PNL a depus o moţiune simplă împortiva Ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu

A.C
Politică / 13 februarie 2018

Partidul Naţional Liberal (Sursa foto: Facebook)

Partidul Naţional Liberal (Sursa foto: Facebook)

PNL a depus, astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, intitulată "Lia Olguţa Vasilescu - Ministrul Minciunii şi al Injustiţiei Sociale", conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Acesta este cel de-al treilea Guvern în care sunteţi ministru. Este ultimul! Şi trebuie să se încheie astăzi!, susţie PNL în deschiderea moţiunii.

În document se precizează: "Moţiunea simplă pe care Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal o supune astăzi dezbaterii şi votului Parlamentului reprezintă, de fapt, voinţa celor peste 2 milioane de români care au salarii mai mici sau chiar cu minus şi cărora li s-a promis că acest lucru nu se va întâmpla. Nu mai încercaţi să scăpaţi, doamnă ministru, pentru că este imposibil. Nici minciunile spuse cu convingere nu vă mai ajută! Fluturaşul de salariu este dovada!"

Luni de zile aţi minţit că salariile nu vor scădea, ci vor creşte, iar de aici înainte nimeni nu mai are încredere în dumneavoastră şi în Guvernul din care faceţi parte!, se menţionează în document.

De asemenea, în text se arată: "Aţi anunţat creşteri, însă nu aţi spus că va creşte numărul românilor cu salarii mai mici! Sunt şi salarii care au crescut! Cele ale parlamentarilor şi ale miniştrilor! Explicaţi, doamnă ministru, cum v-a scăzut salariul, pentru că aşa aţi afirmat, în condiţiile în care luaţi cu 1.000 de lei mai mult? Avem speranţa, stimaţi colegi, că nu veţi vota astăzi gândindu-vă la propriul buzunar, ci la cetăţenii din circumscripţia electorală din care proveniţi dumneavoastră. Trebuie să votaţi luând în calcul efectele mandatului doamnei Olguţa Vasilescu asupra oamenilor de rând!".

Liderii PNL mai afirmă: "Aveam nevoie de o lege a salarizării unitare, dar una care să repare dezechilibrele şi să fie cadrul prin care un salariat din sistemul public avansează pe baza competenţei şi a meritelor profesionale. Ce am primit? O lege care bulversează sistemul public şi care adânceşte dezechilibrele, pe care aţi încercat să o cârpiţi cu diverse ordonanţe de urgenţă, la fel de neclare! Toate împotriva românilor!".

În finalul textului se menţionează: "Votaţi această moţiune dacă sunteţi aici pentru cetăţenii din circumscripţiile dvs. Nu judecaţi astăzi prin prisma câştigurilor dumneavoastră şi al partidului din care proveniţi. Salariul unui deputat a crescut, iar salariul unui român de rând a scăzut! Pentru acest lucru aţi primit mandatul românilor? Daţi-i o bilă neagră ministrului muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi o să aveţi o bilă albă în faţa cetăţenilor! VOTAŢI MOŢIUNEA!".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. [Mesaj eliminat conform regulamentului]

    1. L O V e Olguto! 

    Luni de zile va minţi in continuare că salariile nu vor scădea, ci vor creşte si in plus va face parada modei la televizor; i s-a indus parerea ca ar fi dama bine. 

    1. Cred ca-i mai prezenta pe ecran decat la serviciu.

      Vreau comisie parlamentara care sa stabileasca cat incaseaza dupa defilarea (seara de seara) la televiziuni si daca plateste impozit pe incasari. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb