Populismul de pradă

Politicienii par liniştiţi. sînt siguri că Raportul de monitorizare al Comisiei Europene de marţi va fi pozitiv. Astfel, greul a trecut. Odată cu aderarea se pot întoarce la bunele tradiţii ale politicii româneşti. Izolaţi în Parlament, fără contact cu societatea, generatori de conflicte artificiale şi manipulatori ai opiniei, politicienii visează la România partidelor. Aparent nu au motive de îngrijorare: partidele-sistem pe care le reprezintă (PD, PNL, PSD, UDMR, PC) au 78% din voturi. Faptul că PSD scade constant, ajungînd la 22%, pare unora un fapt divers. Dar ultimul sondaj INSOMAR, dat publicităţii la sfîrşitul săptămînii trecute, confirmă marşul triumfal al populismului românesc. PNG creşte constant, ajungînd la 7%. Şi dacă faptul nu e o surpriză, situaţia partidelor populiste la jumătatea ciclului parlamentar iese din tiparele consacrate. Într-o perioadă comparabilă, în iunie 1998, PRM ajungea la 13%, iar în iunie 2002 la 17%, dar acum, împreună cu PNG, cota extremismului depăşeşte 20% din intenţiile de vot. O cincime din electorat ar putea vota cu partide ce nu îşi găsesc locul în Parlamentul European.

Dacă Alianţa DA pare să fi stagnat, cu toate conflictele interne, iar PSD se apropie de fundul prăpastiei, ofensiva partidelor anti-sistem şi votul de protest pe care acestea îl generează induc o doză de imprevizibilitate proceselor politice chiar în ajunul aderării la UE. Cauzele acestei evoluţii sînt multiple, de la incoerenţa ideologică a unora (PSD, PD), la ambiguitatea altora (PNL, PC), pînă la continua, şi, probabil, intenţionata asociere a preşedintelui cu lideri populişti. Românii care l-au putut vedea pe Traian Băsescu între Gigi Becali şi Dumitru Dragomir la meciuri de fotbal au înţeles poate că cei doi sînt frecventabili politic şi şi-au manifestat sprijinul. Ori poate au vrut doar să protesteze faţă de inconsistenţa clasei politice şi au indicat o alternativă posibilă. Dar dacă motivaţia sprijinului faţă de populism variază în funcţie de vîrstă, apartenenţă socială sau mediu de rezidenţă, ea exprimă o stare de spirit ostilă politicii tradiţionale.

Cochetînd cu extrema politică, unii dansează cu lupii crezînd că aceştia pot fi îmblînziţi. Creşterea sprijinului pentru populismul neolegionar avertizează asupra limitelor politicilor moderate, tehnocrate şi nonideologice. Partidele-sistem nu mai reuşesc să convingă alegătorii. Votul util s-a erodat constant. Cum acesta nu are o dimensiune ideologică, indicînd un tip de conformism, situaţia poate deveni critică. Şi primul examen electoral va fi prilejuit de alegerile pentru Parlamentul European ce ar putea avea loc chiar în toamna acestui an. Atunci iluziile ar putea fi spulberate, aşa cum s-a întîmplat în iunie 2004 în unele state ce abia aderaseră la UE. Alianţa rezistă pe primul loc, dar nu pentru că excelează, ci pentru că nu are adversar. PSD nu a reuşit să se relanseze, iar PC a stagnat. Mimînd reforma, prea puţin prezente în România reală, partidele-sistem şi-au îndepărtat electoratul. Însă acesta aspiră la reprezentare politică. Ofertele sînt limitate. Şi cum nici Alianţa, nici Traian Băsescu, nici PSD nu cresc, ci stagnează sau scad, votul se îndreaptă spre alternative. Sondajele avertizează: doar populiştii cresc.

Mutarea graduală a electorilor decepţionaţi spre populism exprimă nu atît acordul cu ideologia, cît reacţia de ostilitate faţă de sistemul existent. Şi după cum mai multe experienţe electorale au avertizat, partidele-sistem nu reacţionează. Corigente la testul extremis-mului, partidele parlamentare legitimează populismul de pradă. Nu doar acordul eşuat al PSD cu PRM, dar şi ambivalenţa liberalilor faţă de populism, acum sau în trecutul apropiat, precum şi prezenţa publică repetată a Preşedintelui în proximitatea liderilor naţionalişti au creat o situaţie favorizantă. Confuzia doctrinară, amalgamul şi partitocraţia produc un mediu politic propice propagării populismului. Aşteptînd în umbră, folosind contextul, abuzînd de media, atacînd pe fronturi secundare, dar vizibile, partidele şi liderii populişti punctează. Încet, dar sigur, influenţa lor afectează întreg sistemul.