Potenţial major de dezvoltare a pieţei de baterii pentru stocarea energiei produse de sistemele fotovoltaice

A.F.
Companii / 21 noiembrie 2023

Potenţial major de dezvoltare a pieţei de baterii pentru stocarea energiei produse de sistemele fotovoltaice

Piaţa de acumulatori pentru stocarea energiei produse din utilizarea panourilor fotovoltaice va înregistra o dezvoltare semnificativă în anii următori, având în vedere viteza cu care creşte numărul prosumatorilor, capacitatea limitată a reţelei naţionale de a prelua noile cantităţi de energie în sezonul de vârf, dar şi intenţia declarată a ANRE de a limita cantitatea de energie pe care prosumatorii o pot introduce în reţea, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, potrivit celor mai recente date publicate de ANRE, la finalul acestei veri în România erau înregistraţi 91.572 de prosumatori, cu o putere instalată totală de 1.155 MW, iar estimările Ministerului Energiei arată că numărul acestora ar urma să crească până la 350.000 până la finalul acestui deceniu.

În plus, un nou capitol al programului REPowerEU propune ca statul român să sprijine prosumatorii să-şi instaleze baterii de 5 kwh pentru stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice. Voucherele, în valoare de 25.000 de lei, ar urma să fie acordate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, suma totală care va fi alocată în acest scop fiind estimată la 600 de milioane de euro.

"Instalarea de baterii pentru stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice este un pas firesc în procesul de dezvoltare a pieţei de energie regenerabilă, iar pentru prosumatori, un pas înainte în drumul către independenţa energetică, pe care au pornit în momentul instalării iniţiale. Sistemul fotovoltaic, în sine, este deja o investiţie excelentă, iar o baterie de stocare îi îmbunătăţeşte şi mai mult eficienţa. Desigur, va mai trece un timp până când aceste soluţii vor fi adoptate masiv în România, dar cu siguranţă direcţia este una singură şi aceasta va fi urmată şi de prosumatorii din ţara noastră", a precizat Dan Tudose, fondatorul E-Acumulatori.ro, furnizor de soluţii de energii regenerabile şi instalator de sisteme fotovoltaice autorizat de AFM.

Creştere de cel puţin 25% pe an pe piaţa de baterii

Piaţa de sisteme de stocare a energiei din România este evaluată la aproximativ 40 de milioane de euro în anul 2022, iar pentru 2023 estimăm o creştere de 25%. Această dinamică de dezvoltare s-ar putea menţine până la finalul acestui deceniu.

"Sursele regenerabile de energie sunt de natură intermitentă, ceea ce poate genera fluctuaţii semnificative în alimentare. Sistemele de stocare a energiei în baterii ajută la abordarea acestei provocări prin stocarea excesului de energie în perioadele de vârf, în care capacitatea de generare este foarte ridicată, şi eliberarea acesteia în perioadele în care cererea este mai mare sau când sursele alternative nu generează în mod activ electricitate. Acest lucru ajută la stabilizarea reţelei şi la asigurarea unei surse de alimentare fiabile şi continue", a explicat Dan Tudose.

Piaţa globală de baterii pentru stocarea energiei fabricate de panourile fotovoltaice ar urma să înregistreze o creştere anuală agregată de peste 25% în următorii cinci ani, de la valoarea de 5,4 miliarde de dolari în 2023, la 17,5 miliarde USD în 2028, potrivit rapoartelor disponibile pe piaţă. În plus, două milioane de noi locuri de muncă şi până la 141 de milioane de ani de lucru se pot crea în Europa şi în SUA prin adoptarea de tehnologii de energie curată în clădirile noi şi modernizate, cea mai mare parte a acestora urmând a proveni din construcţia şi instalarea de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi baterii de stocare a energiei.

Preţul este principala barieră în achiziţia bateriilor, dar acest lucru se va schimba

Principalul impediment în utilizarea bateriilor, în acest moment, este reprezentat de costurile investiţiei iniţiale în achiziţia şi instalarea bateriilor de stocare. Tehnologiile de stocare a energiei în baterii, inclusiv în cazul celor litiu-ion, cu flux de vanadiu sau al celor de plumb-acid, necesită investiţii iniţiale, dar, datorită densităţii mari de energie şi performanţelor îmbunătăţite oferite de acestea, sunt foarte utilizate în sistemele fotovoltaice.

"Bateriile litiu-ion sunt puţin mai costisitoare faţă de alte variante, dar pot stoca o cantitate mare de energie, au o rată scăzută de auto-descărcare şi necesită mai puţină mentenanţă. Acest tip de baterii este utilizat şi pentru vehiculele electrice, deoarece sunt uşoare şi compacte, având o capacitate mare de stocare, iar o parte dintre ele sunt cele mai potrivite pentru sistemele fotovoltaice. În ultimii ani, preţul acestora s-a aflat în scădere, determinată de progresele tehnologice şi creşterea capacităţilor de fabricaţie. Şi în România, în ultimul an, au fost anunţate investiţii în producţia de baterii, cel puţin doi mari producători internaţionali urmând a intra pe piaţa locală", a mai precizat Dan Tudose.

Oferta E-Acumulatori.ro include atât baterii de stocare a energiei performante bazate pe tehnologia Litiu-Fier-Fosfat, LFP, cât şi soluţii mai complexe pentru uz industrial, fabricate de producători asiatici şi europeni, inclusiv din România.

Pentru segmentul rezidenţial sau folosire ocazională, compania livrează sisteme economice de stocare a energiei bazate pe tehnologia clasică, cu plumb. Preţurile soluţiilor de stocare a energiei sunt cuprinse între 170 şi 350 euro/ kWh, la care se adaugă echipamentele auxiliare de tip invertor/ încărcător cu monitorizare permanentă pentru o durată de utilizare prelungită şi optimizări în funcţionare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb