Pod închis în oraşul Herson, controlat de Rusia, după tiruri cu HIMARS

Pod închis în oraşul Herson, controlat de Rusia, după tiruri cu HIMARS

G.D.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 27 iulie 2022

Administraţia instalată de forţele ruse în oraşul ucrainean Herson, în sudul Ucrainei - ocupat de ruşi din primele zile ale invaziei - a anunţat astăzi închiderea singurului pod din oraş peste fluviul Nipru, după ce acesta a fost distrus parţial în urma unor tiruri cu sisteme de rachete de artilerie de înalta mobilitate (HIMARS) furnizate de SUA armatei ucrainene, potrivit Reuters şi AFP, informează Agerpres.

Podul Antonovski a fost închis circulaţiei civililor, dar integritatea sa structurală nu a avut de suferit în urma bombardamentelor, a declarat pentru agenţia de presă Interfax, Kirill Stremousov, şef-adjunct al administraţiei oraşului numite de Rusia, minimizând închiderea acestuia.

"Nu va avea nicio influenţă asupra rezultatului luptelor", a spus el, fără să precizeze amploarea distrugerilor.

Potrivit lui, "totul este prevăzut", iar armata rusă va instala pontoane şi poduri militare pentru a permite traversarea fluviului.

Separat, agenţia de presă TASS îl citează pe acelaşi oficial afirmând că podul a fost vizat de tiruri efectuate cu HIMARS.

Podul Antonovski, de la periferia Hersonului, este un obiectiv strategic, cu rol-cheie pentru aprovizionare, întrucât este singurul care leagă oraşul de malul sudic al Niprului şi de restul regiunii Herson.

Herson, capitala regiunii cu acelaşi nume, este situat la numai câţiva kilometri de front, unde forţele ucrainene au lansat o contraofensivă pentru a recuceri aceste teritorii pierdute în primele zile ale ofensivei ruse în Ucraina.

"Ocupanţii ar trebui să înveţe să înoate pentru a traversa Niprul. Sau să plece din Herson cât se mai poate", a scris într-un mesaj pe Twitter consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak, comentând loviturile asupra podului Antonovski.

Natalia Gumeniuk, purtătoare de cuvânt a Comandamentului operativ Sud al forţelor armate ucrainene, a confirmat lovirea podului pentru media locale.

Potrivit ei, munca artileriei este "delicată şi chirurgicală" şi este "destinată să demoralizeze trupele" inamicului.

Acţiunile de contraofensivă ale Ucrainei în regiune au permis deja recâştigarea de teren în ultimele săptămâni şi apropierea frontului de Herson.

Esenţială pentru agricultura ucraineană, regiunea are un rol strategic pentru că se învecinează cu peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014. Ocupând-o, Rusia a putut să stabilească un pod terestru pentru a lega Crimeea de teritoriul rus şi alte regiuni ucrainene pe care ea le-a ocupat.

Autorităţile de ocupaţie prevăd organizarea unui referendum pentru anexarea Hersonului şi a regiunii vecine Zaporojie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb