Plecările voluntare din ASF se împiedică în impozitul de 85% pe salariile compensatorii

MARIA PELTAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 august 2014

Plecările voluntare din ASF se împiedică în impozitul de 85% pe salariile compensatorii

12 salarii compensatorii sunt tentante, dar nu şi taxarea cu 85% a celor cu funcţii de conducere

Noua organigramă urmează să fie înlocuită

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a oferit 12 salarii compensatorii angajaţilor care părăsesc voluntar instituţia, însă se pare că acest stimul nu a avut rezultatul scontat.

Până acum, aproximativ 40 de salariaţi au fost de acord cu propunerea, în condiţiile în care alte câteva zeci - cu funcţii de conducere - s-au împiedicat de faptul că ar trebui să renunţe pe loc la 85% din sumă, datorată statului drept impozit.

După ce comisari din fostele comisii anterioare ASF - CSA, CNVM şi CSSPP - au încasat salarii compensatorii la desfiinţarea instituţiilor, Guvernul a stabilit, anul trecut, prin Ordonanţă de Urgenţă că astfel de remuneraţii trebuie impozitate cu 85%.

Măsura era una "cu dedicaţie" pentru ASF, însă, textul ordonanţei nu specifica acest lucru, ceea ce a creat o isterie în mediul de afaceri, iar Premierul Victor Ponta s-a văzut nevoit să recunoască faptul că fusese vorba de o eroare a unor funcţionari din Guvern.

Legea care aprobă OUG a făcut corecturile de rigoare: "Prin derogare de la prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cota de impozit pe venit este de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/ indemnizaţii/ sume compensatorii acordate, în condiţiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului angajaţilor cu funcţii de conducere sau persoanelor care au fost numite în calitate de membru în cadul Consiliului ASF".

Aproximativ 70 de persoane cu funcţii de conducere din ASF se pare că ar fi fost de acord cu plecarea voluntară, dacă nu ar fi existat impozitarea.

Unii dintre aceştia sunt de părere că taxarea nu ar trebui să li se aplice şi au cerut chiar şi o opinie juridică de la conducerea ASF.

În schimb, mai mulţi consilieri, cărora nu li se aplică impozitul de 85%, s-ar fi înscris deja pe lista de plecări voluntare.

ASF a anunţat că salariaţii care vor opta pentru planul de plecare voluntară vor primi contravaloarea totală a 12 salarii, platită în două tranşe. Nivelul de 12 salarii a fost stabilit în Contractul Colectiv de Muncă, în urma negocierilor cu reprezentanţii sindicatelor şi ai salariaţilor din ASF şi este la nivelul practicat în piaţă, potrivit Autorităţii.

Haos în restructurare

Reorganizarea ASF a fost anunţată încă din prima conferinţă a fostului preşedinte Dan Radu Ruşanu, actualmente în arest la domiciliu, însă procesul şi nenumăratele modificări care i-au fost aduse nu au făcut decât să bulverseze instituţia şi să distragă atenţia de la activitatea de bază a instituţiei.

Consultanţi peste consultanţi nu au reuşit, la aproape doi ani de la înfiinţarea instituţiei, să se pună de acord asupra a cum ar trebui să arate.

La începutul lunii iunie, ASF a anunţat că va avea o nouă organigramă, din octombrie, şi că numărul angajaţilor din funcţiile de conducere va scădea de la 161 la 104.

Pe 29 iulie, ASF a anunţat că Banca Mondială îi va acorda asistenţă tehnică pentru transformarea structurii instituţionale şi organizaţionale. Se pare că acest lucru presupune o altă organigramă sau, cel puţin, modificarea celei anunţate, care se pare, că nu va mai intra în vigoare din octombrie.

În plus, în piaţă au apărut din nou zvonuri că se intenţionează lăsarea Consiliului ASF în 7 membri, prin renunţarea la postul de prim-vicepreşedinte şi a unuia de ne-executiv.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Ce buboi pe trupul sfint al patriei! Aici sunt banii Dumneavoastra, nu la Voiculescu! Sau nu numai la Voiculescu.

    " ASF a anunţat că Banca Mondială îi va acorda asistenţă tehnică pentru transformarea structurii instituţionale şi organizaţionale." 

    Acest stat mafiot nu este in stare sa organizeze nimic. Infiinteaza fel de fel de institutii, necesare sau nu, dar umflate de soti,sotii, fii, nepoti, nepoate, pe care le lasa sa se dezvolte in voia sortii, de devin niste monstruozitati pe care nu le mai stapineste nimeni, lipitori care sug animalic seva tarii si o lasa din ce in ce mai vlaguita. 

    In acest fel de fel de guvernanti si institutii ale statului se ocupa de orce numai de organizarea cit de cit omeneasca a tarii nu. 

    Scuzati-ma, dar pentru ce trebuie consilieri al ASF? Nu se presupune ca sunt specialisti ai pietei de capital? Fiecare conducator poate avea 1 consilier, eventual, si poate apela la comisii specializate ale academiilor de profil, asa cum face toata lumea. Pai, un conducator din ASF nu este specialist? Sunt deja cam vreo 30 de directori acolo. Pentru piata mica de capital din Romania este mai mult decat indeajuns, nu? In rest, angajatii au deja o experienta mare in domeniu, nu trebuie concediati, pentru ca altii ar trebui sa fie iar specializati, cu alti bani. De ce? Problema este ca ASF este politizata, in timp ce ar trebui sa nu fie astfel. Trag semnalul de alarma! Opriti-va din haosul acesta al coruptie si furtulu generalizat si politic. Opriti-va din distrugerea a tot ce-a insemna Romania si economia ei. Continuati dezvoltarea intrerupta a pietei de capital, in mod natural. Inlaturati tupeistii, mincinosii, conservatorii, marionetele, intelegeti-va cu Isarescu si cu masa lui monetara si dati drumul la dezvoltarea economica pe care o datorati Romaniei. Acum si nu mai tarziu! Mai tarziu.... va fi prea tarziu.

    1. Consilieri ai membrilor Consiliului, nu ai directorilor. Ca astia din urma sunt specialiști, primii..........

    ASF marele protector la disparitiile de actiuni isi reconfigureaza schema ,facand astfel posibil ca vinovatii sa dispara din linia aI-a si pentru munca depusa cu multa abnegatie ii si premiaza, le da si salarii compensatorii doar doar sa nu pateasca ceva. Vino TEPES printre noi !!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb