• La sfârşitul anului 2007, reţeaua companiei va avea 20 de unităţi
Praktiker România, liderul pieţei româneşti do-it-yourself, va deschide până la sfârşitul anului încă două magazine, la Timişoara şi la Iaşi. Noua unitate de la Timişoara, a doua deţinută de companie în acest oraş, va fi inaugurată vineri, 9 noiembrie. Pentru magazinul din Iaşi, deschiderea este programată să aibă loc în luna decembrie. Ca urmare a finalizării celor două proiecte, reţeaua Praktiker România va încheia anul 2007 cu un total de 20 de magazine.
Investiţia Praktiker România în cele două proiecte este de aproximativ 16 milioane euro, sumă ce ridică la peste 160 milioane euro valoarea investiţiilor realizate de companie de la începutul activităţii sale.
În anul 2007, Praktiker a mai deschis două magazine, la Galaţi şi la Târgovişte.
Timişoara este al doilea oraş, după Bucureşti, unde Praktiker România va fi prezentă cu mai mult de un magazin. Prima unitate de aici a fost inaugurată în mai 2004, Timişoara fiind printre primele ţinte strategice atinse de Praktiker în procesul de expansiune.
Praktiker România şi-a început activitatea în urmă cu 5 ani, fiind la ora actuală compania cu cea mai extinsă reţea de magazine specializate din ţară. Compania este prezentă în Bucureşti, Cluj-Napoca, Ploieşti, Timişoara, Braşov, Bacău, Oradea, Constanţa, Craiova, Arad, Tîrgu-Mureş, Brăila, Satu Mare, Baia Mare, Galaţi şi Târgovişte. În Bucureşti, Praktiker deţine trei magazine, în Voluntari, Militari şi Vitan. Pe primele 9 luni ale acestui an, Praktiker România a raportat vânzări totale de 181, 9 milioane euro. Compania are în prezent peste 2000 de angajaţi.