Portarul echipei Manchester City, Joe Hart, a declarat că adversara de joi din play-off-ul Ligii Europa, FC Timişoara, a avut "un zid de 11 oameni" dincolo de jumătatea terenului, dar acest lucru nu a împiedicat formaţia engleză să învingă, informează Sky Sports, citat de Mediafax, potrivit Realitatea.net.
"FC Timişoara a fost o echipă greu de învins şi a trebuit să avem răbdare. A avut un zid de 11 oameni dincolo de jumătatea terenului, dar pînă la urmă am reuşit să îl trecem", a spus Hart, care l-a lăudat apoi pe noul său coechipier, Mario Balotelli, autorul unicului gol al partidei.