Preşedintele brokerilor - investigat de CNVM

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 ianuarie 2008

Preşedintele brokerilor - investigat de CNVM

Autoritatea pieţei de capital investighează tranzacţiile cu acţiuni "Neferal" realizate de Dan Paul

Investigarea tranzacţiilor cu acţiuni emise de SC "Neferal" Bucureşti, efectuate de Dan Paul, preşedintele "Asociaţiei Brokerilor" şi fratele său Cristian Mihai Paul, membru în Comisia de Admitere la Tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti, a fost demarată marţi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Sunt cercetate tranzacţiile din 9 decembrie 1997 şi până în prezent.

Dan Paul apreciază ordonanţa CNVM ca fiind nefundamentată, considerând că CNVM n-ar trebui să arbitreze conflictele comerciale dintre acţionari.

CNVM şi-a exprimat într-un comunicat de presă dezacordul faţă de afirmaţiile neîntemeiate şi jignitoare făcute de către Dan Paul la adresa instituţiei, care "aduc prejudicii nu numai autorităţii, ci şi pieţei de capital în general".

Dan Paul a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei CNVM, în baza Legii 554/2004. "Plângerea prealabilă urmează să fie soluţionată de CNVM cu respectarea prevederilor Legii 554/2004 şi ale dispoziţiilor legale incidente în domeniul pieţei de capital", se arată în comunicatul Comisiei.

CNVM susţine că, în calitate de autoritate administrativă a pieţei de capital, în exercitarea prerogativelor cu care a fost învestită de lege, este în drept să efectueze investigaţii cu privire la entităţile care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa de capital.

Investigaţia CNVM va fi efectuată de către agenţii Andrei Blidar şi Răzvan Oros, specialişti în domeniul pieţelor reglementate în cadrul Direcţiei Generale Supraveghere a CNVM.

Titlurile "Neferal" au fost suspendate de la tranzacţionarea pe piaţa Rasdaq începând cu 8 octombrie 2007. Acţionarii societăţii au decis, la 21 septembrie 2007, diminuarea capitalul social cu 9,48 milioane lei, de la 14,22 milioane lei la 4,74 milioane lei, pentru acoperirea pierderilor din perioada 1998-2000, înainte de privatizarea firmei metalurgice.

Principalul acţionar al firmei de prelucrare a metalelor neferoase grele este compania "Metanef", cu 63,61% din capitalul social, potrivit raportării din 2 mai 2006.

Dan Viorel Paul, preşedinte al Asociaţiei Brokerilor şi vicepreşedinte al Consiliului Bursei de Valori Bucureşti, şi Cristian Mihai Paul au cerut, la 11 iulie 2006, Tribunalului Bucureşti, să constate nulitatea unei decizii a acţionarilor Neferal adoptată la data de 8 iunie, care viza retragerea de la tranzacţionare de pe Rasdaq a titlurilor firmei.

În baza unui raport de evaluare, preţul achitat de firmă acţionarilor care doreau să se retragă din societate a fost stabilit la 0,3 lei pe titlu. Acţiunile dobândite de firmă urmau să fie înstrăinate în termen de un an, potrivit deciziei acţionarilor.

Dan Paul a arătat că a solicitat CNVM "să oprească" AGA în urma căreia acţionarii Neferal au aprobat unele modificări ale statutului, care stabilesc că societatea devine închisă şi toţi acţionarii trebuie să prezinte în original documentele prin care au cumpărat acţiuni, în caz contrar titlurile urmând să fie anulate.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb