PLASAMENTE ALTERNATIVE Reacţii şi viteze

Luna de vis dintre Sfântul Nicolae şi Sfântul Ioan s-a încheiat, s-a terminat şi eventualul drept la mahmureală ce ar putea fi invocat de vreun petrecăreţ întârziat, şi Crăciunul pe vechiul calendar, Revelionul de acest tip nu se pune, că nu există, iar Revelionul ospătarilor, artiştilor şi interpreţilor trebuia să se fi ţinut deja. Deci, prin lipsa pretextelor sau invalidarea lor se obţin condiţiile optime de a reveni la muncă şi la muncile ei.

Este obişnuit, dar de această dată foarte real, să susţii că anul încheiat a trecut foarte repede. Atât de repede că nici nu am avut timp să alcătuim un bilanţ al vânzării de artă din 2013. Pe de altă parte, este drept că o astfel de comemorare la sfârşitul, obştesc, al anului era mai mult un prilej de nostalgie, care dă bine sub brăduleţ, cu ochii în beculeţe şi cu gândurile aiurea. Că despre cum merge piaţa de artă am tot spus, iar 2013 a avut, mai mult ca alţi ani, un caracter confuz, cu rare momente de acceleraţie şi multă letargie. Formulele anterioare de succes, obligatoriu în lunile de vară şi din toamnă, mai ales decembrie, sau zbaterea pentru piese cu nume de muzeu nu au mai fost reconfirmate şi au avut câştig, în schimb, tendinţele occidentale. Adică vara mai bine tragi obloanele şi se cumpără ce place, desigur, dacă eşti un spirit evoluat şi educat.

Licitaţiile de anul trecut s-au desfăşurat până mai târziu, oamenii cu tablouri sub braţ intersectându-se cu cei ce duceau bradul de Crăciun pe umăr. Dacă aveţi sentimentul că lipseşte ceva din decor, să ştiţi că e vorba de zăpadă. Artmark şi-a ţinut întâlnirea de iarnă, ultima pe 2013, în ziua de 18 decembrie, cu o săptămână înainte de Crăciun, cu două de Revelion şi trei de Sfântul Ion. A fost o întâlnire drapată în superlative şi cu o doză semnificativă de amintiri. De la început ne-a spus că au trecut cici ani de la prima licitaţie Artmark, una tot de iarnă, că aşa este conceptul de bază al casei, anotimpal, una pe sezon. Cei doi indicatori de bază - rata de adjudecare şi totalul vânzărilor - arată superb, 97% şi 1,2 milioane de euro, dar trebuie să ne aplecăm atenţia statistică şi asupra unor performanţe ce ar părea copilăreşti, dar sunt foarte expresive, dacă ştii licitaţii: un şir neîntrerupt de 134 de adjudecări - de la începutul şedinţei până la un apus italian de Ştefan Popescu, un număr record de înscrişi la licitaţie - 283 de palete cu numere de arătat când oferi banul, 110 conectaţi on line la zbaterea din sala de licitaţie.

Podiumul vânzării de excepţie de iarnă fără zăpadă de la Artmark are flori galbene, tufănele, de Luchian, la 170 de mii de euro, pe primul loc, un portret de copertă de catalog de Tonitza, la 110 mii, pe al doilea, şi o natură statică de Pallady, la 50 de mii. Preţurile mari nu sunt deloc rare în această vânzare: Veneţie cu bărci, de Dărăscu, la 42 de mii de euro, naturi statice de Pallady, la 37 şi, respectiv, 33 de mii, interior târgoviştean de Petraşcu, cu 35 de mii, Ciucurencu, la 24 de mii, Camil Ressu, la 18 mii, Nicolae Vermont, 14 mii. Dincolo de preţuri, cel de ciocan sau doar de estimare, rămâne oferta de excepţie a licitaţiei, cu o listă de autori din care nu lipseşte cam nimeni dintre cei importanţi, dintre marii realizatori români de artă, plecaţi de mult sau de curând, ori care mai zăbovesc pe această lume. O scenă de bal parizian, cu multe personaje, de Lazaresco, s-a dat cu 2 mii de euro, pentru ca o singură doamnă din acele vremuri şi societăţi, de acelaşi autor, să obţină 4,5 mii. Isachie Popescu, acum cu flori, a obţinut 2,5 mii de euro pe fiecare dintre cele două bucăţi succesive. Ţărănci de Vermont au fost şi la 14 mii, în "Scrisoarea de pe front", dar şi cu 2,5 mii, "Chivuţă la târg". Merită amintite o serie de "new entries" care ne umplu privirea de frumos şi încântare, mai ales că sunt restituţii de memorie, artişti care au fost şi au trecut în uitare.

În decembrie trecut a avut loc şi o curajoasă lansare în arena licitaţiilor de artă. Grimberg, numele noii case de licitaţii, este un brand familial şi familiar al comerţului cu obiecte de artă şi de colecţie. Sfertul de secol postdecembrist înseamnă tot atâta timp dedicat artei şi comerţului sub acest nume. Ştefan Grimberg, cunoscut specialist în artă şi în comerţul cu artă, a hotărât să facă pasul în faţa publicului pe scena licitaţiei. Deşi momentul este extrem de complicat, licitaţiei de lansare, tot în decembrie, ca Artmark acum cinci ani, nu i-a lipsit nimic din ce are o casă de licitaţii de artă adevărată în lumea reală şi deşteaptă. Inclusiv priceperea şi bunul gust şi un catalog de ţinută şi oameni pricepuţi şi atmosfera plăcută. A, şi mai ales oferta, tare de tot, piese deosebite, minunate, bine prezentate.

Deşi iniţial şi mai ales în ziua Z se părea că rezultatul va fi unul descurajator, până la urmă procentajul adjudecărilor la această primă întâlnire a fost unul apropiat de jumătate. Trebuie să accentuăm şi nivelul de preţ practicat, fiind important să avem un număr mare de preţuri mari realizate prin licitaţie.

Întânirea a debutat cu trei doamne, toate trei de excepţie, un desen de Tonitza dat cu 5 mii de euro, o domnişorică de Nicolae Popa, ieşeanul, tatăl pictoriţei Angela Popa Brădean, socrul regretatului Traian Brădean, ulei adjudecat cu 1,2 mii şi o doamnă cu pălăria aferentă, chip debut du siecle de Eugen (Eugeniusz) Urban(ski) de Nieczuja sau Neczuja sau chiar Neczuya, ca să trecem mai scurt în revistă variantele sub care îl găsim pe exoticul şi enigmaticul polonez, vândut cu 1,6 mii. Mai apar, umăr la umăr, trei imagini cu nuduri, din care a fost vândut, din cauză de iarnă, doar unul, şi acela postlicitaţie, după ce s-a mai încălzit atmosfera. Oricum, s-au dat 10 mii de euro pentru o scenă romantică la margine de pădure şi mal de râuşor, de Emanoil Panaiteanu Bardasare. Balcicurile s-au dat toate, în timpul şedinţei: 1,2 mii M. W. Arnold, 1,4 mii George Barbieri şi, respectiv, George Năsturel, şi 1,5 mii pentru simpaticul contemporan Vasile Crăiţă-Mândră.

Preţurile cele mari de la Grimberg înseamnă 40 de mii pentru o natură statică de Pallady, 20 de mii pentru o scenă de grădină, vara, de Mutzner, la fel pentru stânci de Petraşcu, şir de copaci de Ressu, la 40 de mii, odaliscă de Iser la 16 mii şi, mai ales, gladiolele lui Tonitza, la 75 de mii. Toate aceste mari vânzări au fost realizate după încheierea licitaţiei publice, la preţuri anunţate şi practicate în timpul şedinţei, această primă vânzare a casei Grimberg. Ceea ce vorbeşte clar despre viteza cu care se mişcă piaţa românească de artă.