Consumer Electronics Show (CES) 2013, cel mai mare târg de tehnologie la nivel mondial se încheie astăzi în Las Vegas, după cele patru zile în care numeroase produse sau prototipuri de produse care ne vor influenţa viitorul au fost prezentate la eveniment.
În fiecare an, editorii de la cnet.com aleg cele mai bune produse prezentate la târg şi acordă premii companiilor producătoare.
La categoria jocuri, tableta-consolă Razer Edge a fost desemnată produsul câştigător, atât de jurnaliştii citaţi, cât şi de public. Deşi arată ca o tabletă, care funcţionează cu sistemul de operare Windows 8, gadget-ul se poate transforma cu uşurinţă, ajutat de câteva accesorii, într-o consolă de jocuri. Produsul urmează să intre în lunile următoare pe piaţă.
Smartphone-ul YotaPhone a fost premiat la categoria telefoane. Acesta aduce o mulţime de inovaţii Android unui segment de public aglomerat. YotaPhone este doar primul dispozitiv prototip dintr-un total planificat de trei înainte de lansare. Telefonul are Android 4.1 smartphone Jelly Bean, şi, în plus, un ecran e-ink pe spate.
La categoria PC-uri şi tablete, Lenovo a primit premiul pentru cel mai bun produs, cu IdeaCentre Horizon 27.
Samsung a fost premiat la categoria televizoare pentru UN85S9 Ultra HD. Modelul atrage atenţia prin design-ul său, fiind echipat cu o interacţiune vocală îmbunătăţită şi un procesor quad-core, care accelerează lucrurile.