PRAGUL DE 5%, APROAPE CERTITUDINE Euforie pe SIF-uri

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 noiembrie 2011

Euforie pe SIF-uri

Fondurile ar putea privi societăţile cu alţi ochi, dacă legea pragului majorat va fi promulgată

Investitorii au fost încântaţi de avizul favorabil pentru ridicarea pragului limită de deţinere la SIF-uri, dat de Comisia de buget finanţe a Camerei Deputaţilor, luni seara, astfel că au săltat cotaţiile acţiunilor cu aproximativ 10 procente în prima parte a şedinţei de ieri.

La finalul zilei, indicele BET-FI (n.r. al celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea) era cotat la 18.381,35 puncte, cu 4,05% peste nivelul precedent, creşterile SIF-urilor fiind cuprinse între 3,65% şi 7,59%

Deşi deputaţii păreau că au uitat de iniţiativa senatorului Ovidiu Marian privind creşterea pragului la SIF-uri, aceştia au surprins, luni seara, piaţa, care aştepta acest aviz de un an şi jumătate.

Specialiştii din piaţa de capital salută decizia Comisiei din Camera Deputaţilor şi aşteaptă votul în plen şi promulgarea legii, care, spun ei, va face ca mai mulţi investitori, inclusiv străini şi fonduri de investiţii, să fie interesaţi de SIF-uri.

Valentin Ionescu: Avizul deputaţilor, lucru bun pentru piaţă

Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, ne-a declarat: "Tema pragului la SIF-uri este în dezbatere de mulţi ani. De câte ori a fost adusă în discuţie, SIF-urile s-au mişcat în sens pozitiv. Când pragul a fost majorat de la 0,1% la 1%, impactul asupra pieţei a fost unul pozitiv.

Prin prisma acestui fapt, consider că avizul Comisiei de buget finanţe pentru ridicarea pragului la 5% este un lucru bun pentru piaţă".

Radu Hanga, BT Asset Management: Un eveniment îndelung aşteptat

Ridicarea pragului la SIF-uri este un eveniment îndelung aşteptat, un element de normalitate pentru piaţa de capital, este de părere Radu Hanga, directorul general al "BT Asset Management". Potrivit domniei sale, dacă se concretizează, atunci va reprezenta un pas esenţial pentru dezvoltarea pieţei, fiind o dovadă de respectare a drepturilor acţionarilor şi aplicare a principiilor de guvernanţă corporatistă: "Aceasta se traduce printr-un interes crescut al investitorilor faţă de piaţa de capital din România şi un posibil motiv de intrare a Româ-niei pe harta celor ce evitau până în prezent expunerile pe companiile româneşti".

Domnia sa este de părere că SIF-urile nu ar trebui să aibă niciun fel de prag, acţionarii ar trebui să fie singurii decidenţi asupra limitelor ce pot fi impuse. "Chiar şi în cazul băncilor, mult mai expuse la concentrarea acţionariatului, nu există decât necesitatea obţinerii unui aviz din partea BNR", a exemplificat directorul "BT Asset Management".

În opinia domniei sale, ridicarea pragului este importantă şi pentru viitoarele privatizări prin piaţa de capital, fiind o dovadă a interesului faţă de această piaţă.

Mihai Chişu, IFB Finwest: SIF-urile, într-o nouă eră

Mihai Chişu, broker la IFB Finwest, vede pragul de deţinere drept o constrângere inutilă şi este de părere că, după promulgarea legii, SIF-urile vor păşi într-o nouă eră.

Domnia sa ne-a declarat: "Avizul Comisiei de buget finanţe pentru ridicarea pragului la SIF-uri face parte din deznodământul lungii epopee a delimitării societăţilor de investiţii financiare de constrângeri inutile. Votul din plenul Camerei Deputaţilor şi promulgarea de către preşedinte sunt ultimele două operaţiuni ce mai trebuie îndeplinite pentru a putea spune că Societăţile de investiţii financiare păşesc într-o nouă eră a existenţei lor în piaţa financiară româ-nească".

Domnia sa consideră că ridicarea pragului va face posibilă o participare mai largă a marilor ins-tituţii financiare, o mai bună aplicare a principiilor de guvernanţă corporativă şi, în timp, o implicare mai profundă a acţionarilor în activitatea acestor companii prin exercitarea drepturilor ce li se cuvin.

Potrivit lui Mihai Chişu, creşterile de peste 10% (n.r. de ieri) demonstrează, încă o dată, că publicul investitor din România apreciază în mod pozitiv acest demers al comisiei de buget-finanţe şi apreciază ca foarte probabil un vot favorabil în Camera Deputaţilor.

Nicu Grigoraş, Intercapital Invest: Ştirile privind pragul vor scoate SIF-urile din contextul internaţional

Brokerul "Intercapital Invest" Nicu Grigoraş spune că avizul deputaţilor nu va însemna nimic dacă, în perioada imediat următoare nu va fi înaintat şi un termen foarte clar în care va intra pe ordinea de zi a Camerei decizionale şi va fi supus la vot. "Ştirile pe această temă vor creşte foarte mult volatilitatea pe titlurile celor cinci SIF-uri şi probabil, pe termen scurt, le vor scoate din contextul internaţional în care evoluază pieţele financiare", ne-a declarat domnia sa.

Brokerul este de părere că alte motive serioase de interes pentru investitorii în titlurile SIF-urilor sunt preţurile scăzute la care se tranzacţionează în acest moment şi tranzacţia legată de deţinerile BCR pe care SIF-urile urmează să o finalizeze şi care poate genera dividende importante.

Simion Tihon, "Prime Transaction": Doleanţele fondurilor, rezolvate

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", este de părere că oscilaţiile mari înregistrate ieri de acţiunile SIF (între +5% şi +10%) pe parcursul şedinţei denotă încă scepticism în rândul investitorilor.

"În cazul în care legea va fi adoptată, se rezolvă o parte din doleanţele fondurilor care s-au arătat interesate de achiziţia unor pachete mai mari la aceste companii", ne-a declarat domnul Tihon, adăugând: "Interesul manifestat în acel moment ar reduce probabil discountul la care se tranzacţionează în prezent acţiunile. Un alt efect ar fi probabil creşterea transparenţei privind activitatea Societăţilor de Investitii Financiare, Adunările Generale ale Acţionarilor urmând a beneficia de un cvorum mai mare".

Modificarea pragului de deţinere la SIF-uri a fost propusă, în iunie 2009, de senatorul PDL, Ovidiu Marian. Acesta dorea eliminarea pragului de deţinere, însă Senatul a propus un prag de 5%. Propunerea a rămas blocată la Comisia de Buget Finanţe din Camera Deputaţilor, după ce a primit avizul Comisiei Juridice în februarie 2010.

Primele Adunări Extraordinare ale SIF-urilor au fixat pragul de deţinere la 0,1%, în momentul în care cele cinci Fonduri ale Proprietăţii Private (FPP) s-au trans-format în Societăţi de Investiţii Financiare. Motivul pentru a fost fixat la această limită a fost teama PDSR-ului (n.r. Partidul Democraţiei Sociale din România) ca 30% din avuţia naţională (cât fusese alocat celor cinci FPP-uri) să ajungă în mâinile investitorilor străini.

În urma unei Ordonanţe de Urgenţă, în anul 2005, pragul de deţinere a fost majorat la 1%, însă proiectul nu a mai apucat să intre în discuţie la Camera Deputaţilor, deşi fusese aprobat de Senat. Conform proiectului, SIF-urile erau obligate să modifice limita de la 0,1% la 1%, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Poate scapam in sfarsit de cei care conduc SIFurile ca si cum ar fi companiile lor private de peste 10 ani! Poate pot in sfarsit actionarii sa isi exprime dorintele si voturile, fara ca sa mai fie la discretia conducatorilor SIFurilor in ceea ce priveste introducerea de puncte pe ordinea de zi la o AGA sau restrictionare drepturilor de vot. SIF Banat a demostrat foarte recent inca odata ca interesul actionarilor nu conteaza. Sper sa se incheie in sfarsit lunga perioada de conducere a actualilor membrii din consiliile de administratii si sa inceapa dezgroparea fraudelor care cu siguranta au avut loc in decursul ultimului deceniu la fiecare SIF. Apoi va urma judecata pentru cei ce trebuie sa plateasca faptele facute...

    1. ce mai jos cu presedintii sifurilor...eu zic sa le dizolve, iar cine vrea, sa bage banii la FNI sau oriunde vrea...

      sal, vad in zf ca stk nu poate sa cumpere mai mult, dar oare au bani?ca strainii mai aduc din grecia

    aproape certitudine?! adica cum?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb