Poveste verde din Germania cu sfârşit pe motorină

CĂLIN RECHEA
Internaţional / 2 octombrie

Poveste verde din Germania cu sfârşit pe motorină
CĂLIN RECHEA

Este posibilă creşterea emisiilor de CO2 şi alte gaze cu efect de seră când se apelează la soluţii solare pentru probleme de transport?

Nu doar că este posibilă, ci este aproape garantată în Germania, despre care Wall Street Journal scria, încă din 2019, că are "cea mai stupidă politică energetică din lume".

Povestea verde de astăzi s-a desfăşurat în zona a două orăşele de pe ţărmul Mării Baltice din landul Schleswig-Holstein.

Parcurgerea distanţei dintre Missunde şi Brodersby presupune şi utilizarea unui bac pentru traversarea unui canal de circa 100 de metri. Alternativa o reprezintă o rută ocolitoare de circa 30 de kilometri.

Bacul cu numele Missunde II, propulsat de un motor Diesel, a îndeplinit această misiune din 2003 până în ianuarie 2024, când a fost înlocuit de Missunde III, cu propulsie electrică şi alimentare de la panourile solare amplasate pe acoperiş.

Oficiul de Stat pentru Protecţia Coastelor, subordonat Ministerului Mediului din Schleswig-Holstein, a decis înlocuirea vechiului bac în urmă cu câţiva ani, iar nava nouă a fost livrată după multe întârzieri şi a costat 3,3 milioane de euro.

Missunde II a fost vândută pentru 17.000 de euro unei persoane care a ancorat-o în regiune şi a lăsat-o să se degradeze.

Problemele au apărut imediat. Acoperişul navei Missunde III acţiona ca o velă în faţa vânturilor puternice din regiunea nordică a Germaniei şi îngreuna foarte mult înaintarea navei, în condiţiile în care motoarele electrice nu făceau faţă.

Mai era şi problema presiunii prea mari asupra cablurilor de ghidare, determinată de greutatea mult mai mare a navei. Rezolvarea presupunea instalarea unor noi piloni, pentru care aprobările sunt dificil de obţinut, deoarece trecerea se află în mijlocul unei rezervaţii naturale.

În aceste condiţii, autorităţile au decis să oprească utilizarea bacului electric. Localnicii şi turiştii au fost nevoiţi, astfel, să facă ocolul de 30 de kilometri până la cel mai apropiat pod, iar emisiile de CO2 au crescut foarte mult.

Conform datelor prezentate de publicaţia Bild, bacul dintre Missunde şi Brodersby transporta anual circa 120.000 de automobile şi 50.000 de biciclete.

În martie 2024, primarul din Brodersby a cerut autorităţilor să aprobe repunerea în funcţiune a vechiului bac, iar răspunsul a fost că vechea navă a fost vândută şi oricum ar fi nevoie de circa 1,8 milioane de euro pentru recondiţionarea sa.

Deoarece nu au fost găsite soluţii pentru bacul electric, Oficiul pentru Protecţia Coastelor a răscumpărat până la urmă bacul Missunde II cu 100.000 de euro. Vechea navă a fost repusă în funcţiune în aprilie 2024, pe baza unei permis de navigaţie valabil până 2028.

Publicaţia Bild întreabă cine este de vină pentru acest haos, însă autorităţile refuză să răspundă. Nimeni nu doreşte să-şi asume responsabilitatea pentru această risipă a fondurilor publice, care poate au fost şi împrumutate.

După cum arată "succesul" tranziţiei verzi de până acum, nu doar în Germania, ci în toată Europa, poveştile verzi cu sfârşit pe motorină se vor spune pentru multă vreme.

Unele vor fi chiar romane fluviu, cu multe personaje "binevoitoare", care doresc să oprească schimbările climatice cu orice preţ, chiar cu preţul a milioane de victime.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. “Peste 50% din consumul de electricitate al Germaniei, asigurat de regenerabile

    Obiectivul Germaniei este ca producţia de energie din surse regenerabile să ajungă la 80% din totalul producţiei de electricitate până în 2030“:-)…Cine vrea un bac pe motorina sa ia legatura cu Techea:-) 

    1. ...

      da breh dar consumul ala nu e asigurat de regenerabilele de la ei. au tras de pe tot continentul.

      Au răscumpărat bacul pe motorină. Eroii climatici n-au mai putut. Politica e una, viața reală, altă. Trotinetismul e o nișă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb