PLASAMENTE ALTERNATIVE Poveşti vechi cu adjudecări recente

De când a pornit la drum, casa de licitaţii de artă Artmark a promis cel puţin patru licitaţii pe an, tot atâtea câte anotimpuri sunt. Din multitudinea de iniţiative şi idei care au ajuns pe scena licitaţiilor de artă de la Artmark, licitaţiile cu nume de anotimp sunt cele mai grele şi serioase. Poate cu o notă specială pentru cea de iarnă şi cea de vară. Şi nu pentru că ne plac nouă extremele, ci poate pentru că după ele vine o vacanţă!

Cea mai recentă licitaţie de sezon a fost cea dedicată verii şi a adus piese importante şi scumpe. Vedeta licitaţiei a fost o pictură. "Două muze", de Ştefan Luchian, estimată la 70 - 120 de mii de euro, a fost adjudecată la 95 de mii de euro. Sunt două portrete feminine, unul din profil, altul din faţă, cu iluminări Art Nouveau, o imagine cunoscută şi pe care o asociem cu opera şi viaţa lui Luchian. Dintr-o viaţă anterioară ne amintim că în acest portret profil-faţă ar fi vorba de fiica şi soţia primarului din Alexandria. În aceeaşi licitaţie de vară a fost vândut un desen Tonitza în care cele "Două prietene" par aşezate într-o poziţie identică, una în profil, alta în plină faţă. Doar că, fiind purtătoare de pălării de vară, borul amplu al celei din profil îi "sparge" faţa celeilalte, obturându-i total un sfert din chip.

Fişa tehnică a lucrării ne vorbeşte pe larg despre provenienţa lucrării. A fost în colecţia avocatului dr. Alexandru Vlădescu, din 1952 este în colecţia Sandei Tocineanu, fiica soţilor Vlădescu. Din 1975, ea figurează în colecţia Dumitru Burada, al doilea soţ al Sandei Tocineanu. Ultima localizare este cea din 1996, într-o colecţie privată din Germania. Am mai văzut acest traseu al proprietăţii şi, desigur, imaginea cu cele două muze, la vânzarea Artmark din 17 aprilie 2013. Cu acelaşi titlu, aceleaşi dimensiuni, 61,5x77, şi aceeaşi provenienţă, pictura nesemnată a lui Luchian a plecat, atunci, pentru 100 de mii de euro, mai mult decât s-a obţinut astăzi, inclusiv din cauza evoluţiei cotaţiei euro din aceşti 11 ani. Totuşi, vânzarea petrecută în 2013 nu este menţionată în provenienţa picturii vândute în 2024, care se opreşte, ca acum 11 ani, la schimbarea din 1996. Asta dacă nu e vorba de două picturi gemene monozigote, adică identice-identice.

Totuşi, pictura "Două muze", dată în 17 aprilie 2013, la Artmark, cu 100 de mii de euro, a avut o geamănă. Se numeşte "Două fete", destul de confuză şi această denumire, sperând că Luchian nu îşi vedea posibila soacră nici ca muză, nici ca tânără fată. Ea a fost adjudecată, fix o săptămână mai târziu, la 24 aprilie 2013, la casa Goldart de atunci, condusă de soţii Ghilduş, dar cu 300 de mii de euro, record de îndelungată rezistenţă al pieţei româneşti de artă. Diferenţele în pictură sunt minore, dar observabile. În schimb, cea mai mare diferenţă, care a dus şi la diferenţa de preţ, poate fi citită. Adică lucrarea de 300 de mii de euro 2013, de la Goldart, este semnată Lukian, iar cea de 100 de mii, de la Artmark, nu. Adică nu este semnată deloc.

Varianta Goldart 2013 are o altă provenienţă, bazată pe colecţia lui Bujor Teculescu din Braşov. Se naşte, ca şi atunci, întrebarea: Dar el cine este? Un membru al Gărzii naţionale române din 1918, delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia care a votat Unirea cu România a Transilvaniei. Este cel mai longeviv dintre cei şapte copii ai protopopului Ioan Teculescu, preşedintele Comitetului Naţional din Alba, adică organizatorul Marii Adunări, frate al lui Horia Teculescu, un alt intelectual ardelean luptător pentru Unire. Pictura lui Luchian a fost realizată la sfârşitul secolului al XIX-lea, când viitorul colecţionar se năştea, iar când moare Luchian, în 1916, Teculeştii din Alba, de fapt originari din Covasna, încă luptau eroic pentru Unire. Colecţionarul a trăit până în 1978, având parte şi de închisoare politică din partea conaţionalilor lui.

Licitaţia Goldart din 2013 a fost concepută ca un eveniment cultural, pe lângă pictura-vedetă şi recordmană au fost oferite şi documente ale lui Luchian. Foarte interesante au fost scrisorile, citite în mod memorabil şi inimitabil de Ion Caramitru, pe care îl putem identifica uşor cu pictorul, în urma filmului în care l-a reîncarnat. Scrisorile lui Luchian îi erau adresate domnişoarei Cecilia Vasilescu, despre care se spune că ar fi fost sau pictorul ar fi dorit să îi fie iubită şi soţie. Cert este că ea era fiica primarului Ştefan Vasilescu din Alexandria, care îl chemase pe artist să picteze catedrala noului oraş.

Municipiul reşedinţă a judeţului Teleorman, Alexandria, face fix 190 de ani, acum, în 2024. Proiectul avea deja un istoric în 1834, când urcă pe tronul Valahiei Alexandru Dimitrie Ghica, fiul banului cu acelaşi nume, dar altfel aranjat, Dimitrie Alexandru Ghica. Fratele lui după tată, cu 41 de ani mai mare, era Grigore Dimitrie Ghica, sau Dimitrie al IV-lea Ghica, domnitor şi el în Valahia, cam după Domnul Tudor, şi care moare exact în aprilie 1834, când fratele mult mai tânăr urcă pe tron, ca prim domnitor emanat de Regulamentul Organic.

Actuala catedrală a oraşului, pictată (şi) de Luchian, este considerată a fi ctitorie a celui care a făcut şi oraşul, domnitorul Alexandru Dimitrie, ultimul din familia de origine albaneză Ghica. Numai că atunci se făcuse doar o biserică din lemn. În 1869, când se trece la aplicarea deciziei din 1855, de a se face o biserică din zid, fostul domnitor se odihnea pe vecie la mănăstirea Pantelimon, unde îl adusese Cuza. Construcţia durează, cu mari pauze, până în 1898, când echipa formată din Luchian, Artachino şi Constantin Pascali este angajată să realizeze pictura. Documentele bisericeşti ţin să menţioneze că singurul teleormănean din echipă, Constantin Pascali, dispare imediat ce îşi încasează avansul. Rămâne să figureze în echipa de pe schelă, în alte scrieri laice, nefundamentate, care îl trec şi în rândul celor care au revoluţionat pictura românească. Deşi nu aţi auzit niciodată de el, nu-i aşa?!

Medalioanele exterioare nu au mai fost pictate şi se naşte un conflict între Luchian şi Primăria care comandase lucrarea, condusă de cel pe care ne place să credem că Luchian şi-l vedea socru. La inaugurare, ministrul Cultelor, Spiru Haret, laudă pictura şi Primăria se înmoaie. Prima restaurare a picturii a fost realizată mult mai târziu, de Artachino, ajuns la 80 de ani.

Tocmai în 1994, domnitorul fondator a fost adus la Alexandria, în biserica pe care a ctitorit-o, în forma sa primă, din lemn. Se spune că a fost adus de la Mănăstirea Pantelimon numai că era imposibil în 1994. După cutremurul din 1977, mănăstirea, grav afectată, fusese abandonată şi destinată demolării, pentru a se face un complex de distracţie şi petrecere. În 1985, resturile pământeşti şi monumentul funerar de marmură de Carrara al domnitorului A. D. Ghica, sau Alexandru al II-lea Gica, au fost mutate la Mănăstirea Doamna Ghica Tei, împreună cu multe obiecte de spirit şi patrimoniu evacuate de pe malul lacului Pantelimon. După Revoluţie, în 1994, ultimul domnitor Ghica şi mausoleul lui ajung în catedrala episcopală de la Alexandria, sub pictura lui Luchian. Oraş nou, istorie recentă, poveşti vechi!