• Restituirea imediată în bani ar însemna 16 miliarde de euro, ceea ce este nesustenabil
• Varianta acceptabilă: eşalonarea cererilor şi restituirea în natură
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, ieri, că ţara noastră este obligată să ia o decizie cu privire la restituirea proprietăţilor confiscate în perioada comunismului până în aprilie 2013, punctând că trebuie să existe consens politic pe această temă.
Domnia sa a precizat, citat de Agerpres: "Suntem obligaţi până în luna aprilie 2013 să luăm o decizie clară şi definitivă referitoare la problema restituirilor. Între timp, două lucruri au fost importante: în primul şi în primul rând faptul că au continuat controalele - am descoperit foarte multe situaţii în care restituirile s-au făcut în mod ilegal, adică înţelegeţi despre ce este vorba, şi dosarele sunt la Parchet; în al doilea rând, o problemă atât de importantă cum este cea a restituirilor trebuie să facă obiectul unui consens politic, pentru că sigur noi vom avea majoritate şi vom lua o anumită decizie, dar acea decizie se aplică în ani de zile pentru că este vorba de restituirea în natură, este vorba de reeşalonarea pe un termen şi atunci dincolo de campania electorală, de declaraţii sforăitoare, până în aprilie trebuie să avem un consens politic pe această temă fundamentală".
Victor Ponta a explicat că restituirea imediată în bani a acestor proprietăţi ar însemna 16 miliarde de euro, adică jumătate din bugetul de stat pe anul 2013, ceea ce este nesustenabil. În acest context, premierul a precizat că în cazul restituirii proprietăţilor ar trebui să se meargă pe reverificarea cererilor, restituirea în natură şi eşalonarea plăţilor, punctând că în acest sens trebuie să existe o decizie politică fundamentală pe care trebuie să şi-o asume toate forţele politice.
Domnul Ponta a arătat că vor fi declanşate consultări cu partidele politice după alegerile parlamentare din 9 decembrie în privinţa restituirii proprietăţilor: "PDL are această problemă a alianţei cu PP-DD şi atunci ei, cel puţin până pe 9 decembrie, nu au cum să dezbată tema că îl supără pe aliat, dar după 9 decembrie sper să rămână nişte oameni cât de cât raţionali care să conducă PDL, mă rog restul pe lângă ei mai puţin important, cu care să discutăm lucrurile într-adevăr grave. Vom putea să luăm decizia prin majoritatea pe care o avem noi, dar nu va fi o decizie mulţumitoare pentru că fiind vorba de eşalonare pe un termen important de ani şi de restituire în natură a bunurilor, practic cei care au de primit acele bunuri trebuie să ştie că nu este vorba doar de actualul Guvern sau de actuala majoritate".
Premierul crede că după decembrie, după ce încetează alianţa PDL cu PP-DD, o să găsească nişte parteneri cât de cât raţionali pe această temă.
1. de ce?
(mesaj trimis de iuliu în data de 06.11.2012, 13:57)
De ce nu s-a mers pe varianta Ungariei?Se vede ca avem o clasa politica corupta,la nivel inalt.De cate ori s-a tot restituit?In functie de coruptia din partide s-a facut si restituirea?Ce urmeaza?Mai este teren etc.de restituit?
1.1. Legea 247/2005!!!! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de ToM cRUISE în data de 06.11.2012, 18:37)
Da,mai este de restituit pamant conform Legii 247/2005.De la Revolutie si pana acum tot fostii comunisti au exploatat aceste suprafete si au facut averi....In alte tari,civilizate, restituirea proprietatilor s-a facut demult si NUMAI la cei in drept.
2. fără titlu
(mesaj trimis de sorin în data de 06.11.2012, 15:01)
Daca procurorii si-ar face datoria, suma asta s-ar reduce drastic. Nu mai vorbim de sutele de milioane acordate pe acte false. Intai faceti curatenie, sunt o multime de excroci care au luat bani de acolo, cu spaga desigur.
3. HAU, bine ca mi-ai spus maestre
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 06.11.2012, 18:59)
Seful meu avea o columna la Roma si mi-a spus ca pentru cat de frumos scriu eu poezii ma las sa ma urc pe ea, ca asa ii sta bine unui papagal binecrescut, dar nesimtitii aia de porumbei nu ma lasa de loc. Daca obtin titlu de proprietate fac si eu o afacere ca o dau in leasing sau o schimb cu cea de la Targu-Jiu, ca mi-ar fi spus o pasarica a fi doar unul singur sef acolo, asa gen Hailendar. Daca am acte in regula nu cred sa aiba ce spune, cel putin asa muncesc :-), caci de gandit ii las pe altii mai scoliti ca mine ...