Şeful Executivului a enunţat direcţiile pe care trebuie să se axeze strategia de prevenire şi combatere a calamităţilor naturale, afirmînd că autorităţile trebuie să dea dovadă de coerenţă în acţiune, de o mai bună mobilizare şi să remodeleze strategia naţională de luptă împotriva dezastrelor. "Principala lecţie pe care trebuie să o învăţăm este prevenirea. Nu cred că trebuie să mai aşteptăm să vină inundaţiile peste noi ca să scoatem oamenii din case", a spus primul-ministru. Vorbind în cadrul reuniunii de bilanţ a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, premierul a subliniat că a patra direcţie extrem de importantă pe care trebuie să se acţioneze este implicarea populaţiei. "Inundaţiile au demonstrat că autorităţile centrale nu-i pot ajuta pe oameni fără sprijinul autorităţilor locale", a spus Tăriceanu.
El a adăugat că în 2005 s-a observat foarte multă indiferenţă la nivelul comunităţilor locale". "Mi-a fost dat să văd jandarmi uzi pînă la piele care făceau diguri din saci şi la trei sute de metri mai încolo localnici privind spectacolul, maşinile care treceau sau petrecîndu-şi timpul în mod "constructiv" la cîrciuma din sat", a declarat şeful Executivului.
Tăriceanu a mulţumit, în schimb, ministerelor pentru mo-dul în care s-au implicat în perioada inundaţiilor din 2005.