Premierul spaniol Pedro Sanchez va face în curând o vizită la Kiev

G.D.
Internaţional / 19 aprilie 2022

Pedro Sanchez

Pedro Sanchez

Premierul spaniol Pedro Sanchez va face în curând o vizită la Kiev, au declarat astăzi agenţiei France Presse surse guvernamentale de la Madrid, fără a da detalii "din motive de securitate", potrivit Agerpres.

Prim-ministrul anunţase ieri redeschiderea "în câteva zile" a ambasadei spaniole în capitala Ucrainei. Reprezentanţa diplomatică fusese închisă la scurt timp după începutul invazei ruse, iar personalul diplomatic a fost evacuat în Polonia.

AFP apreciază că vizita lui Sanchez va avea evident obiectivul de a manifesta puternic susţinerea Spaniei pentru preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Socialistul spaniol este de altfel unul din puţinii lideri care au folosit public termenul "genocid" după retragerea trupelor ruse de la Bucea şi descoperirea civililor ucişi în acest oraş de lângă Kiev.

Spania susţine Ucraina cu ajutoare umanitare şi echipamente militare şi a primit deja peste 50.000 de refugiaţi ucraineni. Ministrul apărării, Margarit Robles, a declarat ieri că s-au efectuat deja 12 zboruri cu "sute de tone" de arme şi ajutoare, iar Madridul va trimite "oricâte avioane este nevoie".

Zelenski s-a adresat deja prin videoconferinţă parlamentului spaniol, comparând războiul din ţara sa cu masacrul de la Guernica, oraş din Ţara Bascilor bombardat în 1937 de aviaţia nazistă, în timpul războiului civil din Spania.

De la începutul războiului, au făcut vizite în Ucraina mai mulţi lideri europeni, printre care premierul britanic Boris Johnson, cancelarul austriac Karl Nehammer, şeful guvernului de la Varşovia, Mateusz Morawiecki, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prim-miniştrii Cehiei, Sloveniei şi Slovaciei, reaminteşte AFP.

Zelenski i-a invitat la Kiev şi pe preşedinţii Statelor Unite şi Franţei, Joe Biden, respectiv Emmanuel Macron. Casa Albă a precizat însă că Biden nu are deocamdată intenţia de a onora invitaţia.

Mai multe ţări, inclusiv Franţa şi Turcia, şi-au redeschis deja ambasadele de la Kiev în ultimele zile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb