Preşedintele Chinei pledează pentru o ordine internaţională ''mai justă şi raţională''

G.D.
Internaţional / 16 septembrie 2022

Preşedintele Chinei pledează pentru o ordine internaţională ''mai justă şi raţională''

Preşedintele chinez Xi Jinping a pledat astăzi pentru o ordine internaţională "mai justă şi raţională", în cadrul summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), organizat la Samarkand, în Uzbekistan, informează AFP, potrivit Agerpres.

Liderii trebuie "să conlucreze la promovarea unei ordini internaţionale care să se îndrepte spre o direcţie mai justă şi raţională", a subliniat Xi Jinping în timpul acestui summit menit să reprezinte o contrapondere pentru Occident.

Înfiinţată în 2001, OCS reuneşte China, Rusia, India, Pakistan şi patru ţări din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan şi Tadjikistan).

"Este necesar să promovăm valorile comune ale umanităţii, să abandonăm jocurile cu rezultat nul şi politica ce constă în crearea de blocuri", a declarat Xi Jinping.

Preşedintele chinez nu a numit nicio ţară, încă China foloseşte în general acest tip de discurs pentru a denunţa SUA şi aliaţii loc apropiaţi.

"Trebuie să apărăm în mod ferm sistemul internaţional, care plasează ONU în centrul lui, precum şi o ordine internaţională fondată pe dreptul internaţional", a subliniat Xi.

Xi Jinping şi-a susţinut discursul în faţa mai multor şefi de stat, printre care preşedinţii rus Vladimir Putin şi iranian Ebrahim Raisi, dar şi a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a cărui ţară este "partener de dialog" în cadrul OCS.

Marţi, înainte de summitul OCS, cel mai important responsabil al diplomaţiei chineze, Yang Jiechi, a declarat că Beijingul lucrează cu Moscova la stabilirea unei ordini internaţionale "mai juste".

"China este dispusă să conlucreze cu Rusia pentru a pune în aplicare, în permanenţă, spiritul cooperării strategice la nivel înalt între ţările noastre, pentru a apăra interesele noastre comune şi a promova dezvoltarea ordinii internaţionale într-o direcţie mai justă şi mai rezonabilă", a subliniat Yang.

Personalitate de prim plan, a cărei influenţă este chiar mai mare decât cea a ministrului de externe, Yang a făcut aceste declaraţii în timpul unei întrevederi cu ambasadorul Rusiei în China, Andrei Denisov, aflat la sfârşit de mandat.

Lovită de sancţiunile occidentale şi izolată diplomatic de la declanşarea invaziei sale în Ucraina, Rusia caută să-şi întărească relaţiile cu ţările asiatice, în special cu China.

Diplomaţia chineză nu a condamnat invazia rusă. În schimb, ea a denunţat sancţiunile occidentale împotriva Moscovei şi vânzările de arme către autorităţile ucrainene.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb