitare sau chiar antipublicitare, vorbe de duh, incantaţii şi replici, rareori vorbe stridente sau certuri. Unele dialoguri, opinii sau reacţii sunt de-a dreptul antologice şi pot constitui un subiect în sine. În funcţie de scopul ce te mână, târgul poate fi şcoală, amuzament, distracţie, sursă de nervi, comoară nepreţuită, aprovizionare, descoperire permanentă, îmbunătăţire a colecţiilor sau alimentare continuă a pasiunii colecţionatului. Am văzut personaje importante aici, din lumea artei, specialişti, dar şi profesori universitari luând ţepe din cauza snobismului, ambasadori care se simt ca în marile şi atractivele târguri europene, actori şi scriitori. Nu am văzut scrieri despre această lume aparte, dar am văzut piese plecate de aici şi ajunse în galerii sau licitaţii.

Târgul cu de toate de la Valea Cascadelor, unde tradiţionalul mic a sărit în aer chiar de ziua alegerilor locale, acoperă o gamă semnificativă de interese de achiziţie. Este un târg original prin ofertă şi prin specificul societăţii în care trăim. Regăsim aici, combinate, multe dintre trăsăturile târgurilor din restul Europei, dar şi fenomene absolut originale. Unul dintre acestea este tocmai prezenţa unor oferte ce provin din aceste târguri din Vest, mai ales din Spania, Italia şi Germania, care fie au fost deturnate direct spre Bucureşti, în speranţa că se vor vinde mai bine, fie sunt speculate de cei care le-au luat de acolo sperând că aşa ceva nu a văzut Bucureştiul.

Târgul din Valea Cascadelor a fost mereu urgisit. În primul rând, administraţia locală nu înţelege necesitatea unui astfel de loc de întâlnire, se jenează cu el şi îl tot ascunde. Nu ai unde să parchezi şi nici târgul nu are unde să se extindă, conform solicitărilor. Magazinul cu pocinogul de duminică era una dintre cele două surse de mici "la tot târgul", rula la foc continuu dar, ne spun pompierii, nu avea nevoie de autorizaţie. Desigur, singurul lucru pe care îl ştim este să închidem, doar că, vă avertizez serios, dacă se închide târgul de la Valea Cascadelor vom deveni singura capitală europeană şi a doua în lume, după Phenian, care nu va avea nici hipodrom şi nici târg de antichităţi şi vechituri. Nici măcar autorităţile locale nou alese, într-o ploaie de mici aruncaţi în aer şi de artificii de butelie explodată, nu vor putea face faţă unui asemenea scandal!