PPC finalizează achiziţia operaţiunilor Enel din România

F.D.
Companii / 25 octombrie 2023

PPC finalizează achiziţia operaţiunilor Enel din România

PPC anunţă finalizarea tranzacţiei prin care a achiziţionat participaţiile deţinute de către Grupul Enel în România, încheind cu succes prima sa extindere majoră pe piaţa externă. Finalizarea tranzacţiei reprezintă un eveniment de referinţă pentru strategia de creştere a PPC, prin achiziţionarea unui portofoliu semnificativ de proiecte regenerabile (deopotrivă finalizate şi în curs de dezvoltare), dar şi a operaţiunilor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, PPC a finalizat achiziţia tuturor participaţiilor deţinute de Enel S.p.A. ("Enel") şi filialele sale din România, ca urmare a îndeplinirii anumitor condiţii uzuale pentru acest tip de tranzacţii, prevăzute în contractul de vânzare semnat în data de 9 martie 2023. În conformitate cu acordul de mai sus, PPC a plătit aproximativ 1,240 miliarde de euro, echivalentul unei valori a companiilor de aproximativ 1,900 miliarde de euro (100% din acţiuni).

Ca urmare a finalizării achiziţiei operaţiunilor Enel din România, Grupul PPC ajunge la aproape 9 milioane de clienţi, iar capacitatea sa totală instalată de producţie de energie din surse regenerabile (energie hidroelectrică, eoliană, fotovoltaică etc.) creşte la aproximativ 4,4 GW. Baza reglementată a activelor din sectorul de distribuţie se majorează cu 40%. În plus, întreaga producţie de energie electrică a Enel din România provine din surse regenerabile, ceea ce creşte ponderea de "EBITDA verde" în EBITDA totală a PPC şi îmbunătăţeşte indicatorii ESG relevanţi.

"Obiectivul PPC este de a deveni lider pe piaţa energiei curate în Europa de Sud-Est, cu un plan de investiţii axat pe regenerabile. Achiziţia activităţilor Enel din România este alegerea ideală atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere al afacerilor. Vreau să mulţumesc tuturor echipelor care au contribuit la finalizarea cu succes a tranzacţiei. Astăzi, începem procesul de creştere şi transformare în România, motivaţi de dorinţa de a deveni cea mai importantă companie de energie din ţară", a declarat Georgios Stassis, preşedinte şi CEO al PPC.

Citigroup Global Markets Europe AG, Goldman Sachs Bank Europe SE, HSBC Continental Europe, AXIA Ventures Group şi Euroxx Securities SA au acţionat în calitate de consultanţi financiari, iar Milbank LLP în calitate de consilier juridic al PPC în procesul de achiziţie, arată sursa citată.

În comunicatul PPC se mai menţionează că: "Achiziţia Enel România se aliniază strategiei PPC privind tranziţia energetică, dar şi planului său de dezvoltare în Europa de Sud-Est. Pe piaţa furnizării de energie electrică şi gaze, compania are peste 3,1 milioane de clienţi şi 81 de magazine în toată ţara. De asemenea, este operator al reţelei de distribuţie în 3 regiuni ale ţării, inclusiv în Bucureşti, acoperind aproximativ o treime din teritoriul României, cu peste 133.000 km de reţea, şi a instalat deja peste 1,4 milioane de contoare inteligente pentru clienţi rezidenţiali şi companii."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb