PLASAMENTE ALTERNATIVE Parcă te cunosc de undeva

Briza campaniei electorale adie şi prin ograda comerţului cu obiecte de artă şi de colecţie. Piedone, cel român, care filmează din prima, fără duble, a ajuns, ca de obicei, cu televiziunea după el, într-un tîrg al colecţionarilor, cel de la Palatul Şuţu. Din ce am văzut, mediul cu totul şi cu totul nou, mult prea apropiat de domenii străine personalităţii sale cum ar fi arta, istoria, cultura în general, l-au făcut să se simtă foarte jenat, stingher, ca un elefant într-un magazin de bibelouri, cum se mai spune. A fost atît de uimit de ceea ce vede că a şi uitat să toarne detergent sau să arunce pe jos cu chestiile ce se vindeau pe acolo şi care erau evident vechi şi foarte vechi, cu termene de garanţie expirate de zeci de ani, iar majoritatea erau defecte de-a dreptul.

Cu cît candidatul este mai disperat, cu atît merge în medii mai puţin cunoscute pantofilor lui italieneşti şi automobilului de patru ori maşină. Aruncat de putere în spatele lui Băsescu, după ce i-l luase din faţă, un candidat cu trei nume a ajuns într-un tîrg de vechituri din acela neconvenţional, de care ştim cu toţii, dar unii îl descoperă ca mediu de campanie doar cînd se apropie alegerile. Şi atunci se apucă să promită că vor oficializa şi vor spoi cu ciment pe jos sărăcia lucie în care trăiesc "oamenii de afaceri" ce se exersează la această bursă.

Culmea este că la casele de licitaţie prezenţa politicienilor este un fapt curent. Simona Marinescu, parlamentarul trimis de guvern în Irak, este partener la casa "Monavissa", iar la şedinţele "Alis" se pot observa cu ochiul liber politicieni care nu fac numai prezenţa, ca la prezentul loc de muncă, dar mai şi cumpără. Nu dăm nume, să nu facem campanie degeaba şi nemeritată. Şi oricum nu sînt nume prea cunoscute pentru că aceştia licitează prin telefon. Dacă au de gînd să liciteze, viitorul le oferă tot felul de ocazii, şi "Monavissa" de duminica asta, şi "Alis"-ul de peste vreo 10 zile, şi "Hanul cu tei" de joi.

Deşi ocaziile de a-ţi da banii pe obiecte de artă se aglomerează, recenta vînzare "Alis" a fost una bună. S-au propus 31 de bijuterii, 22 obiecte de argint, 28 de piese din porţelan sau sticlă, 10 sculpturi şi nu mai puţin de 48 de picturi sau lucrări de grafică. La această ultimă secţiune, unde vînzarea a jumătate din ofertă era un lucru bun, de această dată numai 9 piese nu au fost adjudecate. Şi nici preţurile obţinute nu au fost de lepădat. Un carton pictat pe ambele feţe, cu un "Moş Toader" semnat şi, respectiv, "La mănăstire", nesemnat, a urcat de la 104 milioane pînă aproape de jumătatea miliardului (la 420). Este o lucrare de mari dimensiuni şi a fost expusă la Salonul Oficial din 1939. Autorul, Corneliu Mihăilescu, după organizatori, sau chiar Michăiles-cu, după alte surse, este cunos-cut şi apreciat mai ales de cunos-cători. S-a născut şi a murit la Bucureşti, şi tot aici a făcut studii de drept, litere, filosofie şi arte. S-a specializat la Florenţa şi, după cum susţine Mircea Deac, i-a cunoscut pe Tristan Tzara şi Marcel Iancu şi este posibil ca ei să-l fi convertit la modernism. "Cota picturii sale este în creştere" mai scrie Mircea Deac despre Corneliu Michăiles-cu, dar această propoziţie apare, identic sau pe aproape, la mulţi alţi artişti din lista sa de 250 de pictori români.

Cota lui Corneliu Michăiles-cu, aşezată duminică la 420 de milioane de lei, a fost depăşită de Gheorghe Petraşcu, dar cu două lucrări. Întîi s-a dat cu 115 milioane de lei un "Personaj" propus cu numai 41, pentru ca, ulterior, să se vîndă cu 310 milioane o "Casă galbenă la Silistra" pe care se cereau 252 de milioane. Ordinea plasării în vînzare şi preţurile de pornire arată că spectaculoasa evoluţie a lui Michăilescu nu era anticipată, în timp ce de la peisajul din Cadrilater se aştepta o creştere considerabilă a sfertului de miliard cu care a pornit la start. Totuşi, o scurtă privire în trecut arată fie că nu au apărut lucrări importante ale lui Petraşcu, în 2003 şi cît a trecut din 2004, cel puţin, fie că salturile nu au fost zdrobitoare, pentru că s-a pornit oricum de la preţuri mari. Trebuie să ne întoarcem în 2002 pentru a des-coperi o altă casă, dar roşie şi din Veneţia, care a plecat de la sfertul de miliard şi a ajuns cu 10 milioane mai jos decît ruda sa dobrogeană. Mai modestă, o "Moară din Silistra" a urcat, totuşi, de la 142 la 210 milioane în acelaşi an în care şi "Stîncă la Capul Caliacra" a reuşit să se vîndă cu 150 de milioane, 116 cerîndu-se iniţial.

Spre disperarea lui Tudor Octavian, care are multă critică şi sarcasm la adresa autorului, un "Liliac alb" de Octav Băncilă s-a vîndut cu 230 de milioane de lei, ceea ce înseamnă de aproape cinci ori preţul de începere a licitaţiei. Este de departe cel mai mare preţ obţinut pentru o pictură de Octav Băncilă, cel puţin în ultimii ani, de cînd s-a bătut dolarul în cuie, şi, indiscutabil, cel mai scump liliac, vîndut chiar acum, în sezon. Învăţămintele istoriei sînt clare: acum un an, prin martie, pe un vas de liliac de Octav Băncilă s-au dat 35 de milioane de lei, preţ de pornire, în timp ce tentativele de a vinde liliac în septembrie, în 2002, s-au lovit de neonorarea nici a cotei de 25 de milioane pentru un "Vas cu liliac" de 86 pe 65 dar nici a celei de 15 milioane pentru "Liliac", pictură de 35 pe 60, ambele de Băncilă.

După pictura cu subiecte de sezon, preţurile scad vertiginos, pe la numai 100 de milioane de lei. Cu 110 milioane s-a dat "Natură statică", un studiu în ulei de Alexandru Ciucurencu, ceea ce înseamnă, totuşi, dublul preţului de pornire. Şi acesta este un preţ bun, pentru că lucrările lui Ciucurencu, puţinele apărute în licitaţie în ultimul timp, s-au dat cam pe la 80 de milioane. Probabil acesta a fost şi raţionamentul: oferta este un studiu, aşa că mai scădem ceva din cota de 80 de milioane, măcar de s-ar reveni la ea în timpul licitaţiei, dacă nu, preţul a fost ştiinţific calculat. Ce s-a întîmplat, totuşi, de a sărit pes-te aşteptări? Nimic deosebit, a fost o conjunctură favorabilă a astrelor şi a pieţei obiectelor de artă.

În apropierea lui Ciucurencu vine un clasic al picturii române, Sava Henţia. "Femeie tor-cînd", lucrare cu patina vremii, că doar e din 1879, s-a vîndut cu 105 milioane de lei, de două ori şi ceva mai mult decît se cerea pe ea. În stabilirea preţului de începere a licitaţiei, de numai 45 de milioane, s-a ţinut cont, probabil, numai de "Răpirea sabinelor", vîndută, în decembrie trecut, cu 40 de milioane. Să se fi luat în cont şi sperietura de rigoare după ratarea vînzării a nu mai puţin de trei icoane cu riză dar de mari dimensiuni, semnate de Sava Henţia, deşi preţul lor era des-tul de mic, numai 76 de milioane. Totuşi, în iunie trecut, o scenă mai dinamică decît torsul de duminică, o ambuscadă adică, a urcat vertiginos de la 40 la 135 de milioane de lei.

Prin preajma lui 100 de mili-oane s-a plasat şi "La pîrîu", pictură de Neogrady, Antal, nu Laszlo. Pentru această lucrare de mari dimensiuni se cereau 30 de milioane, ceea ce ar putea să ţină cont de vînzarea, tocmai în 2002, a unei lucrări de trei ori mai mici la un preţ de 10 milioane. Dar duminică a fost ziua preţurilor mari la "Alis". Deşi se bucură de o cotă bună, o pictură de Samuel Mutzner şi-a dublat, totuşi, preţul de ofertă, fiind vîndută cu 90 de milioane de lei, în timp ce un ulei de Henri Trenk, artist din secolul al XIX-lea căruia i se vindeau, în ultimul timp, numai acuarele la vreo 10 milioane bucata, s-a dat, duminica asta, cu 80 de milioane.

O derutantă faptă s-a petrecut cu două superbe acuarele cu subiecte veneţiene semnate B. Salviati, vîndute cu 28 de milioane, preţ de pornire. Derutant şi ciudat este constatarea că la licitaţia "Alis" din 8 februarie aceste lucrări au fost propuse cu 23 de milioane şi s-au vîndut cu 32. Explicaţiile pot fi mai multe şi dintre ele nu trebuie să excludem posibilitatea ca actul cumpărării să nu se fi consumat, adică persoana care a licitat pictura a onorat preţul oferit, mai pe scurt, nu a scos banul, din alte multiple motive. Iată deci, de unde îi cunoaştem pe unii politicieni, dar şi unele lucrări de artă. De la licitaţii!