Preşedintele ANPC s-a întâlnit cu retailerii cu acţionariat francez

S.B.
Miscellanea / 8 decembrie 2021

Preşedintele ANPC s-a întâlnit cu retailerii cu acţionariat francez

Întâlnirile iniţiate de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, au continuat, pe 8 decembrie 2021, la sediul instituţiei, cu reprezentanţii marilor lanţuri de magazine, cu acţionariat francez, care activează pe piaţa din România, potrivit unui comunicat al ANPC remis astăzi redacţiei.

Ca şi în ziua precedentă, cu omologii lor germani, discuţiile s-au axat pe consumatorul român şi pe drepturile pe care, atât legislaţia naţională, cât şi cea europeană, le consfinţesc. Mai mult, dat fiind intensele campanii de educare şi conştientizare a drepturilor lor, în ziua de azi, consumatorul român este mult mai informat, mai atent şi mai pretenţios în ceea ce priveşte calitatea produselor pe care le achiziţionează.

Şi în întâlnirea de astăzi, preşedintele Autorităţii şi-a manifestat intenţia de a-şi susţine şi promova proiectul, la care ţine atât de mult, referitor la prezenţa unui număr cît mai mare de produse româneşti în magazinele de la noi. În acest fel, românii pot avea pe masă lesne produsele noastre, cu care sunt obişnuiţi şi pe care le doresc.

În acest context, Mihai Culeafă le-a solicitat reprezentanţilor marilor lanţuri de magazine prezenţi la întâlnire, să găsească, cu celeritate, soluţii pentru remedierea neregulilor importante constatate de comisarii ANPC, în timpul controalelor, menite să respecte consumatorul român, drepturile lui şi să îi ofere o nouă perspectivă asupra calităţii vieţii.

"După tot ce am văzut, în urma controalelor, condiţii precare, insecte sau alte lucruri neconforme, pot spune că respectul faţă de consumator se reflectă în felul în care sunt expuse, prelucrate sau depozitate produsele, aspect faţă de care am o atitudine tranşantă. Nu există scuze pentru care o vitrină se află într-o stare deplorabilă, având în vedere că reprezintă un risc pentru consumatori. Sunt aspecte care nu pot fi tolerate şi care vor suporta repercusiuni, conform rigorilor legii.

Din această cauză, mulţi români cred că nu beneficiază de acelaşi tratament din partea retailerilor cum sunt trataţi cetăţenii altor ţări şi este datoria dvs., a operatorilor economici multinaţionali, de a-i asigura că se bucură de aceleaşi servicii, prin acţiunile dvs.. Noi ne vom face, în continuare, datoria şi vom monitoriza acest aspect" - Mihai Culeafă, preşedintele ANPC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb