Poporul suveran

Democraţia noastră se află, atît din perspectiva actelor de întemeiere (Constituţie, legi de funcţionare ale instituţiilor guvernării etc.), cît şi din perspectiva capacităţii de înţelegere şi de acţiune a "alegătorului", cam tot acolo unde era pe cînd s-a ciocnit Caragiale de ea şi ne-a descris-o cu atîta umor amar şi lux de amănunte. Dacă avem "sufragiu naţionale", atunci putem spune că ne-am aşezat de partea bună a Istoriei, a "Venitorelui", în consecinţă, toate problemele cetăţenilor şi ale societăţii îşi vor găsi rezolvarea, de la sine! Nimeni nu va mai mînca poporul suveran! Acelaşi Caragiale constata că sis-temul a instalat la putere, în locul şi în numele "poporului suveran", sis-temul corupt şi atoate corupător al clientelismului politic, condus cu mînă sigură de uniunea asociativ- competitivă dintre "baronii locali" şi "baronii de la centru". Experienţa democratică a României ultimilor două decenii este ca un fir tors din caierul situaţiilor caragialiene. Am ajuns în punctul critic, cel de la care, dacă nu intervine o schimbare radicală la nivelul actorilor politici şi al regulilor după care ei interacţionează instituţional, barca numită Româ-nia, deja ciocnită de icebergurile numite "tranziţie", iar mai nou "criză", se pregăteşte pentru staţia finală: fundul mării! Pentru cei aflaţi la bord se aplică regula Titanicului: Nu sunt bărci pentru toată lumea, aşa că scapă cine poate şi mai ales cei de pe puntea superioară! Cei de la clasa a III-a şi a IV-a îngroaşă rîndurile victimelor "istoriei" ori ale sorţii, mereu crudă, mai ales cu ei.

Care este soluţia de ieşire din situaţia în care cei puşi să conducă poporul suveran îl duc de rîpă; cînd alegătorii nu au de ales decît între "foarte, foarte rău" şi "mult, mult mai rău", iar cei care conduc treburile publice iau sistematic decizii care, în general, agravează starea precară a societăţii, iar în particular, o îmbunătăţesc considerabil pe a lor şi pe cea a grupusculelor de interpuşi ale căror interese gravitează în jurul puterii de decizie şi de influenţă a persoanelor care reprezintă "instituţiile statului", mai ales pe cele cu bugete grase de cheltuieli?

Soluţia de principiu este una singură: poporul suveran poate decide să retragă mandatul celor care-l exercită. Legitimitatea actului guvernării nu se reazemă doar pe alegeri, ci este în egală măsură legată de res-pectarea contractului cu cei de la care au primit mandatul şi în numele cărora iau decizii. Forma politică a acestui contract este "programul electoral" pe baza căruia au cerut şi au obţinut votul alegătorilor. Forma sa întărită juridic este Programul de guvernare, cel pe care s-a obţinut votul de învestitură al Parlamentului. Ca să vedeţi ce mică e lumea, mai zilele trecute citeam, nu fără o doză bună de amuzament, că un grup de "cadre vechi" ale Partidului Comunist Chinez cereau actualei conduceri să se retragă din funcţii, tocmai pentru că nu a dus la îndeplinire contractul politic pentru care a fost mandatată! Adică nu a democratizat suficient societatea şi politica din China, mai precis, continuă să încalce sistematic dreptul fundamental al cetăţenilor la liberă exprimare!!!!! Ca să înţelegeţi ironia situaţiei ar trebui să vă închipuiţi o scrisoare publică semnată de greii regimului Dej-Ceauşescu, reproşîndu-i lui Traian Băsescu încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, în regimul "democraţiei controlate" pe care îl migăleşte în România. Ironia supremă constă tocmai în faptul că ar avea dreptate în susţinerile lor!

Frumuseţea suprarealistă a situaţiei din România este, însă, alta. Aceea că nici prevederile constituţionale, nici alte legi, nu fac referire la proceduri legitime prin care alegătorii ar putea exersa acest drept, cel de a retrage mandatul aleşilor, în cursul exercitării lui. Constituţia spune clar că mandatul parlamentar încetează doar prin demisie, deces sau alte cauze care fac imposibilă exercitarea lui, adică incapacităţi sau interdicţii juridic determinate. Mai rău, încă, acelaşi text constituţional nici măcar nu se referă şi nu defineşte dreptul cetăţenilor de a retrage mandatul acordat prin vot, unuia sau mai multor aleşi. Motivul teoretic pentru care lipsesc aceste prevederi îşi are originea în filozofia conform căreia alesul, parlamentarul, exercită mandatul în numele "poporului" şi nu al unui grup sau altul de cetăţeni, care i l-ar fi încredinţat. În consecinţă, el este răs-punzător doar în faţa "poporului" adică al unei abstracţii care nu-l poa-te întreba niciodată de sănătate! În schimb, în faţa cetăţenilor reali, cei pe care-i întîlneşte pe stradă, îi defavorizează şi îi năpăstuieşte prin deciziile luate în actul guvernării, nu e răspunzător, în nici un fel! Păi, nu-i asta adevărata "ţară a minunilor" pentru oricine ajunge să deţină o funcţie de demnitate publică? Ba, bine că nu! Ai pe mînă resurse publice de miliarde şi miliarde, le aloci după bunul plac, nu-ţi pasă de consecinţele sociale ori economice ale deciziilor luate, îţi umpli bine teşchereaua şi, dacă se supără electoratul pe tine, peste patru ani, pe-aci ţi-e calea! Ce-am avut şi ce-am pierdut! Trai nineacă pe banii babachii... cum ar zice Pristanda! Şi atunci, la ce bun toate grevele, protestele mai mult sau mai puţin spontane, blocarea instituţiilor administraţiei, ori ale celor care asigură servicii vitale pentru viaţa comunităţilor, cum sunt cele de transport, livrare de gaze, electricitate, apă etc.?

Ele pot, desigur, să pună o anume presiune psihologică şi politică asupra celor care asigură guvernarea, dar nici la limită nu pot invalida mandatul electoral! În numele "Poporului suveran", Constituţia i-a condamnat, pe ei, la "guvernare pînă în pînzele albe", iar pe noi, alegătorii, la "răbdare" pînă în ultima zi calendaristică a mandatului lor. Dacă nu vi se pare prea democratic şi, mai ales, prea eficient, atunci ar mai ră-mîne soluţia ca, prin iniţiativă civică, să se obţină votul Parlamentului pentru organizarea unui referendum care să stabilească alte reguli constituţionale de organizare a instituţiilor politice şi de exercitare a mandatului de guvernare. Pînă atunci, "poporul suveran" este sclavul, cu acte în regulă, al celor pe care i-a mandatat să-i exprime şi să-i înfăptuiască voinţa!

Mai original de-atît, chiar că nu se poate!