PREMIERĂ ÎN SISTEMUL BANCAR Piperea va negocia cu Banca Transilvania pentru împrumutaţii în CHF

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 aprilie 2015

Piperea va negocia cu Banca Transilvania pentru împrumutaţii în CHF

Piperea: "Ideea este să se renunţe la dosarele din instanţă şi să se meargă pe negociere"

"Dacă BT face conversia la cursul din decembrie 2014, atunci «discountul» sare binişor de 40%"

În timp ce majoritatea băncilor se luptă în instanţă cu Gheorghe Piperea (care-i reprezintă pe consumatori în dosare legate de clauze considerate abuzive şi de conversia creditelor în franci elveţieni), Banca Transilvania (BT) a acceptat să colaboreze cu avocatul în problema împrumuturilor în CHF.

Astfel, Gheorghe Piperea ar urma să-şi mute procesele pe denominare, din justiţie la masa tratativelor din Banca Transilvania.

Domnia sa a anunţat, pe pagina de socializare, că îi va reprezenta pe consumatorii ale căror dosare se află sub coordonarea sa în negocierile cu BT pe marginea ofertei de soluţionare a problemei creditelor în franci elveţieni (CHF).

"Niciodată acest lucru nu s-a întâmplat până acum - nici Volksbank, nici BCR, nici Raifeissen, nici ceilalţi pârâţi nu au vrut nici măcar să audă de o negociere în care eu să fiu implicat", scrie domnia sa.

Conform planului BT, debitorii care s-au împrumutat în CHF de la Volksbank, vor beneficia de conversie în lei sau euro, cu o reducere de 22,5% la sold, la care "se adaugă comisionul de risc plătit efectiv de clienţi pe tot parcursul derulării creditului", comision ce va fi eliminat din contractele de credit încheiate între bancă şi consumatori.

Deşi banca a anunţat, săptămâna trecută, că împrumuturile vor fi convertite "la cursul BNR din data semnării documentaţiei în faţa notarului public", avocatul Piperea susţine că procedura de conversie va fi realizată la cursul din decembrie 2014.

Domnia sa ne-a precizat: "Am discutat cu reprezentanţii Băncii Transilvania şi mi-au dat de înţeles că negocierile vor avea ca bază conversia creditelor la cursul din ultima lună a anului trecut", explicând: "În afară de această eliminare a comisionului din costuri, pentru cei cu credite în franci elveţieni se va face conversia în lei/euro, la cursul CHF/leu din decembrie 2014 (3,7 lei pentru un CHF), la suma în lei/euro rezultată urmând a se aplica un discount de 22,5%. Adaugând reducerea de costuri rezultată din eliminarea comisionului, precum şi suma de restituit, cu titlu de plată nedatorată, rezultă că, pe ansamblu, «discountul» sare binişor de 40%. De aici rezultă că, indirect, se ajunge la ceea ce am solicitat noi încă din octombrie 2013 - o îngheţare a cursului francului elveţian faţă de leu (cred că se ajunge undeva la 2,5 lei/chf).

Este o bază bună de start al negocierilor".

Avocatul este de părere că "doar aşa" oferta BT ar putea avea o rată de suces de 80%: "Altfel, oamenii nu vor putea să accepte această ofertă, pentru că se va dovedi mult mai slabă decât cea anunţată de Volksbank în toamna anului trecut.

Oamenii nu au renunţat, ei şi-au luat o rezervă de răbdare, dar speră ca în circa doi ani, când vor fi finalizate cazurile din justiţie, să obţină o conversie la un curs de 2 lei pentru un franc elveţian - cel de acordare - şi de aceea preferă să mai aştepte decât să accepte oferta BT, în acest caz conversia ieşind la un curs de circa 3,7 lei, luând în calcul eliminarea comisionului de risc".

Dacă, însă, BT ar converti creditele la cursul din decembrie, s-ar merita ca oamenii să renunţe la procesele din justiţie şi să accepte oferta Băncii Transilvania, potrivit avocatului, care ne-a spus că ideea acestei mişcări este să se renunţe la dosarele din instanţă şi să se meargă pe negociere.

Având în vedere că planul Băncii Transilvania presupune o conversie în condiţiile şi la dobânzile băncii şi că aceasta are dobânzi variabile, oamenii "trebuie să aibă un motiv serios ca să treacă de la dobânzi fixe, aşa cum a fost cerut în instanţă, la dobânzi variabile", subliniază Gheorghe Piperea, apreciind că, probabil, vor mai fi şi persoane care, "din disperare de cauză", vor accepta oferta BT aşa cum este în acest moment.

BT a anunţat, săptămâna trecută, că decizia privind îngheţarea cursului CHF la valoarea de la 31 decembrie 2014 va fi prelungită cu o lună, până la data de 17 mai, acest an.

Piperea: "După eliminarea comisionului de risc, sumele de plată vor scădea cu 25-35%"

Avocatul Piperea mai notează, pe pagina sa de socializare: "În primul rând, comisionul de risc/administrare din toate contractele (şi nu numai din cele care sunt indexate în franci elveţieni) va fi eliminat. Acesta era deja un câştig cert pentru cei pe care i-am reprezentat (aceia care au început procesul încă din 2010 au şi primit înapoi sumele plătite - nedatorat - cu acest titlu), dar devine un câştig şi pentru ceilalţi. Am înţeles de la unii cititori ai acestei pagini că, începând de săptămâna trecută, Volksbank (care a fost preluată de Banca Transilvania, tranzacţia fiind încheiată săptămâna trecută) chiar nu mai încasează comisionul de risc/administrare (n.r. BT a anunţat că va elimina comisionul de risc/administrare din toate contractele de credit ale Volksbank, fie că sunt în lei, euro sau dolari, urmând să returneze sumele plătite în contul acestui comision prin diminuarea creditului în sold.). Daca e aşa, aceasta este o victorie a bunului simţ, pentru care oamenii pe care i-am reprezentat şi care şi-au asumat primii riscul unui proces de lungă durată cu Volksbank, merită felicitaţi. După ultimele evoluţii de la CJUE relative la acest cost abuziv al creditului, era şi timpul ca acest comision să intre în istorie.

Să reţinem, în al doilea rând, că acest cost reprezintă cam 25-35% din totalul costurilor lunare ale împrumutaţilor. Nu uitaţi că acest comision era calculat ca procent (de la 0,15 la 0,24%) aplicabil lunar la soldul creditului, ceea ce ducea către procente anuale de 2-3%, traduse în costuri suplimentare faţă de dobânda «redusă» afişată de Volksbank pentru a atrage clienţi. În urmarea scoaterii acestui cost din contract, sumele de plată se vor reduce în aceeaşi proporţie (25-35%). (...)

Este, în orice caz, o oferta mai bună decât cea vehiculată de Volksbank prin toamnă, sub numele de cod «Iceberg». Vă rog să observaţi că în acea cvasi-ofertă nu se spunea absolut nimic despre eliminarea din contract a comisionului (pe care şi acum avocaţii obscen de bine plătiţi ai Volksbank se chinuie sa îl «scoată» legal; eu înca mai lupt cu ei în instanţe)".

Domnia sa îi sfătuieşte pe clienţi să nu semneze niciun document de la bancă până când acesta nu este văzut de către un jurist şi precizează că oferta BT va începe să se deruleze din 5 mai, urmând să dureze circa trei luni.

Cei aproximativ 18.300 de clienţi ai Volksbank România vor putea beneficia de soluţiile BT, valoarea efectivă a reducerii ratelor urmând să difere în funcţie de situaţia fiecărui client în parte, în funcţie de soldul creditului, de eventuale restanţe şi penalităţi sau de situaţiile particulare în care comisionul de risc/administrare a fost deja recuperat de la Volksbank România.

Volksbank este una din băncile care au acordat cele mai multe credite în franci elveţieni, în perioada 2007-2008, banca vânzând un pachet de credite neperformante în valoare de peste jumătate de miliard de euro, în prima jumătate a lui 2014.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Intresante o sa fie efectele asupra bilantului BT. In mod cert nu o sa ii creasca profitul...

    1. Fie si doar in cazul respectivelor credite, este doar o scadere de profit, nicidecum o pierdere.

      Bancile sunt hoate. Ele au convertit datoriile in chf in perioada 2010-012. La un curs mult mai mic. Ele"pierd" din profitul hotiei. Si la propqganda asta de 2bani

      Banca a fost interesata de efectele acestor credite in buzunarele noastre ?

    E reducere de sold de credit, deci banca, TLV, care atreluat Volksbamk, suporta

    mie personal reducere de sold de 40% mi se pare foarte mare, de unde sa suporte ? 

    Eu m-as lipsi de clientii CHF la asa presiune. 

    Dar, hai sa zicem, sa incerce totusi o solutie. 

    Bafta..

    Sa caute totusi ambele parti sa fie rationale, sa nu forteze. 

    1. cum de unde sa suporte? din valoarea discountului activelor luate de la Volksbank. Ciorcila a platit 60 eurocenti pentru fiecare 1 euro de activ. Paguba este a celor de la Volksbank cind au batut palma. BT are cum active in valoare de 1 miliard CHF si pasive in valoare de 600 milioane CHF. Dupa negocieri si reducerea de activ vor avea active de 600 milioane pasive de 600 milioane. Ce e asa greu?

      sunt bani multi.

      Transilvania are sii ea actionari, costurile ei, creitele ei, piata creditelor si asa e semi-inghetata.

      Cred ca nu trebuiesc pusi cu spatele la zid, nu e o solutie.. 

      Banci cu spatele la zid??? In Romania??? Emil esti ironic, glumesti? Sau esti din sistem?

      cred ca BT castiga pe termen lung. oamenii care altfel ar fi fost poate executati silit, acum vor continua sa-si plateasca ratele, desi mai mici, dar vor plati pentru inca 20-30 de ani! in plus, pot pastra banca si transfera alte operatiuni catre ea; ideea este ca BT a inteles ca are nevoie de o strategie pe termen lung prin care sa isi fidelizeze clientii, nu sa ii antagonizeze. felicitari managementului!

      Scoateti afara POSTATCII...HUOOO !!!

      Toti o sa zica ca lucrezi la BT, ca esti postac/troll, etc. Adevarul ca BT probabil si-a facut calculele foarte bine si cand a cumparat VB si cand a facut aceasta oferta. Dupa cum vedem, discountul e mai mic decat cel vehiculat initial de VB in oferta care a circulat pe net (30-35%). Cred ca BT s-a uitat si a zis: "fata de cat am dat pe VB, putem sa dam un discount de x% la creditele in CHF, fara sa avem pierderi. Cu siguranta asta ne va pastra clientii, pentru ca majoritatea au credite pentru casa si nu au unde sa plece. cu 22% discount noi aparem ca suntem generosi (chiar daca, in final, oamenii ajung sa plateasca si mai mult decat au contractat initial). si oamenii vor ramane la noi. Si e posibil sa vina si cu alte cereri de credit, pentru ca noi aratam ca dam ceva. Mai ales daca idioti ca OTP sau Bancpost nu negociaza cu lumea, mai mult iesim noi in evidenta. Lumea nu trebuie sa stie ca nu dam de la noi, important e ce impresie cream". Cam asta cred ca a fost modul de a gandi al celor de la BT. Nu au mustit de dorinta sa ajute oamenii, ci si-au permis, fata de pretul dat pe VB. Daca asta se reflecta pozitiv in imaginea lor si le aduce si mai multi clienti, norocul lor. Una peste alta, ei ies cu o imagine buna din toata chestia asta.

    Propunerea de conversie la cursul zilei o voi refuza cu siguranta, deoarece mi-am facut calculele si nu ma avantajeaza.

    Daca se face conversia la 3,7 incep sa ma mai gandesc. Tot voi avea, dupa 8 ani de plata, un sold in lei mai mare decat la data acordarii imprumutului, dar este oarecum o distribuire mai rezonabila a poverii intre mine si banca ..  

    1. uite ce exraordinara ofeta!!!!!! am facut paritatea in lei cand am facut refinantare faca paritatea in lei la cursul de schimb de 3.8 (ca atat zice banca caesta cursul si nu 3.7) scad extrordinara oferta de 22.5% si constat ca mai am da dau tot ataia bani cat am imprumutat + 9 (noua) mii euro si am cotizat si 8(opt) ani pana acum.

      Intrebarea e cum pierd saracii oropsiti de la banca?????????? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb