Mihai Popşoi, ministru de externe în guvernul de la Chişinău, unde are şi rang de vicepremier, se va afla în perioada 18-20 aprilie în Statele Unite ale Americii în vizită oficială şi se va întâlni inclusiv cu reprezentantul special al preşedintelui Joe Biden. Oficialul moldovean va participa, la Washington, la reuniunea Dialogului Strategic Republica Moldova - Statele Unite ale Americii şi la Convenţia moldo-americană, scrie NewsMaker.
Popşoi va avea o serie de întrevederi cu oficiali americani, printre care secretarul de stat adjunct al SUA pentru management şi resurse, Richard Verma, cu asistentul special al preşedintelui Biden, Michael Carpenter, şi cu co-preşedinţii grupului de prietenie pentru Moldova din cadrul Congresului SUA, Michael Lawler şi Deborah K. Ross, potrivit NewsMaker.
Tot la Washington, Popşoi va susţine o prelegere publică la Georgetown University.
"Va discuta despre agenda de reforme a Guvernului de la Chişinău, consecinţele războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei asupra regiunii, dar şi progresele în parcursul nostru de aderare la UE", au declarat reprezentanţi ai Ministerului de Externe din Republica Moldova, conform NewsMaker.