Poşta Română procesează digital coletele trimise din spaţiul extra-comunitar

A.C
Companii / 19 ianuarie 2018

Poşta Română procesează digital coletele trimise din spaţiul extra-comunitar

Toate coletele poştale trimise din spaţiul extra-comunitar sunt procesate digital, începând cu 1 ianuarie 2018, prin scanarea unui cod de bare în aplicaţia CDS (Customs Declaration System), informează Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR), potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În comunicat se precizează: "În urma problemelor cu care ne-am confruntat în privinţa trimiterilor internaţionale prin intermediul Poştei Române, dar şi a timpilor mari de procesare în Biroul de Schimb Internaţional, reprezentanţii companiei au căutat soluţii pentru remedierea acestora, astfel încât clienţii să beneficieze de primirea coletelor într-un timp cât mai scurt. Procedura cronofagă este înlocuită, în 2018, de o soluţie rapidă, performantă din punct de vedere tehnologic. Astfel, începând cu 1 ianuarie, Poşta Română a introdus aplicaţia CDS, de scanare rapidă a datelor expediţiilor internaţionale, care a început să-şi producă efectele: timpii de aşteptare s-au redus simţitor. Dacă până în prezent, toate datele care însoţeau coletul (expeditor, destinatar, adrese, valoare, conţinut şi altele) erau introduse manual, acum ele sunt procesate instant în sistem, prin scanarea codului de bare".

CNPR precizează că accesul la datele de expediţie este rapid şi pentru lucrătorii vamali, iar vămuirea produselor, pre-avizarea fiscală şi multe alte proceduri sunt simplificate de aplicaţie, în beneficiul clienţilor care aşteaptă primirea produselor din spaţiul internaţional.

CNPR susţine: "Dorim ca publicul şi clienţii noştri să ştie că, în octombrie 2017, managementul companiei a găsit solduri (colete) restante în Biroul de Schimb Internaţional, încă din lunile de vară. În prezent, întârzierile nu sunt anterioare lunii decembrie 2017. Cauza principală a întârzierilor prezente este fluxul major din perioada sărbătorilor de iarnă. Soluţiile imediate au fost suplimentarea numărului de persoane care lucrează la procesarea coletelor în BSI, dar şi mărirea programului de lucru la oficiile vamale din Bucureşti. Ne recunoaştem problemele şi suntem, în permanenţă, atenţi la soluţii care pot ridica Poşta Română la înălţimea aşteptărilor clienţilor noştri. Suntem în plin proces de revitalizare. Inclusiv prin implementarea soluţiilor tehnologice, intenţionăm - şi credem că ne îndreptăm în direcţia corectă - să reducem timpii de aşteptare şi să îmbunătăţim cu atât mai mult relaţia cu clienţii".

Poşta Română, companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică, este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb