Senatorii din Comisia de sănătate au avizat astăzi favorabil propunerea legislativă privind deblocarea posturilor vacante "în funcţie de necesităţi" în sistemul sanitar, conform surselor de presă.
Potrivit propunerii legislative, managerii de spitale pot debloca posturile vacante, în funcţie de necesităţile existente cu privire la personalul medical.
Managerii instituţiilor medicale pot aprecia şi aproba scoaterea la concurs a posturilor, în funcţie de condiţiile normative şi bugetare de care dispune spitalul pe care îl reprezintă.
În cazul propunerii legislative, Senatul este prima cameră legislativă sesizată.
Propunerea aparţine senatorilor Minerva Boitan (PNL), Mircea Cinteză (PDL), Corneliu Grosu (independent), Tiberiu Gunthner (UDMR), Paul Ichim (PNL), Vasile Ion (independent), Şerban Rădulescu (PC), Ion Rotaru (PSD), Iosif Secăşan (PDL), Tudor Udriştoiu (PDL). "În ultimii ani, în România exodul cadrelor medicale prezintă proporţii îngrijorătoare, adică 30% au migrat deja, iar circa 70% îşi manifestă intenţia de plecare în viitor", susţin iniţiatorii propunerii legislative pentru deblocare posturilor vacante în sistemul sanitar.
1. fără titlu
(mesaj trimis de adi în data de 07.03.2012, 08:53)
triplatile salariul si dupa aia mai discutati de plecari ale cadrelor medicale.
2. fără titlu
(mesaj trimis de adi în data de 07.03.2012, 08:54)
triplatile salariul si dupa aia mai discutati de plecari ale cadrelor medicale.