Preşedintele băncii Santander este investigat pentru o posibilă evaziune fiscală

Ziarul BURSA #Internaţional / 17 iunie 2011

Preşedintele băncii spaniole Santander, Emilio Botin, este investigat, împreună cu familia sa, pentru o posibilă evaziune fiscală, a anunţat, ieri, Curtea Supremă din Spania. Justiţia a lansat o investigaţie oficială referitoare la impozitele datorate de fraţii Emilio şi Jaime Botin şi cei zece copii ai lor, înainte ca acest caz, care datează încă din 2005, să depăşească o perioadă de analiză permisă de lege.

Depozite ale familiei Botin la divizia elveţiană de private banking a băncii britanice HSBC au atras atenţia autorităţilor fiscale, în urma unei scurgeri masive de informaţii privind clienţii acesteia.

Membrii familiei Botin au prezentat declaraţii pentru a dovedi că situaţia lor fiscală este normală, potrivit Mediafax.

Impozitele neplătite ar putea depăşi 120.000 de euro, a declarat un judecător. El a adăugat că, dacă declaraţiile prezentate de familie sunt corecte, cazul va fi închis.

Unul dintre membrii familiei, Ana Patricia Botin, conduce divizia bancară a Santander din Marea Britanie.

Un purtător de cuvânt al familiei a declarat că membrii acesteia au depus voluntar toate informaţiile fiscale necesare.

HSBC, cea mai mare bancă din Europa, a anunţat în martie anul trecut că un furt de date, făcut de către un fost angajat, a afectat conturile din Elveţia până la 24.000 de clienţi, ceea ce a dat o lovitură reputaţiei băncii.

Santander este cea mai mare banca din zona euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb