Preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola a anunţat ieri seară, pe Twitter, că este "în drum spre Kiev", transmite astăzi AFP, conform Agerpres.
"Sunt în drum spre Kiev", a scris Metsola în engleză şi ucraineană, cu un steag ucrainean şi un hashtag în sprijinul Ucrainei, alături de o fotografie în care apare în faţa a ceea ce pare a fi un vagon de tren.
Roberta Metsola, aleasă preşedintă a Parlamentului European pe 18 ianuarie, nu a furnizat detalii despre deplasarea sa la Kiev.
Preşedinta Parlamentului European va fi primul lider al unei instituţii europene care va vizita capitala Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.
Înaintea sa, prim-miniştrii polonez, ceh şi sloven s-au deplasat la Kiev pe 15 martie în semn de solidaritate. Premierii Mateusz Morawiecki, Petr Fiala şi Janez Jansa, însoţiţi de vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski, s-au întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu premierul Denis Şmigal.
Ieri, Rusia a anunţat că va interzice liderilor europeni şi majorităţii europarlamentarilor să intre pe teritoriul său ca răspuns la măsurile punitive care vizează Moscova. Diplomaţia rusă nu a publicat lista persoanelor vizate, dar a declarat că a informat reprezentanţa europeană la Moscova despre această măsură.