Politica vaccinului

Mai mult decât o prioritate sanitară, vaccinarea împotriva Covid 19 a fost de la început, este şi va fi până la sfârşitul pandemiei o problemă politică cu puternice reverberaţii geo-politice. La fel cum şi pandemia de Covid 19 nu a fost o chestiune pur sanitară, ci una cu cauze sociale şi economice care a căpătat automat o dimensiune politică globală. Iar în acest caz, atât de criticata globalizare şi-a arătat atât slăbiciunile, cât şi atuurile: fără dezvoltarea transportului şi turismului virusul nu ar fi circulat atât de repede, dar nici vaccinul nu ar fi fost realizat şi difuzat atât de rapid.

În privinţa geopoliticii vaccinului, reaşezarea post-trump-ină a raporturilor dintre SUA, China şi Rusia este în plină desfăşurare. Moscova îşi foloseşte vaccinul Sputnik 5 pentru a-şi extinde influenţa în lume, dar şi ca armă ideologică pentru a clama superioritatea sistemului său politic în raport cu democraţiile liberale. În acelaşi timp, China se foloseşte de CoronaVac şi intră inevitabil în conflict cu Rusia pentru influenţarea unor zone care erau tradiţional considerate ca spaţiu de manevră rusesc, cum este cazul Ucrainei. În ceea ce priveşte vaccinurile occidentale, deja AstraZeneca a testat pentru prima dată efectele politice ale Brexitului. Dar, de departe, cel mai utilizat vaccin rămâne cel americano-german de la Pfizer BioNTech. Dar chiar şi în acest caz, Pfizer s-a văzut obligat să retragă cererea de autorizare a vaccinului său în India pentru că nu îndeplinea condiţiile administrative cerute de autorizare.

Dar disputele în jurul vaccinării, dincolo de cele provocate de grupările care se opun vaccinării, au avut şi au efecte asupra politicii interne din multe state. Pe planul politicii interne americane deja pandemia de Covid şi vaccinarea au contribuit la înfrângerea lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut, iar campania de vaccinare este prima prioritate a noului preşedinte, Joe Biden. În multe state din UE (Franţa sau Germania, spre exemplu) campania de vaccinare este deja un subiect al viitoarelor campanii electorale din 2021-2022.

Pe de altă parte, succesul vaccinului Pfizer BioNTech este în mare măsură legat de experimentul israelian. Israelul este prima ţară în lume în ceea ce priveşte vaccinarea: pe 7 februarie peste 36,2% din populaţie (peste 3,3 milioane de persoane) fusese vaccinată cu prima doză de vaccin contra coronavirusului, iar aproximativ 22% (aproape două milioane de persoane) primiseră rapelul. Dar şi aici politica internă a fost argumentul care a prevalat în decizia lui Benjamin Netanyahu de a începe în forţă şi înaintea tuturor campania de vaccinare oricare ar fi fost costurile financiare. Tot acest efort are o miză politică: câştigarea alegerilor legislative anticipate din 23 martie, al patrulea scrutin electoral în mai puţin de doi ani. Dar tot în Israel, unde par a se vedea deja primele efecte pozitive ale campaniei de vaccinare, numărul de îmbolnăviri şi de decese în rândul comunităţii ultra-ortodoxe Haredim a crescut în ultima lună. Iar aceasta ar reprezenta, în termeni cotidianului Haaretz o adevărată insurecţie religioasă care pune în pericol viitorul statului israelian, căci înmormântarea pe 31 ianuarie a rabinului Meshulam Dovid Soloveitchik, ucis de Covid la 99 de ani, a fost prilejul unei manifestaţii de 20.000 de ultra-ortodocşi care au sfidat măsurile de carantină bazându-se pe complicitatea primului ministru. Iar această toleranţă ar putea juca şi ea un rol în alegerile de peste o lună şi jumătate.

Manipulate sau nu, disputele religioase privind vaccinarea şi restricţiile sanitare sunt expresia unui conflict politic care au în centrul lor ofensiva împotriva globalizării şi valorilor liberale. Ele vorbesc despre diferenţele profunde dintre diferitele pături ale societăţilor contemporane şi pun o problemă politică fundamentală: va rezista modelul politic liberal bazat pe ştiinţă acestui impas?